Razboi pe Rama

Archie își termină micul dejun și abia apoi răspunse:

— Tu și cu mine suntem creaturi foarte diferite… Îmi amintesc prima discuție despre oameni la întrunirea Optimizatorilor, chiar după ce ai evadat din teritoriul vostru sau, cum spunem noi, ai încălcat integritatea lui… În mijlocul întrunirii, Optimizatorul Șef a subliniat faptul că noi nu trebuie să privim specia voastră prin prisma speciei noastre. Noi trebuie să observăm cu atenție, a spus ea, să obținem date și să le corelăm în mod logic, fără să le colorăm cu propria noastră experiență… Presupun că toate acestea echivalează cu o negare, într-un sens, a ceea ce sunt pe cale să-ți spun. Totuși, părerea mea personală, bazată pe activitatea mea de observare a oamenilor, este că dorința sexuală constituie forța motrice din spatele tuturor emoțiilor puternice la specia voastră… La noi, octopăianjenii, maturitatea sexuală se instalează în mod discontinuu și brusc. Trecem de la starea complet asexuată la sexualitate într-un timp foarte scurt. La oameni, procesul este mult mai lent și mai subtil. Hormonii sexuali sunt prezenți în cantități variabile, încă din stadiul de fetus. Eu susțin, și i-am spus și Optimizatorului Șef, că este posibil ca toate emoțiile voastre necontrolabile să-și aibă originea în acești hormoni sexuali. Un om fără pic de sexualitate ar putea fi capabil de gândire eficientă la fel ca un octopăianjen.

— Ce idee interesantă! spuse Richard cu entuziasm, ridicându-se și începând să se plimbe cu pași mari. Așadar tu sugerezi că, de pildă, dacă un copil nu vrea să-și împartă cu altul jucăria, aceasta are o oarecare legătură cu sexualitatea?…

— Poate, răspunse Archie. Poate că Galileo își exersează posesivitatea sexualității de adult atunci când refuză să-și împartă o jucărie cu Kepler… În mod sigur, devotamentul copilului uman față de părintele de sex opus premerge atitudinii adultului…

Archie se opri, căci Richard se întorsese cu spatele și mergea mai repede prin cameră.

— Scuză-mă, spuse el peste câteva minute, întorcându-se și așezându-se din nou pe podea, lângă octopăianjen. Tocmai mi-a trecut prin cap ceva la care m-am gândit în treacăt în dimineața asta, mai devreme, când discutam despre controlarea emoțiilor… Mai ții minte o conversație anterioară în care tu ai respins ideea unui Dumnezeu personal, spunând că e o „aberație evoluționistă” necesară tuturor speciilor în dezvoltare ca o punte temporară în tranziția de la prima fază a cunoașterii la Era Informației? Spune-mi, schimbările recente ți-au modificat în vreun fel atitudinea privitoare la Dumnezeu?

O explozie de benzi multicolore, pe care Richard o recunoscu imediat ca fiind râs, se revărsă peste jumătatea superioară a corpului octopăianjenului.

— Voi oamenii sunteți total preocupați de această noțiune de Dumnezeu. Chiar și cei ca tine, Richard, cei care nu cred, își petrec o grămadă de timp gândindu-se la acest subiect sau discutându-l… După cum ți-am explicat cu luni în urmă, noi octopăianjenii prețuim cel mai mult informația, așa cum ne-au învățat Înaintașii… Nu dispunem de informații verificabile despre vreun Dumnezeu, mai ales despre unul care să fie implicat în vreun fel în problemele cotidiene ale universului…

— N-ai înțeles întrebarea mea, sau poate n-am formulat-o destul de precis, îl întrerupse Richard. Eu vreau să știu dacă, în noua ta stare, mai emoțională, înțelegi de ce alte ființe inteligente și-ar putea crea un Dumnezeu personal, ca un instrument care să le ofere confort sufletesc și, de asemenea, să explice toate acele lucruri pe care ele nu le pot înțelege.

Archie râse din nou cu răbufniri de culoare.

— Ești foarte deștept, Richard, spuse octopăianjenul. Vrei ca eu să confirm ceea ce crezi tu, și anume că Dumnezeu e un concept afectiv, născut dintr-un dor arzător ce nu se deosebește prea tare de dorința sexuală. Prin urmare, și Dumnezeu derivă din hormonii sexuali… Nu pot merge atât de departe. N-am suficiente informații. Însă pot spune, bazându-mă pe zbuciumul meu din aceste ultime câteva zile, că acum înțeleg aceste cuvinte, „dor arzător”, care înainte nu aveau nici un înțeles pentru mine…

Richard zâmbi. Era mulțumit. Discuția lor semăna cu cele pe care le purtau zilnic înainte ca provizia de barrican a lui Archie să se fi terminat… Spuse dintr-o dată:

— Ar fi grozav, nu-i așa, dacă am putea vorbi cu toți prietenii noștri din Orașul de Smarald.

Archie știa ce sugerează Richard. Amândoi avuseseră grijă să nu pomenească de cuadroizi și nici măcar să facă aluzie la faptul că octopăianjenii au un sistem de culegere a informațiilor. Nu voiau să-i alerteze pe Nakamura și gărzile lui. Acum, în timp ce Richard privea în tăcere, în jurul capului lui Archie începură să izvorască benzi de culoare. Cu toate că octopăianjenul nu mai folosea limbajul derivat care fusese pus la punct pentru comunicarea cu oamenii, Richard reuși să înțeleagă esența transmisiei.