Razboi pe Rama

— Când plecăm? întrebă Ellie.

— În zece minute, răspunse gardianul.

— Unde mergem? se interesă ea. Gardianul dispăru pe scări fără să spună nimic.

În timp ce-și dădea toată silința să-și aranjeze ținuta proprie și pe cea a lui Nikki (aduseseră numai trei schimburi de haine cu ele și întâmpinaseră greutăți cu spălatul lor), Ellie recapitulă cu Richard și Archie ce va spune dacă va avea ocazia să-l întâlnească pe Nakamura sau pe vreun alt colonel din conducere. Tatăl ei o trase într-un colț și-i spuse repede, în șoaptă:

— Nu uita: deși e bine să spui că octopăianjenii sunt o specie iubitoare de pace, nu vom putea opri războiul decât dacă-l convingem pe Nakamura că nu poate câștiga un conflict armat. Trebuie pus accentul pe faptul că dispun de o tehnică mult mai avansată decât a noastră.

— Dar dacă-mi cer amănunte?

— Nu e de așteptat ca tu să cunoști detalii. Spune-le că eu le pot furniza toate amănuntele.

Ellie și Nikki fură duse cu electrocarul în Orașul Central, la spitalul coloniei. Pătrunseră înăuntru prin intrarea de urgență și apoi intrară într-un cabinet mic, steril, cu două scaune, un divan sau pat folosit pentru consultații și ceva aparatură electronică. Așteptară singure zece minute, după care doctorul Robert Turner intră în cabinet. Arăta foarte bătrân.

— Bună, Nikki, spuse el zâmbind și se aplecă, cu brațele întinse. Vino să-l îmbrățișezi pe tata.

Fetița ezită o clipă, apoi traversă camera în fugă spre tatăl ei. Robert o ridică și o învârti.

— Mă bucur tare mult să te văd, Nikki, spuse el.

Ellie se ridică și așteptă. După câteva secunde, Robert își puse fiica la loc pe podea și se uită la soția lui.

— Ce mai faci, Ellie? întrebă el.

— Bine, răspunse ea, simțindu-se dintr-o dată stânjenită. Tu ce mai faci, Robert?

— Cam la fel.

Se întâlniră în mijlocul camerei și se îmbrățișară. Ellie încercă să-l sărute cu tandrețe, dar abia dacă-l atinse cu buzele, căci el se feri. Ea îi simți trupul încordat.

— Ce este, Robert? întrebă Ellie cu blândețe. Ce s-a întâmplat?

— Muncesc din greu, ca de obicei, răspunse el. Se duse lângă patul de consultații.

— Ellie, vrei să-ți scoți hainele și să te întinzi aici? Vreau să mă asigur că ești sănătoasă.

— Chiar în clipa asta? întrebă ea cu neîncredere. Înainte ca măcar să fi discutat ce s-a întâmplat cu noi în lunile în care am stat despărțiți?

— Îmi pare rău, Ellie, spuse Robert cu o urmă de zâmbet. Sunt foarte ocupat astă-seară. Spitalul duce o lipsă cumplită de personal. I-am convins să-ți dea drumul promițându-le…

Ellie înconjurase patul și stătea foarte aproape de soțul ei. Întinse mâna și o luă pe a lui.

— Robert, spuse ea încetișor, sunt soția ta. Te iubesc. Nu ne-am văzut de peste un an. Nu se poate să nu ai un minut…

În ochii lui apărură lacrimi.

— Ce-i, Robert? Spune-mi.

Pe Ellie o cuprinse brusc frica. S-a însurat cu altcineva, se gândi ea, intrând în panică.

— Ce s-a întâmplat cu tine, Ellie? replică el dintr-o dată, cu glas puternic. Cum ai putut să le spui soldaților ăia că n-ai fost răpită, că octopăianjenii nu sunt ostili?… Ai făcut din mine subiect de batjocură. Fiecare cetățean al Noului Eden m-a auzit, la televizor, descriind momentul acela cumplit în care ai fost răpită… Amintirile mele sunt oribil de vii…

Ellie făcuse un pas înapoi în clipa în care Robert izbucnise. Stătea acolo și-l asculta ținându-l de mână și-și dădu seama cât era de neliniștit.

— Robert, am spus lucrurile acelea pentru că încercam, și încerc și acum, să fac tot ce pot pentru a împiedica un conflict între noi și octopăianjeni… Îmi pare rău dacă spusele mele te-au îndurerat.

— Octopăianjenii ți-au spălat creierul, Ellie, spuse cu amărăciunea Robert. Am știut asta de îndată ce oamenii lui Nakamura mi-au arătat rapoartele. Cumva, au făcut ceva cu mintea ta, în așa fel încât să pierzi contactul cu realitatea.

Nikki începuse să scâncească în clipa în care Robert ridicase glasul. Nu înțelegea de ce se ceartă părinții ei, dar își dădea seama că lucrurile nu stau deloc bine. Începu să plângă și se agăță de piciorul mamei sale.

— Nu-i nimic, Nikki, spuse liniștitor Ellie. Tatăl tău și cu mine stăm de vorbă, atâta tot.

Când Ellie ridică privirea, văzu că Robert ține în mâini o bonetă transparentă pe care o scosese dintr-un sertar. Spuse nervoasă:

— Așadar, ai de gând să-mi faci un EEG ca să te asiguri că n-am devenit una de-a lor?

— Nu-i de glumă, Ellie, răspunse Robert. EEG-urile mele au fost toate ciudate de când m-am întors în Noul Eden. Nu-mi pot explica lucrul ăsta și nici neurologul spitalului nu poate. El spune că n-a mai văzut așa schimbări radicale în activitatea creierului unui individ decât în cazurile de traumatism sever.