Razboi pe Rama

Vulturul o urmărea îndeaproape.

— Aș vrea să-i văd pe Richard și pe Archie, spuse ea cu greutate, ultimele lor clipe… în celulă… chiar înainte de venirea bioților.

Nu-mi va fi frică, pentru că înțeleg.

Camera se întunecă. Secundele treceau. Durerea era cumplită. Nu-mi va fi frică…

Lumina se aprinse iar. Richard și Archie erau în celulă, chiar în fața scaunului lui Nicole. Ea îi auzi pe bioți deschizând ușa de la holul blocului de celule…

— Oprește aici, te rog, articulă cu greutate Nicole. Chiar în stânga scenei cu Richard și Archie, copiii ei și doctorul Blue erau aliniați într-un tablou. Nicole se chinui să se ridice în picioare și parcurse cei câțiva metri pentru a fi printre ei. Atinse pentru ultima oară fețele pe care le iubea, cu lacrimile șiroind.

Pereții inimii ei începură să se năruie. Nicole intră împleticindu-se în scena din celula lui Richard și îmbrățișă reprezentarea soțului ei.

— Înțeleg, Richard, spuse ea.

Nicole se lăsă încet în genunchi. Se întoarse cu fața la Vultur.

— Înțeleg, spuse ea cu un zâmbet.

Iar înțelegerea e fericire, se gândi ea.