Razboi pe Rama

Katie trase adânc din țigară și o strivi în scrumieră. Se ridică și se privi în oglinda mare. Își aranjă puțin părul și auzi imediat bătaia în ușă.

— Sper, pentru binele tău, că e ceva important, spuse Katie dându-i drumul în cameră, astfel ai încurcat-o. În câteva minute am o ședință disciplinară cu două dintre fete și nu vreau să întârzii.

Franz rânji.

— Le-ai prins din nou dosind bani?… Doamne, Katie, nu mi-ar plăcea deloc să fii șefa mea.

Katie se uită nerăbdătoare la Franz.

— Ei bine? spuse ea. Ce era atât de important ca să nu poată fi spus la telefon?

Franz începu să se plimbe prin camera de zi. Încăperea era decorată cu gust, cu o canapea în alb și negru, două scaune asortate și mai multe objets d’art interesante atât pe mesele din capăt, cât și pe măsuța de cafea.

— Există oare posibilitatea ca apartamentul tău să fie înțesat de microfoane?

— Tu să-mi spui asta, domnule căpitan de poliție. Zău, Franz, adăugă Katie uitându-se la ceas, n-am…

— Există un raport demn de crezare conform căruia tatăl tău se află în Noul Eden chiar în clipa de față.

— Poftim??? exclamă Katie. Cum se poate?

Era înmărmurită. Se așeză pe canapea și întinse mâna după altă țigară de pe masa de cafea.

— Un locotenent de-al meu e bun prieten cu unul dintre paznicii tatălui tău. A aflat că Richard și o creatură din aia, un octopăianjen, se află închiși în subsolul unei clădiri particulare, nu departe de aici.

Katie traversă camera și ridică receptorul telefonului.

— Daria, spune-le lui Lauren și Atsuko că întâlnirea de azi se amână… A apărut ceva… Reprogramează-le pentru mâine după-amiază la două… O, așa e, am uitat… La naiba!… Bine, atunci la unsprezece dimineață… Nu, unsprezece treizeci, nu vreau să mă scol mai devreme decât e nevoie.

Katie se întoarse pe canapea și luă țigara. Trase din ea cu sete și suflă fumul în aer, deasupra capului.

— Vreau să știu tot ce ai auzit despre tata.

Franz o informă pe Katie că, potrivit surselor sale, tatăl ei împreună cu sora ei Ellie, cu nepoata acesteia și un octopăianjen apăruseră pe neașteptate, ducând un steag alb, în tabăra militară de la marginea sudică a Mării Cilindrice, în urmă cu aproximativ două luni. Erau foarte relaxați și chiar glumiseră cu soldații, povesti Franz. Tatăl și sora ei le spuseseră soldaților că au venit împreună cu un reprezentant al octopăianjenilor ca să vadă dacă se poate evita, pe calea negocierilor, un conflict armat între cele două specii. Nakamura ordonase ca întreaga afacere să fie ținută secretă și-i dusese…

Katie se plimba cu pași mari prin cameră. Spuse emoționată:

— Tata trăiește și, mai mult decât atât, e aici, în Noul Eden… Ţi-am spus vreodată, Franz, că tata e categoric cel mai deștept om din toți câți au trăit vreodată?

— De vreo zece ori, spuse Franz râzând. Nu-mi imaginez cum poate fi cineva mai deștept decât tine.

Katie își flutură mâna.

— Pe lângă el, eu sunt o cretină… Întotdeauna a fost un scump. Orice aș fi făcut, mă ierta imediat.

Se opri din mers și trase din țigară. Ochii îi scânteiau când suflă fumul.

— Franz, trebuie să-l văd… Trebuie neapărat să-l văd.

— Imposibil, Katie. Nimeni nu trebuie nici măcar să știe că e aici. Aș putea fi concediat sau, mai rău, dacă cineva află vreodată că eu ți-am spus…

— Te implor, Franz, spuse Katie traversând camera și apucându-l de umeri. Știi că detest să cer favoruri… dar lucrul ăsta e foarte important pentru mine.

Franz era încântat că, pentru prima dată, Katie îi cerea lui ceva. Însă nu o mințise când afirmase că e imposibil.

— Katie, tot nu înțelegi. În jurul casei există tot timpul paznici înarmați. Întregul subsol e înțesat cu instrumente de supraveghere audio și video. Pur și simplu, nu există nici o cale.

— Întotdeauna se poate găsi o cale, dacă scopul e destul de important, spuse Katie.

Băgă mâna pe sub cămașa lui și începu să-i ciupească sfârcul drept.

— Mă iubești, Franz, nu-i așa?

Îl sărută, pătimașă, continuând să se joace cu sfârcul lui.

— Bineînțeles că te iubesc, Katie, spuse Franz, deja foarte ațâțat. Dar nu sunt nebun.

Katie se duse hotărâtă în dormitor și se întoarse în mai puțin de un minut, cu două teancuri de bancnote.

— Franz, am de gând să-mi văd tatăl, spuse ea aruncând banii pe măsuța de cafea. Iar tu ai să mă ajuți… Poți mitui pe cine vrei cu banii ăștia.

Franz rămase impresionat. Suma părea mai mult decât suficientă.

— Și pentru mine ce-ai să faci? întrebă el aproape în glumă.

— Ce-am să fac pentru tine? Ce-am să fac pentru tine? Îl luă de mână și-l duse în dormitor.