Бесплатная библиотека
Читайте книгу на сайте или телефоне
Razboi pe Rama - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com

Razboi pe Rama

Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:

…In ultimele patru zile, grupuri mici de oameni au intreprins misiuni de recunoastere la sol, iar cele doua elicoptere, misiuni similare in aer. In regiunea cercetata de oameni se afla aproape treizeci la suta din rezervele noastre de hrana, energie si apa. Nu au avut loc lupte. Totusi, am plasat indicatoare in locuri cheie, folosind ceea ce cunoastem din limba voastra, pentru a-i informa pe soldatii oameni ca intregul semicilindru sudic este taramul unei alte specii avansate, dar pasnice si pentru a le cere sa se intoarca in regiunea lor. Indicatoarele noastre au fost ignorate. Acum doua zile s-a petrecut un incident neplacut. De aceea, am aratat in mod clar ca orice alt comportament similar va fi considerat un act de razboi…
1 ... 87 88 89 90 91 92 93 94 95 ... 149
Перейти на страницу:

— Așadar, războiul a fost de fapt cel care a accelerat dezvoltarea aeronauticii și a fizicii nucleare la specia voastră, spuse Archie, într-o dimineață. Ce chestie uimitoare!… N-ai cum să-ți dai seama cât e de uluitor pentru mine să experimentez, chiar și indirect, procesul vostru progresiv de descoperire a fenomenelor și legilor naturii… Noi avem o istorie complet diferită. La început, specia noastră era absolut ignorantă. La scurt timp după aceea a fost creat un nou tip de octopăianjen, unul care nu numai că gândea, ci și observa lumea și înțelegea ce vede. Creatorii și mentorii noștri, înaintașii, aveau deja explicații la toate. Sarcina noastră ca specie era foarte simplă. Învățam ce puteam de la protectorii noștri. Firește, habar n-aveam de încercările și erorile pe care le implică știința. De fapt, n-aveam nici cea mai mică idee despre cum evoluează componentele culturii. Tehnica uimitoare a înaintașilor ne-a permis să sărim peste sute de milioane de ani de evoluție… Nu mai e nevoie să-ți spun că eram total nepregătiți să ne purtăm de grijă după Marea Calamitate. Conform legendelor noastre cu un conținut mai istoric, principala noastră activitate intelectuală în următoarele câteva sute de ani a constat în a acumula și a înțelege cunoștințele Înaintașilor, atâtea câte am găsit sau ne-am amintit. În acest răstimp, cum binefăcătorii noștri nu se mai aflau printre noi ca să ne ofere îndrumări morale, societatea noastră a regresat. Am traversat o perioadă foarte lungă de timp în care s-a pus problema dacă noii octopăianjeni inteligenți creați de înaintași lor supraviețui sau nu…

Pe Richard îl copleșea ideea de „specie tehnologic derivată”. Într-o dimineață, minunându-se iar de această descoperire, îi spuse lui Archie:

— Nu mi-aș fi imaginat că ar putea exista o specie călătoare prin spațiu care să nu fi descifrat de una singură legile gravității și să nu fi dedus, printr-o lungă serie de experimente, elementele esențiale ale fizicii, cum ar fi caracteristicile spectrului electromagnetic. Îți stă mintea-n loc!… Dar acum că înțeleg ce-mi spui, pare foarte firesc. Dacă specia A, care este o specie avansată, călătoare prin spațiu, întâlnește specia B, inteligentă dar undeva mai jos pe scara tehnologiei, e perfect logic să presupui că, după contact, specia B va sări peste treptele de cunoaștere care le despart…

— Desigur, cazul nostru a fost și mai neobișnuit, explică Archie în aceeași dimineață. Paradigma pe care o descrii este absolut firească și, după cum arată atât istoria cât și legendele noastre, s-a întâmplat foarte frecvent. Dintre speciile de călători spațiali sunt mai numeroase cele cu tehnologie derivată, cum spui tu, decât cele care au evoluat în mod natural. Să luăm, de exemplu, avianii și sesilele. Simbioza lor s-a dezvoltat fără vreo intervenție din exterior și exista deja de mii de ani într-un sistem solar din apropierea planetei noastre natale când o misiune de explorare inițiată de înaintași i-a vizitat pentru prima oară. Însă după întâlnirea cu înaintașii și după ce au văzut prima navă spațială din viața lor, ei au cerut și au primit tehnologia necesară zborului cosmic… Situația noastră este generic diferită și, categoric, „derivată” în mult mai mare măsură. Dacă legendele noastre spun adevărul, la vremea când noi, octopăianjenii, nici măcar nu ajunseserăm la conștiința de sine, înaintașii călătoreau deja prin spațiu. La acea vreme, noi nu eram în stare să concepem nici măcar ideea de planetă, cu atât mai puțin cea de spațiu cosmic. Ființele avansate cu care ne împărțeam lumea ne-au decis soarta. Înaintașii au recunoscut potențialul din structura noastră genetică. Folosindu-și cunoștințele și priceperea tehnică, ne-au îmbunătățit, ne-au dăruit intelectul, ne-au împărtășit informațiile lor și au creat o cultură avansată pornind de la o specie care probabil n-ar fi evoluat niciodată de una singură…

