Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
— Și acum, căpitane Bauer, spuse ea răspicat, scoate-ți toate hainele și întinde-te pe spate. Ai să vezi ce-am să fac pentru tine.
Apartamentul lui Katie avea o cameră de toaletă, lipită de dormitor. Ea intră în cămăruță și închise ușa. Luă o cheie, descuie o cutie mare, ornamentată și scoase una din seringile pe care le pregătise mai devreme. Își ridică rochia și-și legă strâns un garou în jurul coapsei. Așteptă până putu să vadă limpede un vas de sânge pe coapsa tumefiată toată, apoi introduse cu îndemânare acul. După ce împinse tot lichidul, așteptă câteva secunde s-o învăluie fantastica euforie, după care dezlegă bandajul.
— Și eu ce fac până vii?
— Îl găsești pe Rilke în cititorul meu electronic, iubitule, și-n germană, și-n engleză. Vin în câteva minute.
Katie zbura. Începu să fredoneze o melodie de dans, aruncă seringa și puse garoul în cutie. Își scoase toate hainele, oprindu-se de două ori să-și admire trupul în oglindă, și le puse grămadă pe taburet. Apoi deschise un sertar mare al mesei de toaletă și scoase o eșarfă de legat la ochi.
Intră în dormitor. Privirea admirativă a lui Franz îi învălui trupul suplu.
— Uită-te bine, Franz, pentru că asta e tot ce ai să vezi în după-amiaza asta.
Katie îl acoperi cu trupul ei gol și-l sărută de câteva ori în timp ce-i lega eșarfa la ochi. Se asigură că eșarfa e bine strânsă și apoi sări din pat.
— Și-acum ce se întâmplă? întrebă Franz.
— Așteaptă și-ai să vezi, spuse Katie pe un ton ațâțător, în timp ce răscolea printr-un sertar mare de la baza comodei.
Sertarul conținea o întreagă colecție de ustensile sexuale, incluzând instrumente electronice ajutătoare de tot felul, frânghii și alte accesorii înrudite, măști, diverse substitute de organe genitale. Katie alese o sticluță cu loțiune, un flacon cu o pudră albă și niște mărgele înșirate pe un șnur subțire.
Încă fredonând și râzând în sinea ei, Katie veni lângă Franz în pat și începu să-i mângâie pieptul cu degetele. Îl sărută provocator, cu trupul lipit de al lui, apoi se ridică. După ce-și turnă loțiunea în palme și le frecă bine, Katie îi desfăcu picioarele, i se așeză pe abdomen cu spatele la fața lui și începu să aplice loțiunea pe acea parte excesiv de sensibilă a trupului bărbatului.
— Mmmm, murmură Franz când loțiunea caldă începu să-și facă efectul. E minunat.
Katie presăra pudra pe organele lui genitale, apoi îl încălecă foarte încet. Franz era în extaz. Katie se legănă înainte și înapoi, într-un ritm ușor, timp de câteva minute. Când își dădu seama că Franz se apropie de apogeu, se opri temporar din mișcare, băgă mâna pe sub fesele lui și-i introduse mărgelele în anus. Apoi se mai legănă de două-trei ori și se opri din nou.
— Nu te opri acum! strigă Franz.
— Repetă după mine, spuse Katie, chicotind, mișcându-se încetișor înainte și înapoi. Promit…
— Orice, țipă Franz, numai nu te opri iar.
— Promit, continuă ea, că în următoarele zile Katie Wakefield își va vedea tatăl.
Franz repetă promisiunea și Katie îl răsplăti. În clipa când el intră în orgasm, ea trase șiragul de mărgele; Franz urlă cât îl ținură plămânii, ca un animal în pădure.
Lui Ellie nu-i plăceau cei doi anchetatori. Amândoi erau indivizi seci, fără umor, care o tratau cu dispreț total. La un moment dat, în prima zi de interogatoriu, spuse exasperată:
— Treaba asta n-o să meargă, domnilor, dacă insistați să-mi puneți iar și iar aceleași întrebări… Am înțeles că mi se cere să furnizez unele informații despre octopăianjeni… Întrebările care mi-au fost puse până acum și pe care mi le puneți iarăși i-au vizat numai pe mama mea și pe tatăl meu.
