Razboi pe Rama

— Acum e o tânără frumoasă și inteligentă, spuse doctorul Blue. Am întâlnit-o o dată, în trecere, acum câteva săptămâni. Ellie spune că Maria e incredibil de energică. După spusele ei, Maria se scoală prima și se culcă ultima.

La fel ca și Katie, nu se putu abține Nicole să se gândească. Cine ești tu, Maria? se întrebă ea. Și de ce ai fost trimisă în viața mea chiar în acel moment?

— … Ellie mi-a mai spus că Maria și Nikki sunt nedespărțite, spunea doctorul Blue. Studiază împreună, mănâncă împreună și vorbesc neîncetat despre toate… Nikki i-a povestit Mariei totul despre tine.

— Cum așa? întrebă Nicole zâmbind. Nikki nu avea nici patru ani ultima dată când am văzut-o. Copiii speciei noastre nu rețin amintiri din primii lor ani de viață…

— Ba rețin categoric dacă-și petrec următorii cincisprezece ani dormind, spuse Vulturul. Și Kepler și Galileo au amintiri foarte clare din primii lor ani… Dar putem vorbi despre toate astea în timpul călătoriei. Acum e vremea să plecăm.

Vulturul îi ajută pe Nicole și pe doctorul Blue să-și pună costumele spațiale. Apoi ridică geamantanul cu lucrurile lui Nicole.

— Am băgat aici, lângă haine, trusa ta medicală, precum și cosmeticele pe care le-ai folosit în aceste ultime zile, spuse el.

— Trusa mea medicală? întrebă Nicole și râse. Doamne, aproape uitasem… O aveam la mine când am găsit-o pe Maria, nu-i așa?… Mulțumesc.

Cei trei ieșiră din camera aflată la nivelul inferior al marii piramide și trecură pe sub arcada înaltă a intrării în clădire. Afară, în lumina strălucitoare din fabrică, îi aștepta electrocarul.

— Ne va lua cam o jumătate de oră să ajungem la ascensoarele de mare viteză, spuse Vulturul. Naveta noastră este parcată la Doc, la nivelul cel mai de sus.

În timp ce electrocarul se îndepărta, Nicole se întoarse și se uită în spate. În spatele piramidei se afla muntele înalt pe care îl urcaseră cu trei zile înainte.

— Chiar n-ai nici o idee de ce există bioții fluturi? întrebă Nicole în microfonul din cască.

— Nu, răspunse Vulturul. Misiunea mea se limitează la ciclul vostru.

Nicole continuă să se uite în urmă. Electrocarul trecu pe lângă un set de stâlpi înalți, zece sau douăsprezece în total, legați între ei cu sârmă la vârf, la mijloc și la bază. Toate astea vor face parte din noua Rama, se gândi Nicole. Brusc, îi trecu prin minte că era pe punctul de a părăsi pentru ultima dată lumea Ramei. O cuprinse un puternic sentiment de tristețe. Ăsta a fost căminul meu, își spuse ea, și-l părăsesc pentru totdeauna.

Fără să se întoarcă, îl întrebă pe Vultur:

— Aș putea să văd câteva din celelalte părți ale Ramei înainte de a o părăsi pentru totdeauna?

— Pentru ce?

— Nu știu sigur… răspunse Nicole. Poate doar ca să zăbovesc o oră în plus printre amintirile mele.

— Cele două calote și Semicilindrul Sudic au fost deja complet remodelate. Nu le-ai recunoaște. Marea Cilindrică a fost golită și înlăturată. Chiar și New York-ul e în curs de demontare.

— Dar încă nu-i complet distrus, nu-i așa? întrebă Nicole.

— Nu, încă nu, răspunse Vulturul.

— Atunci putem merge acolo, te rog, doar puțin?

Te rog, fă-i pe plac unei bătrâne, spuse în gând Nicole. Chiar dacă nici ea însăși nu înțelege de ce.

— Bine, spuse Vulturul, dar o să întârziem. New York-ul e în altă parte a fabricii.