Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Ellie zâmbi.
— Nu contează cât de bine joci, mamă. Am discutat aseară despre asta.
Max și Eponine așteptau pe hol, în stația de tramvai.
— Ziua de azi va fi foarte interesantă, spuse Max după ce-o salută pe Nicole. Mă întreb câți dintre ceilalți se vor arăta.
Cu o seară în urmă, Consiliul votase prelungirea boicotului cu încă trei zile. Deși Marele Bloc răspunsese listei de revendicări, ba chiar îi convinsese pe octopăianjeni, de opt ori mai numeroși decât oamenii, să le cedeze oamenilor din timpul lor petrecut în zonele comune, Consiliul considerase că multe răspunsuri tot nu erau satisfăcătoare.
La întrunirea Consiliului se mai discutase și metodele de a impune boicotul. Unii dintre cei mai protestatari participanți voiau să se instituie pedepse pentru cei care ignorau boicotul. Întrunirea se încheiase cu o înțelegere conform căreia Consiliul avea să „se ocupe în mod activ” de acei oameni care continuau să ignore recomandările Consiliului de a evita interacțiunile cu celelalte specii.
Tramvaiul din coridorul principal era aproape pustiu. În primul vagon se aflau vreo șase octopăianjeni, iar în al doilea patru octozi și două iguane. Nicole și prietenii ei erau singurii oameni din tramvai.
— Acum trei săptămâni, spuse Ellie, înainte să înceapă această ultimă rundă de tensiuni, la turneul săptămânal de bridge aveam douăzeci și trei de mese. Mă gândeam că facem progrese mari. Aveam în medie cinci-șase intrați pe săptămâni. Oameni.
În timp ce tramvaiul opri și urcă încă o pereche de octopăianjeni, Nicole întrebă:
— Ellie, cum Dumnezeu ți-a venit ideea acestor turnee de bridge? Când mi-ai spus prima dată că jucați cărți cu octopăianjenii am crezut că nu ești în toate mințile.
Ellie râse.
— La început, la scurt timp după ce ne-am instalat aici, am știut că va fi nevoie de o activitate organizată pentru a încuraja interacțiunile. Oamenii nu aveau să se ducă așa, pur și simplu, la un octopăianjen și să înceapă o conversație, nici măcar însoțiți de mine sau de un cap pătrat pe post de interpret… Jocurile păreau un mod destul de bun de a stimula amestecarea… Un timp a mers, dar a devenit repede evident că nu există joc la care chiar și cei mai pricepuți oameni să se poată pune cu octopăianjenii. Nici măcar cu handicapuri…
— La sfârșitul lunii trecute, o întrerupse Max, am jucat șah cu amicul tău, doctorul Blue. Mi-a dat la începutul jocului patru mutări avans și tot mi-a curățat tabla! A fost foarte demoralizant…
— Lovitura finală a fost primul nostru turneu de scrabble, continuă Ellie. Octopăianjenii au luat toate premiile, deși s-au folosit exclusiv cuvinte în engleză! Atunci mi-am dat seama că trebuia să vin cu un joc în care oamenii și octopăianjenii să nu joace unii împotriva celorlalți… Bridge-ul s-a dovedit perfect. Fiecare pereche e compusă dintr-un om și un octopăianjen. Nu-i nevoie ca partenerii să vorbească între ei. Am pregătit cărți convenționale în ambele limbi, și chiar și cel mai prost om poate să învețe într-o ședință numerele octozilor de la unu la șapte și simbolurile pentru cele patru suite… A mers extraordinar de bine.
Nicole clătină din cap.
— Eu tot mai cred că ești nebună, spuse ea zâmbind. Cu toate că, recunosc, ai și o urmă de geniu.
În sala complexului de recreere rezervată jocurilor de cărți se aflau numai paisprezece oameni la ora la care era programată începerea turneului de bridge. Ellie rezolvă bine situația, hotărând să aibă loc două concursuri separate, unul pentru „perechi mixte”, cum le spunea ea, și unul numai pentru octopăianjeni.
Doctorul Blue era partenerul lui Nicole. Căzură de acord să liciteze cu cinci cărți principale și se așezară la masa de lângă ușă. Din cauză că scaunele pentru octopăianjeni erau mai înalte decât cele pentru oameni, Nicole și partenerul ei stăteau ochi în ochi. Sau, mai bine zis, ochi în lentilă.
