Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
— Probabil ai băgat de seamă că în ultimele câteva zile n-au mai fost bombardamente, spuse Optimizatorul Șef. Oamenii au oprit temporar atacurile cu elicoptere pe perioada cât evaluează ultimatumul nostru… Acum cinci zile am dus același mesaj scris la fiecare din cele trei tabere militare. Mesajul spunea că nu mai putem tolera bombardamentele și că vom face uz de superioritatea noastră tehnologică pentru a lansa un atac decisiv dacă ostilitățile nu încetează imediat… Ca o ilustrare a capacităților noastre tehnice, am inclus în mesaj o relatare amănunțită, nilet cu nilet, a tot ce au făcut Nakamura și Macmillan pe parcursul a două zile lucrătoare din săptămâna trecută… Liderii oamenilor au fost înnebuniți. Au bănuit că am mituit, cumva, un înalt funcționar din guvern și că acum le cunoaștem și toate planurile de război. Macmillan a recomandat acceptarea cererii noastre de încetare a focului și retragerea din teritoriul nostru. Nakamura s-a înfuriat. L-a dat afară pe Macmillan și a reorganizat structura comandamentului. În particular, a recunoscut în fața șefului securității că o retragere i-ar ruina poziția în colonie… Alaltăieri, cineva i-a sugerat lui Nakamura că s-ar putea ca fiica ta Ellie să aibă cunoștință de modul în care ne-am obținut informațiile. A fost dusă la palat și interogată de însuși Nakamura. La început oarecum cooperantă, Ellie a recunoscut că în anumite domenii noi suntem mai avansați decât oamenii. A mai spus că este convinsă că ne stă în putere să obținem informații despre evenimentele din Noul Eden fără să folosim spioni sau alte mijloace convenționale de culegere de informații… Pentru că a fost atât de sinceră, Nakamura a fost convins că Ellie știe mai multe decât a spus. Timp de patru ore i-a pus întrebări despre multe subiecte, inclusiv despre capacitatea noastră militară și geografia domeniului nostru. Ellie a evitat cu istețime să dezvăluie informații vitale — de exemplu, nici n-a pomenit de Orașul de Smarald — și a răspuns în mod repetat că n-a văzut niciodată vreo armă sau vreun soldat. Nakamura n-a crezut-o. În cele din urmă a pus să fie aruncată în închisoare și bătută. De atunci, Ellie tace în mod sfidător, în ciuda tratamentului aspru la care e supusă.
Optimizatorul Șef se opri. Nicole pălise foarte tare când i se descrisese tratamentul aplicat lui Ellie. Se întoarse către doctorul Blue.
— Să continuu? întrebă octopăianjenul lider.
Max și Patrick stăteau în prag. Firește, ei nu înțelegeau ce spunea Optimizatorul Șef, dar vedeau paloarea feței lui Nicole. Patrick păși în cameră.
— Mama mea a fost foarte bolnavă… spuse el.
— E în regulă, spuse Nicole, făcându-i semn să nu se amestece. Continuă, te rog, îi spuse ea Optimizatorului Șef.
— Nakamura e convins acum, și i-a convins și pe principalii săi locotenenți, că amenințarea noastră e o cacealma. El crede că, deși în unele domenii dispunem de tehnologie foarte avansată, nu deținem capacitate militară… În ultima lui ședință de comandament, cu doar trei terți în urmă, a aprobat un plan de a ne bombarda până ne vor determina să capitulăm, folosind toată puterea de foc disponibilă… De aceea am conchis cu părere de rău că trebuie să ripostăm. Dacă nu trecem acum la acțiune, supraviețuirea coloniei noastre ar putea fi în pericol. Înainte de a veni la tine am autorizat implementarea Planului de Război numărul 41, una din ripostele noastre de forță medie. Acest plan nu urmărește anihilarea coloniștilor din Noul Eden, dar va fi destul de devastator pentru a pune capăt rapid războiului. Analiștii noștri estimează că vor muri între douăzeci și treizeci la sută din oameni…
Optimizatorul Șef se opri când văzu expresia de durere de pe fața lui Nicole. Nicole ceru ceva de băut.
— Ne este permis să știm mai multe detalii despre atacul vostru? întrebă ea încet, după ce bău paharul cu apă.
