Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Prizonierii fură percheziționați, după care soldații curioși începură să se înghesuie în jurul lor; Richard spuse cu glas puternic:
— Această ființă este ceea ce noi numim un octopăianjen. Toți octopăianjenii sunt foarte inteligenți — în unele privințe, mai inteligenți decât noi; în Semicilindrul Sudic, care se întinde de aici până la cupola polară sudică, trăiesc aproximativ cincisprezece mii de octopăianjeni. Familia mea și cu mine trăim în ținutul lor de peste un an, la propria noastră alegere, aș putea să adaug, și am descoperit că octopăianjenii sunt ființe morale și iubitoare de pace. Fiica mea Ellie și cu mine am venit împreună cu acest reprezentant al octopăianjenilor, căruia noi îi spunem Archie, pentru a încerca să găsim o cale de a opri o confruntare militară între speciile noastre.
— Nu ești soția doctorului Robert Turner? întrebă un soldat. Cea pe care au răpit-o octopăianjenii?
— Ba da, eu sunt, spuse Ellie cu un glas limpede. Numai că n-am fost răpită în adevăratul sens al cuvântului. Octopăianjenii voiau să stabilească o cale de comunicare cu noi și nu reușeau. Pe mine m-au luat pentru că au crezut că am capacitatea de a le învăța limba.
— Ființa asta vorbește? întrebă cu neîncredere alt soldat.
Până în acel moment, Archie stătuse tăcut, așa cum fusese stabilit. Toți soldații se holbară uluiți când benzile de culoare începură să izvorască din marginea din dreapta a fantei lui și să i se rotească în jurul capului.
— Archie vă salută, traduse Ellie. Vă roagă pe fiecare să înțelegeți că nici el, nici vreun alt membru al speciei lui nu vor să vă facă rău. Archie mai vrea să vă informez că știe să citească de pe buze și că va răspunde bucuros la orice întrebare din partea voastră.
— Treaba asta e pe bune? întrebă un soldat.
Între timp, căpitanul Pioggi stătea frustrat deoparte, relatându-i colonelului din New York, prin radio, ceea ce se petrecea sub ochii lui.
— Da, domnule, spunea el, culori pe cap… culori diferite, domnule, roșu, albastru, galben… ca niște dreptunghiuri, dreptunghiuri în mișcare, dau ocol capului lui și apoi apar altele… Cum ați spus, domnule?… Femeia, nevasta doctorului, domnule… se pare că ea știe ce înseamnă culorile… Nu, domnule, nu sunt deloc litere colorate, doar dungi, fâșii colorate… Chiar acum, domnule, extraterestrul vorbește cu soldații… Nu, domnule, ei nu folosesc culori… Conform spuselor femeii, octopăianjenul știe să citească de pe buze… ca o persoană cu handicap auditiv, domnule… aceeași tehnică, bănuiesc; în tot cazul, el răspunde apoi în culori și nevasta doctorului traduce… Nici un fel de armă, domnule… o mulțime de jucării, haine, obiecte cu aspect ciudat despre care prizonierul Wakefield spune că sunt componente electronice… Jucării, domnule, am spus jucării… fetița are o mulțime de jucării în rucsacul ei… Nu, aici nu avem scanner… Foarte bine, domnule… aveți idee cât s-ar putea să așteptăm, domnule?
La vremea când căpitanul Pioggi primi în sfârșit ordin să-i trimită pe prizonieri la New York cu un elicopter, Archie îi impresionase profund pe toți soldații din tabără. Începuse demonstrația uluitoarelor sale capacități mentale înmulțind în gând numere cu cinci și șase cifre.
— De unde știm noi că octopăianjenul ăsta chiar dă răspunsul corect? întrebă un soldat tânăr. Că doar ne-arată un șirag de culori și-atât.
— Omule, răspunse Richard râzând, n-ai verificat tu adineauri, pe calculatorul locotenentului, că numărul rostit de fiica mea e corect? Crezi că ea a calculat în gând rezultatul?
— A, da, răspunse tânărul. Înțeleg ce vrei să spui. Ceea ce-i copleși cu adevărat pe soldați fu extraordinara memorie a lui Archie. La îndemnul lui Richard, un soldat scrise pe o foaie de hârtie o înșiruire de câteva sute de numere și apoi îi citi lui Archie fiecare număr, pe rând. Octopăianjenul le repetă prin intermediul lui Ellie fără să facă nici măcar o greșeală. Unii soldați se gândiră că la mijloc poate fi un truc, că poate Richard îi transmitea cumva lui Archie semnale luminoase. Totuși, când Archie repetă performanța în condiții minuțios controlate, toate îndoielile se risipiră.