Ca urmare a conversațiilor regulate de dimineața, între Richard și Archie se formă o legătură strânsă. Nederanjați de nimeni, cei doi aveau posibilitatea să-și împărtășească iubirea nețărmurită pentru cunoaștere. Fiecare sporea înțelegerea celuilalt și astfel își îmbogățeau reciproc admirația pentru minunile universului.

Nikki se trezea aproape întotdeauna înaintea lui Ellie. La scurt timp după ce fetița își termina micul dejun, grupul intra în a doua etapă a programului zilnic. Deși, din când în când, Nikki juca diverse jocuri cu Archie, cea mai mare parte a dimineții și-o petrecea într-un fel de școală adaptată condițiilor. Avea trei profesori. Nikki știa puțin să citească, făcea adunări și scăderi elementare, vorbea cu bunicul ei despre știință și natură și avea ore de morală și etică cu Archie. De asemenea, învățase alfabetul octopăianjenilor și câteva fraze simple. Nikki prindea foarte repede limbajul culorilor, fapt pe care ceilalți îl atribuiră atât genelor modificate cât și inteligenței ei înnăscute.

— Tinerii noștri petrec un număr semnificativ din orele de școală discutând și interpretând studii de caz care ridică probleme critice de morală, le spuse Archie lui Richard și Ellie într-o dimineață, în timpul unei discuții despre educație. Pentru exemplificare se aleg situații din viața reală — dar faptele reale pot fi puțin modificate, pentru a face subiectele mai interesante; tinerilor octopăianjeni li se cere să aprecieze acceptabilitatea diferitelor soluții posibile. Lucrul acesta se face în discuții deschise.

— Treaba asta are ca scop acomodarea copiilor voștri, de la o vârstă fragedă, cu conceptul de Optimizare? întrebă Richard.

— Nu chiar, răspunse Archie. Noi încercăm să-i pregătim pe tineri pentru adevăratele sarcini ale vieții, adică pentru interacțiunea regulată cu ceilalți, care presupune multe alegeri de ordin comportamental. Fiecare tânăr este încurajat cu tărie să folosească studiile de caz pentru a-și forma propriul sistem de valori. Cunoașterea nu poate exista în vid, credem noi. Ea are o semnificație adevărată numai atunci când face parte integrantă dintr-un mod de viață…

Studiile de caz ale lui Archie îi ofereau lui Nikki probleme de etică simple, dar elegante. În primele opt lecții discutară despre minciună, corectitudine, prejudecată și egoism. Răspunsurile fetiței la diverse situații atrăgeau deseori exemple din propria viață.

— Galileo face sau spune întotdeauna ce crede că-i va ajuta să obțină ceea ce vrea el, remarcă Nikki în timpul unei lecții, dovedind că înțelege principiul fundamental ridicat de cazul în discuție. Pentru Galileo, ce vrea el e mai important decât orice altceva… Kepler e altfel. El nu mă face niciodată să plâng…

După-amiaza, Nikki dormea. În acest timp, Richard, Ellie și Archie discutau adesea asemănările și deosebirile dintre cele două specii. Într-o zi, după o discuție însuflețită despre cum ar trebui să se poarte ființele sensibile și inteligente cu acei membri ai comunității care manifestă un comportament antisocial, Ellie spuse:

— Dacă am înțeles bine, societatea voastră e mult mai puțin tolerantă decât a noastră… Există în mod clar un „mod de viață preferat” pe care-l promovează comunitățile voastre. Acei octopăianjeni care nu îmbrățișează acel model preferat nu sunt doar ostracizați de timpuriu, ci și împiedicați să participe la multe din activitățile mai profitabile și „lichidați” după o durată de viață mai scurtă decât cea normală…

1 ... 87 88 89 90 91 92 93 94 95 ... 149
Перейти на страницу:
0
Сюжет
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
0
Атмосфера
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
0
Главный герой
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
0
Общее впечатление
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Итоговая оценка: 0.0 из 10 (голосов: 0 / История оценок)