Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Se trezi. Richard dormea liniștit. Nicole se ridică în capul oaselor și bătu în perete o dată. În ușă apăru un licurici, luminând puțin dormitorul. Nicole se uită lung la soțul ei. Îi privi părul și barba încărunțite de bătrânețe, și și le aminti când erau negre. Își aminti cu duioșie ardoarea și umorul lui din perioada în care îi făcuse curte în New York. Făcu o grimasă, inspiră adânc, își sărută degetul arătător și-l puse pe buzele lui Richard. Acesta nu se mișcă. Nicole mai studie câteva minute fiecare trăsătură a feței soțului ei. Lacrimile îi curgeau pe obraji și cădeau de pe bărbie pe cearceafuri.
— Te iubesc, Richard, spuse ea.
Război pe Rama
1
RAPORT Număr 319
Momentul transmisiei: 156 307 872 574.2009
Timpul de la Alerta de Gradul Unu: III.9766
Mențiuni: Baza de Tranzit 23-419
Nava spațială 947
Călători spațiali 47 249 (A & B)
32 806
2 666
În timpul ultimului interval, structura și ordinea comunităților care călătoresc prin spațiu în interiorul navei spațiale au continuat să se dezintegreze. În ciuda avertismentelor octopăianjenilor (călător spațial # 2 666) și a încercărilor lăudabile făcute de ei spre a evita un conflict la scară largă cu oamenii (# 32 806), acum este și mai probabil ca un război dezastruos între cele două specii, în urma căruia ar putea rămâne numai câțiva supraviețuitori, să aibă loc în următoarele câteva intervale. Drept urmare, situația întrunește toate condițiile cerute de o intervenție de gradul doi.
Activitatea de intervenție anterioară a fost declarată un eșec, în primul rând din cauză că cea mai agresivă dintre cele două specii, oamenii, este esențialmente insensibilă la întreaga gamă de tehnici subtile de intervenție. Numai câțiva oameni au răspuns la multele încercări de modificare a comportamentului lor ostil și cei care într-adevăr au reacționat, nu au putut să oprească genocidul comis de guvernanții lor asupra avianilor și sesilelor (# 47 294-A & B).
Oamenii sunt organizați în maniera rigidă, ierarhică observată adesea la speciile aflate în stadiul imediat anterior călătoriilor spațiale. Ei continuă să fie dominați de o conducere al cărei unic obiectiv este păstrarea puterii personale. Bunăstarea comunității umane și chiar supraviețuirea ei sunt subordonate perpetuării unui sistem politic care le oferă actualilor lideri ai oamenilor autoritate deplină. Ca atare, este puțin probabil ca amenințarea extinderii conflictului dintre oameni și octopăianjeni să poată fi evitată prin apeluri la logică.
Un mic grup de oameni, incluzând aproape întreaga familie care a locuit la Baza de Tranzit timp de peste un an, locuiește în continuare în principalul oraș al octopăianjenilor. Interacțiunea acestor oameni cu gazdele lor a demonstrat posibilitatea ca aceste două specii să trăiască în armonie. De curând, o delegație mixtă alcătuită din trei reprezentanți ai acestui grup de oameni și un octopăianjen a hotărât să facă un efort concentrat pentru a preveni un război total interspecii, prin contactarea directă a liderilor coloniei umane. Totuși, probabilitatea ca această delegație să aibă succes este foarte mică.
Până acum, octopăianjenii nu au întreprins nici o acțiune vădit ostilă, însă au început procesul de pregătire pentru un război împotriva oamenilor. Deși vor lupta numai dacă hotărăsc că supraviețuirea comunității lor este în pericol, posibilitățile biologice avansate ale octopăianjenilor fac ca rezultatul unui astfel de război să fie dinainte știut.
