Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Nicole se uită lung la Vultur și clătină din cap cu putere.
— De ce nu s-a pomenit niciodată până acum de această divizare?… În toate discuțiile despre transferul iminent n-ai sugerat, nici măcar o dată, că urmează să fim împărțiți în două grupuri…
— Ne-am decis abia de curând. Amintește-ți că intervenția noastră în evenimentele din Rama ne-a obligat să ne revizuim planurile inițiale și să adoptăm un regim neprevăzut. O dată ce a devenit clar că se va impune o oarecare divizare, n-am vrut să tulburăm starea de spirit a…
— Aiurea! îl întrerupse brusc Nicole. Nu cred o clipă asta. Ai știut de mult ce urmează să faci… Pur și simplu n-ai vrut să auzi nici o obiecție…
Folosind comenzile de pe brațul scaunului, Nicole se întoarse cu spatele la Vultur.
— Nu, spuse ea cu fermitate, n-am să-ți fiu complice în problema asta… Și sunt supărată pentru că mi-ai compromis integritatea, nespunându-mi adevărul mai înainte…
Apăsă pe butonul de accelerație și porni spre coridorul principal.
— Nu pot face nimic ca să te răzgândești? întrebă Vulturul, urmând-o.
Nicole se opri.
— Într-un singur caz te-aș ajuta… Explică diferențele dintre cele două moduri de viață și lasă pe fiecare individ din fiecare specie să decidă singur unde să trăiască.
— Mă tem că nu putem face asta, spuse Vulturul.
— Atunci nu conta pe mine, spuse Nicole punând din nou în mișcare căruciorul.
Nicole ajunse la ușa camerei ei într-o stare de spirit proastă.
— Mama și Patrick vă caută pe-afară, spuse Kepler văzând-o intrând pe ușă. Erau îngrijorați că nu v-au găsit pe hol.
Benjy ieși din baie, înfășurat doar într-un prosop.
— Bună, ma-ma, spuse el cu un zâmbet larg. Observă expresia de nemulțumire de pe fața lui Nicole și veni repede lângă ea.
— Ce s-a întâm-plat? întrebă el. Te-ai rănit iar?…
— Nu, Benjy, spuse Nicole. N-am pățit nimic. Doar că am avut o discuție tulburătoare cu Vulturul.
— Des-pre ce? întrebă Benjy, luându-i mâna.
— Am să-ți spun mai târziu, răspunse Nicole după o scurtă ezitare. După ce te îmbraci.
Benjy zâmbi și-și sărută mama pe frunte înainte de a se întoarce în baie. Golul din stomac pe care Nicole îl simțise în timpul conversației cu Vulturul reveni. O, Dumnezeule, se gândi ea brusc, nu Benjy! Vulturul va încerca precis să-mi spună că vom fi despărțiți de Benjy. Își aduse aminte de comentariul Vulturului legat de „adaptabilitatea limitată” și intră în panică. Nu acum. Te rog, nu acum, după tot acest timp.
Nicole se gândi la un moment anume din anii trecuți, când familia ei fusese pentru prima dată la Baza de Tranzit. Ea era singură în dormitor. Benjy intrase ezitant ca să afle dacă e bine venit pentru a se alătura familiei în călătoria de întoarcere în sistemul solar. Fusese extrem de fericit că nu va fi despărțit de mama sa. Deja a suferit destul, își spuse Nicole, amintindu-și de trimiterea lui Benjy la Avalon în timp ce ea se afla în închisoarea din Noul Eden. Vulturul trebuie să știe asta, dacă a studiat cu adevărat toate datele.
În ciuda încercărilor de a-și păstra calmul, Nicole nu reuși să înăbușe amestecul de teamă și neputință care o cuprindea. Aș fi preferat să mor în somn, se gândi ea cu amărăciune, temându-se de ce era mai rău. Nu pot să-i spun adio lui Benjy acum. I-ar frânge inima. Și mie.
O lacrimă solitară i se rostogoli pe obraz.
— Vă simțiți bine, doamnă Wakefield? întrebă îngrijorat Kepler.
— Da, Kepler, mulțumesc, răspunse Nicole ștergându-și fața cu dosul mâinii. Noi, bătrânii, suntem foarte emotivi.
