Razboi pe Rama

Se auziră niște sonerii, semn că mașinile încheiaseră ciclul spălării. Nai se ridică încet, se duse la mașini, scoase rufele și le băgă în două uscătoare.

— Cu toții am fost de acord ca Maria să se mute alături, cu Max, Eponine și Ellie, reluă Nai. Credeam că timpul va vindeca rănile. M-am înșelat. Toți din familie îl ostracizau pe Galileo, în afară de mine. Kepler nici măcar nu voia să vorbească cu fratele lui. Patrick era politicos dar distant… Galileo s-a retras și mai adânc în carapacea lui, n-a mai participat deloc la ore și a început să-și petreacă tot timpul în sala de forță… Cam acum cinci luni am abordat-o pe Maria și am implorat-o, efectiv, să-l ajute pe Galileo… A fost umilitor, Nicole. Eu, o femeie adultă, cerșind favoruri de la o adolescentă… Mai întâi îi întrebasem pe Patrick, Eponine și Ellie, pe fiecare în parte, dacă vor să vorbească în locul meu cu Maria. Numai Ellie a făcut efortul de a interveni și, după încercare, m-a informat că rugămintea trebuie să vină direct de la mine. În cele din urmă, Maria a acceptat să stea de vorbă cu Galileo, spuse Nai cu amărăciune, dar numai după ce m-a forțat să ascult o tiradă despre faptul că încă se simte „violată” de atacul lui Galileo. De asemenea, a precizat că întâlnirea trebuie să fie precedată de scuze sincere, în scris, din partea lui Galileo, și că eu trebuie să fiu de față la discuția lor, pentru a preveni eventualele neplăceri.

Nai clătină din cap.

— Te întreb pe tine, Nicole, cum Dumnezeu a putut o fată în vârstă de șaisprezece ani, dintre care a petrecut trează numai doi, să devină atât de sofisticată? Cineva a sfătuit-o cum să se poarte; bănuiesc că e vorba de Max și Eponine. Maria voia să mă umilească și să-l facă pe Galileo să sufere cât mai mult cu putință. În mod sigur a reușit.

— Știu că pare puțin probabil, spuse Nicole, dar am cunoscut oameni cu daruri înnăscute incredibile, care știu instinctiv, de la o vârstă foarte fragedă, cum să se poarte în orice situație posibilă. Poate că e și cazul Mariei.

Nai îi ignoră comentariul.

— Întâlnirea a decurs foarte bine. Galileo a fost cooperant. Maria i-a acceptat scuzele scrise. În următoarele câteva săptămâni, ea părea să se dea peste cap pentru a-l include pe Galileo în activitățile tinerilor… Dar el era tot un străin în grupul lor, un outsider. Mi-am dat seama de asta. Și bănuiesc că și el… Apoi, într-o zi, în cantină, tinerii se aflau împreună — noi ceilalți mâncaserăm devreme și ne întorseserăm deja în camerele noastre — și două iguane s-au așezat în celălalt capăt al mesei lor. După spusele lui Kepler, iguanele s-au purtat scârbos în mod intenționat. Și-au vârât capetele în castroane, sorbind zgomotos viermii ăia care se zvârcolesc și care le plac lor atât de mult, apoi au început să se holbeze la fete, mai ales la Maria, cu ochii lor galbeni. Nikki a spus că nu-i mai e foame și Maria a fost de acord cu ea… În acel moment, Galileo s-a ridicat de la locul lui, a făcut doi pași înspre iguane și le-a spus: „Hâș, valea!” sau ceva asemănător. Văzându-le că nu se mișcă, a mai făcut un pas în direcția lor. O iguană a sărit la el. Galileo a apucat-o de gât și a scuturat-o cu furie. I-a frânt gâtul și iguana a murit. L-a atacat și a doua iguană, înfigându-și colții puternici în antebrațul lui. Până să apară capetele pătrate și să intervină, Galileo a izbit iguana de masă până a omorât-o.