Бесплатная библиотека
Читайте книгу на сайте или телефоне
Razboi pe Rama - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com

Razboi pe Rama

Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:

…In ultimele patru zile, grupuri mici de oameni au intreprins misiuni de recunoastere la sol, iar cele doua elicoptere, misiuni similare in aer. In regiunea cercetata de oameni se afla aproape treizeci la suta din rezervele noastre de hrana, energie si apa. Nu au avut loc lupte. Totusi, am plasat indicatoare in locuri cheie, folosind ceea ce cunoastem din limba voastra, pentru a-i informa pe soldatii oameni ca intregul semicilindru sudic este taramul unei alte specii avansate, dar pasnice si pentru a le cere sa se intoarca in regiunea lor. Indicatoarele noastre au fost ignorate. Acum doua zile s-a petrecut un incident neplacut. De aceea, am aratat in mod clar ca orice alt comportament similar va fi considerat un act de razboi…
1 ... 81 82 83 84 85 86 87 88 89 ... 149
Перейти на страницу:

Optimizatorul Șef se opri din vorbitul în culori și se deplasă repede spre marginea camerei. Richard și Nicole se uitară unul la celălalt.

— Translatorul tău a reușit să prindă tot ce s-a spus? întrebă Nicole.

— Cea mai mare parte, răspunse Richard. Am înțeles esența situației… Ai vreo întrebare? Sau ar trebui să le spunem să continue cu propunerea lui Archie?

Nicole dădu din cap în direcția lui Archie și prietenul lor veni în mijlocul camerei, după care spuse:

— M-am oferit să negociez personal cu conducătorul oamenilor, în încercarea de a opri acest conflict înainte ca el să se transforme într-un război total. Totuși, pentru a înfăptui acest lucru, am nevoie de puțin ajutor. Dacă apar dintr-o dată în tabăra soldaților oameni, ei mă vor ucide. Și chiar dacă n-ar face-o, n-ar avea cum să înțeleagă ce le spun eu. Așa că trebuie să mă însoțească un om care înțelege limba noastră, pentru a traduce limbajul culorilor, căci altfel nu poate fi inițiat nici un dialog cu sens…

După ce Richard și Nicole îi spuseră Optimizatorului Șef că nu au nimic împotriva ideii avansate de Archie, cei doi oameni și colegul lor octopăianjen fură lăsați singuri pentru a discuta amănuntele. Ideea lui Archie era simplă. El și Nicole vor intra împreună în tabăra de lângă Marea Cilindrică și vor cere o întâlnire cu Nakamura și ceilalți conducători ai oamenilor. La acea întâlnire, Archie și Nicole vor explica faptul că octopăianjenii sunt o specie iubitoare de pace, care nu ridică pretenții teritoriale în partea de nord a Mării Cilindrice. Archie le va cere oamenilor să-și retragă tabăra și să înceteze survolările. Dacă era nevoie, ca o dovadă de bunăvoință din partea octopăianjenilor, Archie va oferi provizii de hrană și apă pentru a-i ajuta pe oameni să depășească dificultățile prin care treceau în acea perioadă. Astfel se va stabili o relație permanentă între cele două specii, înțelegerea fiind validată prin semnarea unui tratat.

— Doamne sfinte! exclamă Richard, după ce termină de tradus comentariile lui Archie. Și eu o credeam pe Nicole idealistă!

Archie nu înțelese remarca lui Richard. Nicole îi explică răbdătoare octopăianjenului că era puțin probabil ca liderii Noului Eden să fie atât de rezonabili cum presupunea Archie.

— Este întru totul posibil, spuse ea pentru a sublinia cât de periculoasă e propunerea lui Archie, să ne omoare pe amândoi, înainte ca măcar să fim lăsați să spunem ceva.

Archie insistă că propunerea lui are șanse să fie acceptată până la urmă, pentru că era clar în interesul oamenilor care trăiau în Noul Eden.