— Am ales un agent microbiologic, foarte asemănător din punct de vedere chimic cu o enzimă, care intervine în reproducerea celulară la specia voastră. Oamenii tineri și sănătoși, sub patruzeci de ani, au sistemul imunitar destul de puternic pentru a face față atacului violent al agentului. Oamenii mai bătrâni sau bolnavi vor muri rapid. Celulele lor nu se vor mai putea reproduce cum trebuie și corpul lor va înceta pur și simplu să mai funcționeze… Am folosit sânge, piele și alte celule luate de la voi toți de aici, din Orașul de Smarald, pentru a ne verifica predicțiile teoretice. Suntem absolut siguri că tinerii nu vor fi afectați.
— Specia noastră consideră că războiul biologic e imoral, spuse Nicole după o scurtă pauză.
— Cunoaștem faptul că în sistemul vostru de valori unele tipuri de război sunt mai acceptabile decât altele, spuse Optimizatorul Șef. Pentru noi, orice fel de război e inacceptabil. Noi luptăm numai dacă este absolut necesar. Nu credem că pentru cei morți contează dacă au fost uciși de o bombă, o mitralieră, o armă nucleară sau un agent biologic… Pe lângă asta, trebuie să ripostăm cu armele de care dispunem.
Urmă o lungă tăcere. Nicole oftă și clătină din cap. În cele din urmă spuse:
— Cred că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru faptul că ne-ai spus ce se întâmplă în acest război stupid, chiar dacă spectrul atâtor morți este foarte înspăimântător. Mi-aș dori să existe altă soluție…
Cei trei octopăianjeni se pregătiră de plecare. Max și Patrick se repeziră să-i pună întrebări lui Nicole înainte ca vizitatorii să fi ieșit măcar din casă.
— Stați așa, spuse Nicole extenuată. Mai întâi chemați-i și pe ceilalți. Vreau să explic numai o dată ce mi-au spus octopăianjenii.
Nicole nu putea să doarmă. Oricât se străduia, nu putea să nu se mai gândească la oamenii care aveau să moară în Noul Eden.
Și ce se va întâmpla cu Katie și Ellie? se întrebă Nicole. Dacă octopăianjenii au făcut o greșeală? Și-o imagină pe Ellie așa cum o văzuse ultima dată, în casa ei, cu soțul și fiica ei. Își aminti certurile dintre Ellie și Robert. Chipul lui obosit, uzat, i se fixă în minte. O, Doamne, Robert! se gândi ea. El e în vârstă, și nu se îngrijește deloc.
Nicole se zvârcolea în pat, frustrată de propria neputință. În cele din urmă se hotărî să se ridice. Mă întreb dacă e prea târziu. Se gândi iarăși la Robert. Nu sunt de acord cu el. Nici măcar nu-s sigură că-i este un soț bun lui Ellie. Totuși, e tatăl lui Nikki.
Mintea ei începu să întocmească un plan. Se dădu jos din pat, se duse la dulap, își luă niște haine și se îmbrăcă. S-ar putea să nu reușesc să-i ajut, dar cel puțin voi ști că am încercat, se gândi ea.
Nicole avu mare grijă să nu facă zgomot pe hol. Nu voia să-i trezească pe Patrick sau pe Nai, care, de când cu atacul ei de inimă, dormeau în camera lui Ellie. Ei m-ar face să mă întorc în pat.
Afară, în Orașul de Smarald, era aproape la fel de întuneric ca în casă. Nicole rămase în prag, încercând să-și acomodeze ochii cu întunericul suficient de bine ca să găsească ușa casei de alături. În cele din urmă distinse niște umbre. Făcu cinci pași, apoi se opri și se uită în jur. În câteva minute ajunse în holul casei doctorului Blue.
Dacă am un pic de noroc, ar trebui să doarmă în a doua cameră pe dreapta, se gândi Nicole. Intră în camera de dormit a octopăianjenului și bătu ușor în perete. Un licurici lumină slab doi octopăianjeni îngrămădiți laolaltă. Doctorul Blue și Jamie dormeau cu corpurile lipite și cu tentaculele încâlcite într-un chip derutant. Nicole se apropie și-l atinse pe doctorul Blue pe creștet. Nici o reacție. A doua oară îl atinse puțin mai tare și lentila octopăianjenului începu să se miște.