La primirea ordinului de transportare a prizonierilor la New York, atmosfera din tabără era relaxată și prietenească. Prima parte a planului lor reușise mai bine decât și-ar fi putut imagina. Totuși, Richard nu se simțea excesiv de încrezător când urcară la bordul elicopterului pentru a traversa o porțiune din Marea Cilindrică.
Stătură în New York numai în jur de o oră. Gărzi înarmate întâmpinară prizonierii la locul de aterizare a elicopterului din piața vestică, le confiscară rucsacurile în ciuda protestelor lui Richard și Ellie și-i expediară în Port. Richard, cu Nikki în brațe, abia dacă avu timp să admire zgârie-norii lui preferați, care se înălțau deasupra capului, în întuneric.
Iahtul care-i purtă peste jumătatea nordică a Mării Cilindrice era similar cu bărcile de plăcere pe care Nakamura și acoliții lui le foloseau pe Lacul Shakespeare. În timpul traversării, nici unul dintre gardieni nu le adresă vreun cuvânt. Nikki le adresă mai multe întrebări, dar văzând că nu primește nici un răspuns, îi șopti lui Richard chicotind:
— Boobah, oamenii ăștia nu știu să vorbească?
Un vehicul tip electrocar îi aștepta pe un doc construit de curând pentru a sprijini noile activități din Noul Eden și a Semicilindrului Sudic. Cu prețul unor eforturi și cheltuieli considerabile, oamenii practicaseră o deschizătură în zidul-barieră sudic, într-o zonă adiacentă habitatului aviano-sesil și construiseră un complex vast de docuri.
Richard se întrebă la început de ce grupul lor nu este dus direct în Noul Eden, cu elicopterul. După câteva calcule mentale rapide, conchise în mod corect că, din cauza uriașei înălțimi a zidului-barieră, a cărui limită superioară pătrundea considerabil în regiunea în care gravitatea artificială cauzată de rotația navei spațiale Rama începea să scadă substanțial, precum și din cauza lipsei probabile de piloți talentați, exista o limită maximă de altitudine până la care aveau voie să zboare elicopterele construite în grabă. Asta înseamnă că oamenii trebuie să-și transporte trupele și personalul auxiliar fie prin acest doc, fie pe calea șanțului cu apă și prin tunelul de dedesubtul celui de-al doilea habitat, își spuse Richard urcând în electrocar.
Electrocarul era condus de un biot Garcia. În fata și în spatele lor mergeau alte două vehicule similare, în ambele aflându-se oameni înarmați. Străbătură în viteză Platoul Central cufundat în beznă. Richard stătea în față, lângă șofer iar Archie, Ellie și Nikki, în spate. Richard se întorsese în scaun și cu intenția de a-i aminti lui Archie cele cinci tipuri de bioți din Noul Eden, dar Garcia îl întrerupse.
— Prizonierul Wakefield trebuie să se uite drept înainte și să tacă.
— Nu e puțintel caraghios? întrebă Richard voios. Biotul Garcia își luă mâna dreaptă de pe volan și-l izbi cu putere pe Richard peste față, cu dosul palmei. Forța loviturii îl făcu pe Richard să se clatine.
— Privirea înainte și gura închisă, repetă biotul. Această bruscă manifestare de violență o făcu pe Nikki să plângă. Ellie încercă s-o liniștească și să o facă să tacă.
— Mami, nu-mi place șoferul, spuse fetița. Zău că nu-mi place.
Intrară în habitat printr-un punct de control. În Noul Eden era noapte. Archie și cei trei oameni fură transbordați într-un alt electrocar, deschis de data asta, condus de un alt biot Garcia. Richard remarcă imediat că în Noul Eden era aproape la fel de frig ca în exteriorul habitatului, pe Rama. Electrocarul se hurducăia pe drumul aflat într-o stare jalnică. În locul unde fusese cândva stația de tren pentru satul Positano, vehiculul coti spre nord. Cincisprezece-douăzeci de oameni stăteau în jurul focurilor aprinse pe platforma de beton care înconjura vechea gară, iar alți trei sau patru dormeau întinși sub cutii de carton și haine vechi.