Razboi pe Rama

Oamenii dormeau pe saltele japoneze așezate direct pe podea. Archie se ghemuia lângă ei în puținele ore pe care le petrecea dormind în fiecare noapte. O dată pe zi, unul din cei doi orientali le completa proviziile. Richard nu uita niciodată să le amintească gardienilor că tot mai așteaptă să-și recapete rucsacurile și că vor o întrevedere cu Nakamura.

După opt zile, spălarea de fiecare zi cu buretele la chiuveta din subsol nu-i mai mulțumi. Richard întrebă dacă pot avea acces la un duș și ceru și niște săpun. Câteva ore mai târziu, o albie mare de rufe fu coborâtă pe scări. Oamenii se îmbăiară pe rând, deși Nikki se arătă la început surprinzător de reticentă să se dezbrace în fața lui Archie. După baie, Richard și Ellie se simțiră suficient de bine pentru a fi puțin mai optimiști.

— N-are cum să tăinuiască la nesfârșit existența noastră, spuse Richard. Prea mulți soldați ne-au văzut… și nu se poate ca ei să nu spună nimic, indiferent ce ordine a dat Nakamura.

— Sunt sigură că vor veni curând după noi, zise și Ellie cu seninătate.

La sfârșitul celei de-a doua săptămâni de închisoare, optimismul lor temporar dispăruse deja. Richard și Ellie începeau să-și piardă speranța. Pe deasupra, Nikki devenea foarte obraznică, le spunea mereu că se plictisește și se plângea că n-are nimic de făcut. Ca să nu se mai plictisească, Archie începu să-i spună povești. „Legendele” lui (Archie avusese o lungă discuție cu Ellie despre semnificația exactă a cuvântului înainte să accepte termenul) o încântară pe fetiță. Traduse de Ellie, frazele semănau cu acelea pe care copilul le asocia deja cu basmele de la culcare.

— A fost odată ca niciodată, demult, pe vremea Înaintașilor… începea Archie o poveste, iar Nikki chițăia de plăcere.

— Cum arătau Înaintașii, Archie? întrebă fetița după o astfel de poveste.

— Legendele nu spun, răspunse Archie. Așa că poți să-ți creezi în minte orice imagine vrei despre ei.

— Povestea asta e adevărată? îl întrebă Nikki pe Richard cu altă ocazie. Octopăianjenii chiar n-ar fi călătorit niciodată în spațiu dacă nu i-ar fi ajutat Înaintașii?

— Așa spun legendele, răspunse Archie. Ele spun că aproape toate cunoștințele pe care le-am dobândit până acum vreo cincizeci de mii de ani ni le-au oferit Înaintașii.

într-o noapte, după ce Nikki adormi, Richard și Ellie îl întrebară pe Archie care era originea legendelor.

— Ele circulă de zeci de mii de ani de-ai voștri, spuse octopăianjenul. Primele însemnări atestate privitoare la specia noastră conțin multe din poveștile pe care vi le-am spus zilele astea… Există mai multe opinii diferite referitor la cât de adevărate sunt legendele… Doctorul Blue crede că sunt esențialmente reale și, probabil, opera unui maestru povestitor al cărui geniu n-a fost recunoscut la vremea lui.

— Dacă legendele pot fi crezute, spuse Archie ca răspuns la o altă întrebare a lui Richard, acum foarte mulți ani, noi, octopăianjenii eram creaturi marine simple, a căror evoluție naturală a condus la un grad minim de inteligență și conștiință de sine. Înaintașii au fost cei care ne-au descoperit potențialul prin deslușirea structurii noastre genetice și tot ei ne-au modificat de-a lungul mai multor generații, făcându-ne să devenim așa cum eram când a survenit Marea Calamitate.

— Ce anume s-a întâmplat cu înaintașii? întrebă Ellie.

— Există multe povești, unele contradictorii. Toți sau aproape toți Înaintașii care trăiau pe planeta noastră de origine au fost probabil uciși în Marea Calamitate. Unele legende sugerează că avanposturile lor coloniale din jurul stelelor apropiate au supraviețuit mai multe sute de ani, dar că până la urmă au sucombat și ele. O legendă spune că Înaintașii au continuat să trăiască în alt sistem solar, mai favorabil, și au devenit forma de inteligență dominantă din galaxie. Noi nu știm. Tot ce se știe în mod sigur este că porțiunea de uscat a planetei noastre originare a fost de nelocuit vreme foarte îndelungată și că atunci când civilizația octopăienjenească s-a aventurat din nou să iasă din apă, nici un Înaintaș nu mai era în viață.