Ce nu se cunoaște sigur este modul în care vor reacționa oamenii o dată ce conflictul ia amploare și ei suferă pierderi grele. Este posibil ca războiul să se termine repede și, cu timpul, cele două comunități supraviețuitoare să ajungă din nou într-o situație de oarecare echilibru. Totuși, pe baza datelor disponibile obținute prin observarea oamenilor, nu e deloc de neglijat posibilitatea ca această specie să continue lupta până când majoritatea sau toți membrii ei vor pieri. Un astfel de rezultat ar distruge orice rămășițe ale uneia sau chiar ale ambelor specii călătoare prin spațiu din navă. Pentru a preîntâmpina un astfel de rezultat dezavantajos pentru proiect, se recomandă luarea în considerare a unei intervenții de gradul doi.
2
Pe Nicole o trezi zgomotul făcut de cei trei copii care se jucau în camera de zi. În timp ce-și îmbrăca halatul de casă, Ellie veni la ușa dormitorului și o întrebă dacă n-a văzut cumva păpușa preferată a micuței Nikki.
— Cred că e sub patul ei, răspunse Nicole.
Ellie se întoarse la împachetat. Ncole îl auzi pe Richard în baie. Nu mai durează mult, se gândea când nepoata ei apăru dintr-o dată în ușă.
— Eu și cu mami plecăm, Nonni, spuse zâmbind fetița. Ne ducem să-l vedem pe tati.
Nicole desfăcu brațele și fetița alergă la ea, să fie îmbrățișată. Cuprinse fetița strâns în brațe și începu să-i mângâie părul.
— Știu, iubito, spuse ea. O să-mi fie dor de tine, Nikki. Câteva clipe mai târziu, ambii gemeni Watanabe dădură buzna în cameră.
— Mi-e foame, doamnă Wakefield, spuse Galileo.
— Și mie, adăugă Kepler.
Cu părere de rău, Nicole îi dădu drumul nepoatei ei și se îndreptă spre ușă.
— În regulă, băieți, spuse ea. Micul vostru dejun va fi gata în câteva minute.
Când cei trei copii aproape terminaseră de mâncat, la ușă sosiră Max, Eponine și Marius.
— Știi ceva, unchiule Max? spuse Nikki înainte ca Nicole să apuce măcar să-i salute pe soții Puckett. Mă duc să-l văd pe tati.
Cele patru ore zburară repede. Richard și Nicole explicară totul de două ori, mai întâi lui Max și lui Eponine, iar apoi proaspeților căsătoriți, care încă mai radiau de pe urma plăcerilor din noaptea nunții. Pe măsură ce se apropia momentul plecării lui Richard, Ellie și Nikki, emoția și energia ce caracterizaseră conversația de-a lungul dimineții începură să dispară. Nicole simțea un gol în stomac. Relaxează-te și zâmbește, își spuse ea. Ai să faci despărțirea și mai grea dacă ești tristă.
Max fu primul care își luă rămas bun.
— Vino încoace, prințeso, și dă-i unchiului Max o sărutare, îi spuse el lui Nikki.
Fetița se supuse ascultătoare. Apoi Max se îndreptă de spate și se duse la Ellie, care stătea de vorbă cu mama ei, în cealaltă parte a camerei.
— Ai grijă de fetița asta, Ellie, spuse el îmbrățișând-o, și nu-i lăsa pe nemernici să-și impună punctul de vedere.
Max dădu mâna cu Richard, apoi îi chemă pe gemenii Watanabe să plece împreună cu el. Atmosfera din cameră se modifica repede. În ciuda faptului că-și promisese să rămână calmă, Nicole simți un val de panică atunci când își dădu seama subit că mai erau doar câteva minute până la despărțire. Patrick, Nai, Benjy și Eponine urmară exemplul lui Max și-i îmbrățișară pe cei trei care plecau.
Nicole încercă s-o mai îmbrățișeze o dată pe Nicole, dar fetița fugi afară, să se joace cu gemenii. Ellie își luă rămas bun de la Eponine și se întoarse spre mama ei.
— O să-mi fie dor de tine, mamă, spuse ea veselă. Te iubesc foarte mult.
Nicole se strădui să-și păstreze echilibrul emoțional.
— N-aș fi putut avea o fiică mai bună, spuse ea.
În timp ce cele două se îmbrățișau, Nicole îi spuse încet lui Ellie la ureche: