Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Ușa camerei se deschise și intră Vulturul. Extraterestrul căra o cutie mare plină cu mâncare, îmbrăcăminte și echipament divers. O informă pe Nicole că i-a adus costumul spațial și că în viitorul apropiat se va aventura în afara mediului controlat în care se afla în acel moment.
— Doctorul Blue spune că știi să vorbești în culori, spuse în glumă Nicole. Vreau să-mi arăți.
— Ce vrei să spun? replică Vulturul în benzi de culoare înguste care porneau din partea stângă a frunții și se derulau spre dreapta.
— Ajunge, spuse Nicole râzând. Ești cu adevărat uimitor.
Nicole stătea în picioare pe podeaua fabricii uriașe și se uita lung la piramida din fața ei. În dreapta, la mai puțin de un kilometru, un grup de bioți pentru scopuri speciale, între care o pereche de buldozere mamut, construiau un munte înalt.
— De ce faceți toate astea? întrebă Nicole în microfonul micuț din cască.
— Aceste lucruri fac parte din ciclul următor, răspunse Vulturul. Am stabilit că aceste construcții îmbunătățesc considerabil probabilitatea de a obține ce vrem de la experiment.
— Așadar, știți deja ceva despre noii călători spațiali?
— Nu cunosc răspunsul la întrebarea ta, spuse Vulturul. N-am nici o însărcinare asociată cu viitorul Ramei.
— Dar înainte ne-ai spus că se fac schimbări doar dacă este absolut necesar…
— Nu pot să te ajut, spuse Vulturul. Hai, urcă în electrocar, doctorul Blue vrea să se uite mai de aproape la munte.
Octopăianjenul arăta ciudat în costumul spațial. De fapt, Nicole râsese zgomotos când îl văzuse prima dată pe doctorul Blue acoperit cu o țesătură albă care i se mula ca o mănușă pe corp și pe cele opt tentacule. Pe cap, doctorul Blue avea o cască transparentă prin care se puteau citi ușor culorile.
În timp ce electrocarul traversa terenul plat în drum spre munte, Nicole îi spuse octopăianjenului, care stătea lângă ea:
— Am fost uimită când am ieșit prima dată… Nu, uimită nu-i un cuvânt destul de puternic… Tu și Vulturul mi-ați spus că ne aflăm într-o fabrică și că Rama este pregătită pentru alt voiaj, dar nu m-am așteptat la toate astea.
— Piramida a fost construită în jurul tău în timp ce dormeai, interveni Vulturul din față, de la volan. Fără să-ți tulbure mediul. Dacă nu reușeam să facem asta, ar fi fost nevoie să te trezim mult mai devreme.
— Pe tine nu te uimește toată afacerea asta? întrebă Nicole, cu fața la doctorul Blue. Nu te întrebi ce fel de ființe au conceput acest proiect măreț? Și au creat și o inteligență artificială precum Vulturul? Aproape imposibil de imaginat…
— Pentru noi nu e atât de greu, spuse octopăianjenul. Nu uita că am cunoscut de la început ființe superioare. Noi existăm ca ființe inteligente numai pentru că Înaintașii ne-au modificat genele. N-am avut în istoria noastră o perioadă în care să considerăm că suntem la apogeul vieții.
— Nici noi nu vom mai avea, îngână Nicole. Istoria omenirii, indiferent cum va evolua de aici înainte, este profund și irevocabil modificată.
— Poate că nu, spuse Vulturul. Baza noastră de date indică faptul că unele specii nu sunt influențate în mod semnificativ de contactul cu noi. Experimentele noastre sunt concepute în așa fel încât să ia în considerare posibilitatea asta. Contactul are loc într-un interval de timp finit și numai cu un procent mic din populație. Nu există interacțiune continuă, decât dacă specia supusă studiului acționează în mod deschis pentru a o cere… Mă îndoiesc că, în momentul de față, viața pe Pământ diferă mult de cea care ar fi fost dacă nici o navă spațială Rama n-ar fi vizitat sistemul vostru solar. Nicole se aplecă în scaun.
— Știi sigur asta? întrebă ea. Sau doar bănuiești? Vulturul răspunse evaziv.
— Bineînțeles că apariția Ramei v-a schimbat istoria spuse el. Multe evenimente importante nu s-ar fi petrecut dacă n-ar fi avut loc nici un contact. Dar peste o sută sau cinci sute de ani… Cât de diferit va fi atunci Pământul de ceea ce ar fi fost…
— Dar punctul de vedere al oamenilor trebuie să se fi schimbat, îl întrerupse Nicole. Cunoașterea faptului că în univers există, sau cel puțin a existat într-o epocă anterioară, o inteligență suficient de avansată pentru a construi o navă robot interstelară de dimensiunile unui oraș foarte mare, nu poate fi considerată o informație fără importanță… Ea creează o nouă perspectivă pentru întreaga experiență umană. Religia, filozofia, chiar și principiile fundamentale ale biologiei trebuie să fie revizuite în prezența…
Vulturul o întrerupse.
— Mă bucur să constat că optimismul și idealismul tău au supraviețuit cel puțin într-o mică măsură în toți acești ani… Amintește-ți, totuși, că în Noul Eden oamenii știau că trăiesc într-un spațiu anume construit pentru ei de extratereștri. Au aflat, de la tine și de la alții, că sunt continuu sub observație. Și cu toate astea, când le-a devenit clar că extratereștrii, indiferent cine ar fi fost ei, nu intenționează să se amestece în activitatea zilnică a oamenilor, existența acelor ființe avansate a devenit irelevantă.
Electrocarul ajunse la baza muntelui.
— Am vrut să vin aici din curiozitate, spuse doctorul Blue. După cum știți, nu aveam munți în ținutul nostru din Rama. Și nici în regiunea unde mi-am trăit copilăria, pe planeta mea natală, nu erau mulți… Mă gândeam că ar fi plăcut să stai în vârf…
— Am rechiziționat unul dintre buldozerele mari, spuse Vulturul. Călătoria spre pisc va dura numai zece minute… Pe alocuri s-ar putea să vă sperie cât de abrupt e urcușul, dar nu e nici un pericol atâta timp cât aveți centurile de siguranță.
Nicole nu era prea bătrână ca să savureze urcușul spectaculos. Buldozerul, mare cât o clădire administrativă, nu avea scaune prea confortabile pentru pasageri, iar unele denivelări erau foarte pronunțate, dar priveliștile care se deschideau în fața lor pe măsură ce urcau meritau din plin neplăcerile. Muntele avea peste un kilometru înălțime și cam zece kilometri la bază, pe circumferința aproximativ rotundă. Când buldozerul parcurse un sfert din distanța până în vârf, Nicole putu să vadă clar piramida în care stătea. Mai departe, în toate direcțiile, orizontul era punctat cu construcții izolate al căror scop nu-l cunoștea.
Așadar, totul reîncepe, se gândi Nicole. Această Rama reconstruită va intra curând în alt set de sisteme solare. Oare ce va găsi? Cine sunt călătorii spațiali care vor păși după noi pe acest teren? Sau vor urca acest munte?
Buldozerul se opri pe un platou aflat foarte aproape de vârf și cei trei pasageri coborâră. Priveliștea îți tăia respirația. Uitându-se la peisaj, Nicole își aminti cât se minunase în prima ei călătorie pe Rama, când se afla în funicularul cu scaune și privea vasta lume extraterestră care se întindea în fața ei. Îți mulțumesc că m-ai ținut în viață, îi spuse ea în gând Vulturului. Ai avut dreptate. Chiar și numai această experiență și amintirile pe care mi le declanșează sunt motive mai mult decât suficiente pentru a merge mai departe.
Nicole se întoarse și privi muntele. Văzu ceva mic, de culoare roșie, intrând și ieșind în zbor în niște desișuri aflate la doar douăzeci de metri distanță. Se duse acolo și prinse cu mâna unul din obiectele zburătoare. Acesta avea mărimea și forma unui fluture. Aripile îi erau decorate cu un model fantezist, fără simetrie sau tipar. Îi dădu drumul și apoi prinse altul. Modelul de pe al doilea fluture raman era total diferit, dar tot bogat în culori.