Razboi pe Rama

— Iar eu sunt Renee du Pont, spuse femeia, înaintând și întinzându-i la rândul ei mâna lui Nicole.

După ce schimbară câteva amabilități, domnul Kowalski îl întrebă pe Max ce făceau ei trei.

— O ducem pe doamna Wakefield la masă, răspunse simplu Max.

— E încă ora când se mănâncă la comun, spuse bărbatul cu un alt zâmbet larg și se uită la ceas. De ce nu mai așteptați patruzeci și cinci de minute să venim și noi cu voi?… Noi suntem în Consiliu, știi, și am vrea foarte mult să vorbim cu doamna Wakefield despre activitățile noastre… Cu siguranță Consiliul va vrea s-o cunoască în viitorul foarte apropiat.

— Mulțumim pentru ofertă, Stephen, spuse Max. Dar nouă ne e foame. Vrem să mâncăm acum.

Domnul Kowalski se încruntă.

— În locul tău, Max, eu n-aș face asta, spuse el. În momentul de față există multă tensiune… După incidentul acela de ieri din bazinul de înot, Consiliul a votat în unanimitate să boicoteze toate activitățile colective din următoarele două zile… Emily s-a înfuriat din cale-afară că Marele Bloc i-a impus lui Garland o perioadă de probă și n-a luat nici o măsură disciplinară împotriva octopăianjenului vinovat…

Asta e a patra oară la rând când capetele pătrate au decis împotriva noastră.

— Fii serios, Stephen, spuse Max. Am auzit povestea aseară, la cină… Garland era tot în bazin la cincisprezece minute după ce timpul alocat nouă expirase… El s-a luat de octod.

— A fost o provocare deliberată, interveni Renee du Pont. În bazin erau numai trei octopăianjeni… Nu exista nici un motiv ca unul dintre ei să se afle pe culoarul unde înota Garland.

— În plus, spuse Stephen, după cum am discutat aseară în Consiliu, amănuntele acestui incident anume nu constituie principala noastră preocupare. Esențialul este că le-am transmis un mesaj atât capetelor pătrate, cât și octopăianjenilor, astfel încât să știe că suntem uniți, ca specie… Consiliul urmează să se întrunească din nou diseară în ședință specială pentru a întocmi o listă de revendicări…

Max începea să se înfurie.

— Îți mulțumim că ne ții la curent, Stephen, spuse el cu bruschețe. Acum, dacă te dai la o parte, am vrea să mergem la masă.

— Faceți o greșeală, spuse domnul Kowalski. Veți fi singurii oameni din cantină… Bineînțeles că diseară, la întrunirea Consiliului, vom face cunoscută această conversație.

— N-aveți decât, spuse Max.

Max, Eponine și Nicole ieșiră în coridorul principal care forma un inel în jurul miezului central al stelei de mare.

— Ce este Consiliul? întrebă Nicole.

— Un grup, auto-numit aș putea adăuga, care pretinde că-i reprezintă pe toți oamenii, răspunse Max. La început erau doar o pacoste, dar în ultimele câteva luni chiar au început să aibă ceva putere… Ba chiar au recrutat-o și pe biata Nai în rândurile lor, oferindu-se să ajute la rezolvarea problemei cu Galileo.

Marele tramvai opri la vreo douăzeci de metri în dreapta lor și din el coborâră două iguane. Doi roboți cuboizi, care stătuseră discret la margine, intrară pe coridor între oameni și animalele ciudate cu dinți înfricoșători. În timp ce iguanele treceau pe lângă ei, Nicole își aduse aminte de atacul asupra lui Nikki de Ziua Belșugului.

— Ce caută ele aici? îl întrebă Nicole pe Max. Aș fi zis că sunt prea turbulente și distrugătoare…

— Marele Bloc și Vulturul le-au explicat oamenilor că iguanele sunt esențiale pentru producerea acelei plante, barrican, fără de care societatea octozilor ar fi dată peste cap… N-am înțeles toate detaliile explicației biologice, dar îmi amintesc că ni s-a spus că ouăle proaspete de iguană sunt o verigă vitală în proces… Vulturul a accentuat în repetate rânduri că aici, în Grand Hotel, păstrează doar numărul minim de iguane.

Cei trei erau aproape de intrarea în cantină.

— Iguanele au provocat multe necazuri? întrebă Nicole.

— Nu chiar, răspunse Max. Pot fi periculoase, după cum știi, dar dacă dai la o parte toate prostiile spuse de Consiliu ajungi la concluzia că au fost numai câteva incidente în care iguanele au atacat fără să fie provocate… Cele mai multe altercații au fost pornite de la oameni… Galileo al nostru a omorât într-o seară în cantină două iguane, în timpul unei răbufniri violente.

Max remarcă reacția puternică a lui Nicole la ultimul lui comentariu.

— Nu vreau să bat toba, dar afacerea asta cu Galileo chiar ne-a dezbinat mica familie… I-am promis lui Eponine că am să te las să vorbești mai întâi cu Nai.

Roboții bloc mai mici erau construiți după același model general ca Marele Bloc. O duzină serveau mâncarea în cantină, și alți șase sau opt stăteau prin sala de mese. Când intrară Nicole și prietenii ei, în cantină se aflau patru sau cinci sute de octopăianjeni, inclusiv doi „ghiftuiți” uriași și vreo optzeci de morfi pitici care mâncau pe podea, în colț. Mulți dintre ei se întoarseră și se uitară la Max, Nicole și Eponine, care treceau pe la linia de servire. Zece iguane, așezate nu departe de linie, se opriră din mâncat și-i priviră pe oameni cu circumspecție.