Razboi pe Rama

Cei doi băieți fuseseră politicoși, dar rezervați. În timpul serii, Nicole îl văzu o dată pe Kepler privind-o foarte intens, din cealaltă parte a camerei. Nicole își spuse că era primul om cu adevărat bătrân pe care-l vedeau băieții. Bărbații tineri, mai ales, au probleme în a se confrunta cu femeile bătrâne și zbârcite, se gândi Nicole. Asta le spulberă fanteziile despre membrele sexului opus.

Benjy o întâmpinase cu o îmbrățișare lipsită de inhibiții. O ridicase de la podea în brațele lui puternice și țipase de bucurie.

— Ma-ma, ma-ma, spusese el învârtind-o în aer. Benjy părea să se simtă foarte bine. Nicole descoperise cu mirare că părul i se rărise la tâmple și că arăta ca un unchi. Mai târziu își spusese că înfățișarea lui Benjy nu era chiar atât de surprinzătoare, întrucât avea în jur de patruzeci de ani.

Patrick și Ellie o primiseră foarte călduros. Ellie arăta foarte obosită, dar spusese că e din cauză că avusese o zi plină. Îi explicase că și-a asumat sarcina de a stimula activitățile sociale mixte la Grand Hotel.

— Atâta lucru pot să fac și eu, întrucât vorbesc limba octopăianjenilor, spusese Ellie. Sper că-mi vei da o mână de ajutor de îndată ce-ți recapeți forțele.

Patrick îi vorbise încet despre îngrijorarea lui cu privire la Nai.

— Situația asta a lui Galileo o distruge, mamă, spusese fiul ei. E furioasă din cauză că acele capete pătrate, cum le zicem noi, l-au luat pe Galileo din zonele normale de trai fără multe explicații și fără ceea ce noi am numi „procesul corespunzător”. Mai e supărată și pentru că n-are voie să stea cu el mai mult de două ore pe zi… Sunt convins că o să-ți ceară ajutorul.

Nai se schimbase. Scânteia și blândețea îi dispăruseră din ochi și era anormal de negativistă, lucru care ieși la iveală chiar de la primele vorbe.

— Nicole, trăim aici în cel mai rău tip de stat polițienesc, spusese Nai. Mult mai rău decât sub Nakamura. După ce te instalezi, am să-ți povestesc multe lucruri.

Max Puckett și adorabila lui soție franțuzoaică, Eponine, îmbătrâniseră și ei la fel ca ceilalți, dar era limpede că dragostea pe care și-o purtau reciproc și dragostea amândurora pentru fiul lor, Marius, îi susținea în fiecare zi. Eponine ridicase din umeri când Nicole o întrebase dacă o deranjau condițiile de trai, mai precis înghesuiala.

— Nu prea, răspunsese ea. Nu uita că în copilărie am trăit într-un orfelinat din Limoges… În plus, sunt fericită că trăiesc și că-i am pe Max și pe Marius. Mulți ani nici nu m-am gândit că am să trăiesc suficient de mult ca să am păr cărunt.

Cât despre Max, el rămăsese aceeași făptură țâfnoasă, nestăpânită. Încărunțise și el foarte tare și nu mai avea pasul atât de săltăreț. Dar Nicole își dădu seama, din ochii lui, că-i place propria viață.

— E un tip cu care mă întâlnesc în mod regulat în fumoar și care e un mare admirator al tău, îi spusese Max lui Nicole în timpul serii. El a scăpat, cumva, de epidemie, deși nevasta lui a murit… În tot cazul, rânjise el, m-am gândit să vă fac lipeala de îndată ce ai puțin timp liber… E puțin mai tânăr ca tine, dar mă îndoiesc că asta va fi o problemă…

Nicole îl întrebase pe Max despre problemele dintre oameni și octopăianjeni.

— Știi, spusese Max, o fi avut loc războiul acum cincisprezece sau șaisprezece ani, dar din cauza somnului prelungit, oamenii n-au nici un fel de amintire din toți anii ăștia, care să le înmoaie supărarea. Fiecare a pierdut pe cineva, un prieten, o rudă sau un vecin în epidemia aia oribilă. Și oamenii nu pot uita prea ușor că octopăianjenii au cauzat-o.

— Ca răspuns la agresiunea armatei oamenilor, spusese Nicole.

— Dar cei mai mulți oameni nu văd lucrurile așa. Poate că ei cred propaganda lui Nakamura și nu istoria „oficială” a războiului, pe care ne-a prezentat-o prietenul tău Vulturul la scurt timp după ce am fost mutați aici… Adevărul e că majoritatea oamenilor îi urăsc pe octopăianjeni și se tem de ei. În ciuda eforturilor disperate ale lui Ellie, doar vreo douăzeci la sută au făcut oarece încercări să se amestece cu octozii sau să învețe ceva despre ei. Cei mai mulți oameni stau în raza noastră… Din păcate, înghesuiala din camere nu ajută la diminuarea problemei.

Nicole se întoarse pe o parte. Ellie dormea cu fața la ea. Pleoapele ei zvâcneau. Visează, se gândi Nicole. Sper că nu pe Robert… Se gândi iar la reîntâlnirea cu familia și prietenii. Cred că Vulturul știa ce făcea ținându-mă în viață… Chiar dacă nu are pentru mine o sarcină anume… Atâta timp cât mă țin pe picioare și nu devin o povară, pot fi de ajutor aici.