— Doamnă Turner, spuse primul bărbat, guvernul încearcă să adune toate informațiile despre acest caz. Tatăl și mama dumitale au evadat amândoi de mulți…
— Uite ce e, îl întrerupse Ellie, v-am spus deja că nu știu absolut nimic despre cum, când sau chiar de ce au plecat părinții mei din Noul Eden. Nici n-am cunoștință dacă octopăianjenii i-au ajutat în vreun fel să evadeze… Acum, dacă nu sunteți dispuși să schimbați linia interogatoriului…
Cel de-al doilea bărbat o fulgeră din priviri:
— Nu dumneata decizi, doamnă, care sunt întrebările potrivite în această anchetă. Poate nu înțelegi gravitatea situației dumitale. Vei fi scoasă de sub acuzație, o acuzație foarte gravă aș putea adăuga, numai dacă vei coopera total cu noi.
— Și ce acuzație mi se aduce? întrebă Ellie. Sunt curioasă… N-am mai fost infractoare.
— Poți fi acuzată de înaltă trădare, spuse primul bărbat. De faptul că ai ajutat și sprijinit în mod deliberat inamicul într-o perioadă de ostilități declarate.
— E absurd! răspunse Ellie, înspăimântată totuși. Habar n-am despre ce vorbiți.
— Negi faptul că, în perioada pe care ai petrecut-o la extratereștri, le-ai dat cu generozitate informații despre Noul Eden, informații care ar putea fi utile în timpul unui război?
— Bineînțeles că le-am dat, spuse Ellie râzând nervos. Le-am spus cât de multe am putut despre colonia noastră. Și ei au făcut la fel. Octopăianjenii ne-au împărtășit informații de același fel.
Ambii bărbați scriau de zor în carnetele lor, cu furie. Cum au ajuns așa ? se întrebă Ellie dintr-o dată. Cum se poate transforma un copil curios și vesel într-un astfel de adult sumbru și ostil? Mediul e de vină sau ereditatea?
— Ascultați, domnilor, spuse Ellie după ce i se puse următoarea întrebare. Din punctul meu de vedere, așa nu se mai poate. Aș vrea să cer o pauză și să-mi organizez gândurile. Poate chiar am să-mi fac câteva însemnări înainte să reluăm… Eu mi-am închipuit că discuțiile vor decurge cu totul altfel, mult mai relaxat…
Cei doi bărbați fură de acord să facă o pauză. Ellie porni pe hol, spre locul unde Nikki stătea cu o bonă asigurată de guvern.
— Puteți pleca acum, doamnă Adamo, spuse Ellie. Am luat o pauză de masă.
Nikki văzu îngrijorarea de pe chipul lui Ellie.
— Oamenii ăia au fost scârboși cu tine, mami? întrebă ea. Ellie zâmbi.
— S-ar putea spune asta, Nikki. În mod sigur, s-ar putea spune asta.
Richard termină ultima tură de mers pe perimetrul subsolului și se îndreptă spre chiuveta din colțul camerei. Se opri mai întâi la masă și luă o gură de apă. Archie rămase nemișcat pe podea, după salteaua lui Richard.
— Bună dimineața, spuse Richard în timp ce se ștergea de transpirație cu o bucată de pânză. Ești gata pentru micul dejun?
— Nu mi-e foame, răspunse octopăianjenul în culori.
— Eu trebuie să mănânc ceva, spuse Richard cu voioșie. Sunt de acord cu tine că mâncarea e groaznică, dar nu pot supraviețui numai cu apă.
Archie nu se mișcă și nici nu spuse nimic. În ultimele zile, chiar de când provizia de barrican i se terminase, octopăianjenul nu fusese un tovarăș prea grozav. Richard nu mai reușea să-l atragă în obișnuita lor conversație stimulatoare și începuse să-și facă griji în privința sănătății octopăianjenului. Puse niște cereale într-un castron, le stropi cu apă și duse castronul prietenului său.
— Poftim, spuse el cu blândețe, încearcă să mănânci puțin.
Archie ridică două tentacule și luă castronul. Începu să mănânce; o undă de un portocaliu aprins țâșni din fanta lui și se deplasă până la mijlocul unui tentacul, apoi dispăru.
— Ce-a fost asta? întrebă Richard.