Se auzi o bătaie în ușă. Kepler se duse să deschidă. Patrick și Nai intrară în cameră urmați de Vultur.
— Mamă, l-am găsit pe acest prieten al tău pe hol, spuse Patrick după ce o sărută. Ne-a spus că ați avut o discuție… Nai și cu mine eram îngrijorați…
Vulturul veni lângă Nicole.
— Mai era un subiect pe care voiam să-l discut cu tine, spuse el. Ai putea să vii cu mine afară două minute?
— Cred că n-am de ales, răspunse Nicole. Dar n-am să mă răzgândesc…
Un tramvai plin trecu pe lângă ei tocmai când ieșeau din cameră.
— Despre ce e vorba? întrebă nerăbdătoare Nicole.
— Voiam să te informez că toate manifestările speciei sesile, precum și avianii rămași fac parte din grupul care este transferat în Transportor în seara asta. Dacă, așa cum mi-ai spus o dată în timpul unei scurte conversații pe care am avut-o după ce te-ai trezit aici, tot mai vrei să interacționezi cu sesila pentru a experimenta ce ți-a descris Richard…
— Spune-mi mai întâi altceva, îl întrerupse Nicole, apucându-l de braț cu o forță surprinzătoare. Benjy și cu mine vom fi despărțiți în această scindare pe care ai de gând s-o anunți în după-amiaza asta?
Vulturul ezită câteva secunde.
— Nu, nu veți fi despărțiți, spuse el în cele din urmă. Dar n-am voie să-ți dau detalii…
Nicole scoase un oftat de ușurare.
— Îți mulțumesc, spuse ea simplu, reușind să schițeze un zâmbet.
Urmă o tăcere prelungită. Apoi Vulturul zise:
— N-ai să mai ai acces la sesile după…
— Da, da, spuse Nicole. E o idee grozavă. Îți mulțumesc foarte mult… Mi-ar plăcea să-i prezint unei sesile omagiile mele… După ce iau micul dejun, bineînțeles.
Roboții mai mici erau mult mai vizibili în raza care găzduia avianii și sesilele. Raza era împărțită în mai multe sectoare prin intermediul unor pereți care se înălțau de la podea până în tavan. Capetele pătrate păzeau intrările și ieșirile acestor sectoare și, de asemenea, erau postate în fiecare stație de tramvai.
Avianii și sesilele trăiau în partea din fund a razei, în ultimul separeu. Când Vulturul și Nicole ajunseră acolo, intrarea era păzită de un robot și un avian. Vulturul sporovăi și țipă ca răspuns la o serie de întrebări puse de avian. După ce intrară, o mirmipisică se apropie de ei și începu să comunice cu Vulturul în rafale de sunete de înaltă frecvență care ieșeau dintr-un mic orificiu circular situat sub ochii ei ovali, de un maro închis, lăptos. Nicole se minună de acuratețea răspunsului fluierat al Vulturului. De asemenea, se uită fascinată cum a doua pereche de ochi ai mirmipisicii, aflată în vârful a două coarne ca de melc înălțate deasupra frunții, lungi de aproximativ doisprezece centimetri, continua să pivoteze și să supravegheze spațiul din jur. După ce încheiară conversația, creatura cu șase picioare, asemănătoare cu o furnică uriașă atunci când stătea nemișcată, o luă la fugă pe hol cu viteza și grația unei feline.
— Ele știu cine ești, spuse Vulturul. Sunt încântate că ai venit în vizită.
Nicole se uită la însoțitorul ei.
— De unde mă cunosc? întrebă ea. Am văzut doar ocazional câteva și n-am comunicat…
— Pentru ființele din specia asta, soțul tău e un zeu… Dacă n-ar fi fost el, nici una dintre ele nu era aici. Te cunosc din imaginile din memoria lui…
— Cum e posibil? întrebă Nicole. Richard a murit acum șaisprezece ani…
— Dar amintirea perioadei cât a stat la ele este păstrată cu grijă în memoria lor colectivă, spuse Vulturul. Fiecare mirmipisică iese din cantalupul ei cu cunoștințe importante despre elementele cheie ale culturii și istoriei speciei… Procesul embrionar care are loc în cantalup nu asigură doar hrana fizică pentru ființa în creștere și dezvoltare, ci în plus transferă informații vitale direct în creierul mirmipisicii fără experiență.