Frustrat, Richard spuse:

— Uite ce e, Archie, ce spui tu pur și simplu nu ține. Există multe ființe umane, printre care și Nakamura, care nu dau doi bani pe binele coloniei. De fapt, bunăstarea comună nici măcar nu-i un factor în funcția obiectivă a subconștientului, ca să folosesc termenii tăi, care le guvernează comportamentul. Lor nu le pasă decât de ei înșiși. Cântăresc fiecare decizie în funcție de măsura în care le va spori sau nu puterea ori influența personală. În istoria noastră, liderii și-au distrus deseori propriile țări sau colonii în încercarea de a-și păstra puterea.

Octopăianjenul era încăpățânat.

— Ceea ce descrii tu pur și simplu nu poate fi adevărat în raport cu o specie avansată, insistă Archie. Legile fundamentale ale evoluției indică în mod clar că acele specii care pun pe primul plan binele grupului vor supraviețui celor în care individul deține supremația… Voi sugerați că ființele umane sunt un fel de aberație, o ciudățenie a națiunii care încalcă…

Nicole îl întrerupse.

— Toate astea sunt foarte interesante, dar avem o chestiune mai presantă. Trebuie să schițăm un plan de acțiune care să nu aibă lacune… Richard, dacă nu-ți place planul lui Archie, ce propui?

Richard reflectă câteva momente înainte de a vorbi.

— Eu cred că Nakamura a angajat Noul Eden în această acțiune împotriva octopăianjenilor din multe motive, unul fiind înlăturarea criticilor la adresa eșecului guvernării sale. Nu cred că el poate fi întors din drum, decât dacă cetățenii se pronunță într-o măsură copleșitoare împotriva războiului și, îmi pare rău să spun, dar nu cred că asta se va întâmpla, decât în cazul în care coloniștii sunt convinși că războiul va fi un dezastru.

— Așadar, tu crezi că amenințările sunt necesare? întrebă Nicole.

— Ca un minim. Părerea mea e că o demonstrație de forță militară făcută de octopăianjeni ar fi perfectă, spuse Richard.

— Mă tem că lucrul ăsta e imposibil, cel puțin în circumstanțele actuale, spuse Archie.

— De ce? întrebă Richard. Optimizatorul Șef vorbea cu încredere despre câștigarea oricărui război care ar putea avea loc. Dacă ați ataca și ați distruge în întregime tabăra aia…

— Acum tu nu ne înțelegi pe noi, spuse Archie. Pentru că războiul sau orice alt conflict care poate duce în mod deliberat la decese este o cale foarte ineficientă de rezolvare a disputelor, colonia noastră are reglementări foarte stricte în privința acțiunilor ostile. În societatea noastră s-au instituit măsuri de control astfel încât războiul să fie ultima soluție posibilă… De exemplu, noi nu avem armată permanentă și nici stocuri de arme… Și mai există și alte metode de restricționare. Toți optimizatorii care participă la luarea unei decizii de declarare a războiului, ca și toți octopăianjenii angajați într-un conflict armat, sunt lichidați imediat după război.

— Poftim??? exclamă Richard, nevenindu-i să creadă. Așa ceva nu e cu putință!

— Ba da, este, spuse Archie. După cum îți imaginezi, acești factori împiedică semnificativ angajarea noastră în ostilități care nu au un caracter de apărare. Optimizatorul Șef știe că și-a semnat propria condamnare la moarte acum două săptămâni, când a autorizat începerea pregătirilor de război. Toți cei optzeci de octopăianjeni care lucrează acum în Domeniul de Război vor fi lichidați, fie când acest război se termină, fie când amenințarea războiului a depășit în mod oficial… Eu însumi, întrucât am luat parte la discuțiile de azi, voi fi trecut pe lista de lichidare, dacă se declară războiul. Richard și Nicole rămaseră fără grai.

1 ... 81 82 83 84 85 86 87 88 89 ... 149
Перейти на страницу:
0
Сюжет
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
0
Атмосфера
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
0
Главный герой
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
0
Общее впечатление
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Итоговая оценка: 0.0 из 10 (голосов: 0 / История оценок)