Razboi pe Rama

Nicole îi zâmbi Mariei.

— Îți apreciez politețea, Maria, spuse ea. Dar cum faci parte negreșit din familie, poți să-mi spui Nicole… Avalon era o așezare în afara Noului Eden, în frigul și întunericul din Platoul Central. La început, guvernul coloniei a creat așezarea pentru a-i ține acolo în carantină pe cei care aveau un virus mortal numit RV-41. După ce a fost construit Avalonul, dictatorul Noului Eden, un bărbat pe nume Nakamura, a convins Senatul că Avalonul e un loc perfect și pentru alți oameni „anormali”, inclusiv cei care protestau împotriva guvernului, cei bolnavi mintal sau retardați…

— Pare să nu fi fost un loc foarte plăcut, comentă Maria. Benjy a stat acolo mai mult de un an, se gândi Nicole. Nu vorbește niciodată despre asta. Începu să se simtă vinovată că nu petrecuse destul timp numai cu Benjy de când se trezise. Dar el nu s-a plâns nici măcar o dată.

Nicole trebui să facă un efort ca să fie atentă la conversația cu Maria. Nouă, bătrânilor, ne fug gândurile, își zise ea. Pentru că multe lucruri pe care le vedem și le auzim ne trezesc amintiri.

— Am făcut deja unele verificări, spuse Nicole. Din păcate, tot personalul administrativ din Avalon a murit în război… Le-am descris-o pe mama ta câtorva oameni care au stat destul de mult în Avalon, dar nici un om nu-și amintește de ea.

— Crezi că era bolnavă psihic? întrebă Maria.

— E posibil, răspunse Nicole. Poate că n-o să știm niciodată cu certitudine… Întâmplător, colierul tău este cel mai bun indiciu pe care-l avem cu privire la identitatea mamei tale. Era în mod clar o adeptă a ordinului Bisericii Catolice înființat de Sfântul Michael de Siena… Ellie spune că mai sunt câțiva michaeliți la bord… Am de gând să stau de vorbă cu ei când…

Nicole se opri și se întoarse spre puntea de observație, unde se stârnise agitație. Câțiva oameni și un grup mare de octopăianjeni arătau pe fereastră și gesticulau frenetic. Doi oameni o luară la fugă spre coridorul principal, probabil pentru a-i aduce și pe alții să vadă ce vedeau ei.

Nicole și Maria se sculară de la masă, urcară treptele spre punte și se uitară pe fereastra mare. În depărtare, dincolo de tetraedrul de lumini, o navă spațială uriașă, plată pe partea superioară, asemănătoare cu un avion de transport, se apropia de Baza de Tranzit. Nicole și Maria se uitară în tăcere cum noua navă spațială devine tot mai mare.

— Ce e asta? întrebă Maria.

— Habar n-am, răspunse Nicole.

Puntea de observație se umplu rapid. Ușile se deschideau întruna pe măsură ce alți oameni, octopăianjeni, iguane și chiar o pereche de aviani intrau în sală. Mulțimea începu să le împingă pe Nicole și Maria.

Vehiculul cu partea superioară plată era extrem de lung, mai lung și decât coridoarele de transport care conectau sferele Bazei de Tranzit. Pe suprafața lui erau răspândite mai multe „bășici” transparente. Transportorul uriaș se opri în apropierea unuia dintre vârfurile sferice ale Bazei de Tranzit; din el ieși un tub lung și transparent care intră etanș în sferă.

Puntea era în fierbere. Creaturile de toate felurile se împingeau, căutând să ajungă mai aproape de fereastră. Nicole simți că nu mai are aer și încercă să se dea la o parte din mulțimea înghesuită. Fu împinsă în toate direcțiile și se pierdu de Maria. Un val puternic o prinse dintr-o parte și o izbi de perete. Simți o durere ascuțită în șoldul stâng în urma impactului. Poate că ar fi fost călcată în picioare în învălmășeala care se creă, dacă Marele Bloc și alți roboți n-ar fi intrat în mulțime să restabilească ordinea.

Nicole se simțea foarte rău când Marele Bloc ajunse la ea. Durerea din șold era insuportabilă. Nu putea să meargă.