Nicole nu fusese niciodată o jucătoare de bridge excepțională. Învățase să joace la Universitatea din Tours, când tatăl ei, îngrijorat că n-are destui prieteni, o încurajase să se implice în activități extrașcolare. Mai jucase ceva bridge și în Noul Eden, unde jocul fusese la modă în primul an după colonizare. Totuși, în ciuda unui oarecare fler înnăscut pentru joc, Nicole considerase întotdeauna că bridge-ul consumă prea mult timp, și că are de făcut alte lucruri, mult mai importante.
Încă de la început, Nicole își dădu seama că doctorul Blue, la fel ca toți ceilalți octopăianjeni care veniseră la masă cu partenerii lor oameni să joace cealaltă partidă a turneului, era un jucător de cărți formidabil. La a doua mână, doctorul Blue jucă un „trei fără atu” deosebit de greu, făcând apel la finețurile unui jucător profesionist.
— Bine jucat, spuse Nicole când partenerul ei realiză contractul și o levată în plus.
— E foarte simplu, o dată ce știi unde sunt toate cărțile, răspunse în culori doctorul Blue.
Era fascinant să-i urmărești pe octopăianjeni „mânuind” cărțile. Luau cărțile de pe masă cu ultimele două articulații ale unui singur tentacul, ajutându-se de cili, firește, iar apoi le țineau în fața lentilei cu trei tentacule, câte unul la margini și altul la mijloc. Pentru a pune o carte pe masă, octopăianjenul folosea tentaculul care era mai aproape de cartea respectivă.
Între mâini, Nicole și doctorul Blue se angajau în obișnuita lor conversație însuflețită. Doctorul Blue tocmai îi spunea lui Nicole că noul Optimizator Șef era nedumerit de ultima acțiune a Consiliului, când ușa sălii de joc se deschise și intrară trei oameni, urmați de Marele Bloc și un „cap pătrat” mai mic.
Femeia din frunte, pe care Nicole o recunoscu — Emily Bronson, președinta Consiliului — se uită prin sală și apoi se îndreptă spre masa lui Nicole. Tocmai se făcuse o mutare: Ellie și doctorul Blue fuseseră înlocuiți de octopăianjenul Milky și partenera lui, o femeie cu o înfățișare plăcută, între două vârste, pe nume Margaret.
— Vai, Margaret Young, sunt uimită că te văd aici, spuse Emily Bronson. Probabil n-ai auzit că aseară Consiliul a prelungit boicotul.
Cei doi bărbați care intraseră în sală cu doamna Bronson, dintre care unul era Garland, cel cu incidentul de la bazinul de înot, o urmaseră la masa lui Nicole. Toți trei stăteau în picioare lângă Margaret.
— Emily… îmi pare rău, răspunse Margaret cu ochii în jos. Dar știi cât de mult îmi place bridge-ul.
— Aici sunt în joc mai multe, replică Emily Bronson.
Ellie se ridicase de la o masă alăturată și acum apela la Marele Bloc să pună capăt discuției care întrerupsese jocul. Dar Emily Bronson i-o luă înainte.
— Voi toți, spuse ea cu glas puternic, dați dovadă de lipsă de loialitate aflându-vă aici. Dacă plecați acum, Consiliul va trece cu vederea acest lucru. Dacă totuși rămâneți aici după ce ați fost avertizați…
Marele Bloc interveni și o informă pe doamna Bronson că ea și prietenii ei strică într-adevăr jocul. Cei trei se întoarseră să plece; mai mult de jumătate dintre jucătorii oameni se ridicară să plece și ei.
— E absurd! spuse un glas cu o claritate și o forță uluitoare.
Nicole stătea în picioare, rezemându-se cu o mână de masă.
— Așezați-vă la loc, spuse ea pe același ton. Nu vă lăsați terorizați de o instigatoare.
Toți jucătorii de bridge se întoarseră la locurile lor.
— Gura, babo! zise mânioasă Emily Bronson. Asta nu te privește pe tine.
Marele Bloc o escortă, împreună cu însoțitorii ei, afară.