Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Mai era un octopăianjen în camera de vizionare. El și doctorul Blue discutau, dar Nicole nu reuși să le urmărească replicile în culori. Doctorul Blue îi duse paharul cu apă la buze, dar Nicole nu putu să bea. Richard a fost ucis. În jurul ei se făcu beznă.
Cineva o ținea de mână. Era o mână caldă, plăcută, care o mângâia cu blândețe. Deschise ochii.
— Bună, mamă, spuse încetișor Patrick. Te simți mai bine?
Nicole închise iar ochii. Unde sunt? se întrebă ea. Apoi își aminti. Richard e mort. Cred că am leșinat.
— Îhî, îngână ea.
— Vrei puțină apă? întrebă Patrick.
— Da, te rog, șopti ea.
Glasul ei suna ciudat. Încercă să se ridice și să bea apa. Nu reuși.
— Ușurel, spuse Patrick. Nu-i nici o grabă.
Mintea ei începu să lucreze. Trebuie să le spun, se gândi ea. Richard și Archie sunt morți. Vin elicopterele. Trebuie să avem mare grijă să protejăm copiii.
— Richard, reuși ea să spună.
— Știm, mamă, răspunse Patrick.
De unde știu ei? se întrebă Nicole. Eu am rămas singura de aici care știe să citească culorile…
— Octopăianjenii s-au chinuit mult să aștearnă totul în scris. Engleza lor nu e perfectă, dar am înțeles perfect ce vor să ne spună… Ne-au spus și despre război…
Bine, se gândi Nicole. Ei știu. Pot să dorm. De undeva din mintea ei mai răzbătea și acum un ecou. Richard e mort.
— Din când în când aud bombe, dar din câte-mi dau seama, nici una nu a lovit încă domul până acum. Poate că nu și-au dat seama unde e orașul.
Era vocea lui Max.
— De afară, totul pare cufundat în beznă. Au îngroșat cupola, iar pe străzi nu e deloc lumină.
— Probabil că bombele lovesc Domeniul Alternativ, spuse Max. Octozii n-ar avea cum să-i ascundă existența.
— Ce fac octopăianjenii? întrebă Patrick. Știm măcar dacă ripostează contraatacând?
— Nu știm sigur, dar nu-mi vine să cred că încă ard gazu’ și nu fac nimic.
Nicole auzi pași ușori pe hol.
— Băieții au început să manifeste simptome puternice de claustrofobie, spuse Nai. Crezi că ar fi bine să-i las să se joace afară?… Acum o jumătate de oră s-au dat semnale luminoase de încetare a pericolului.
— Nu văd de ce să nu-i lași, spuse Patrick. Dar spune-le să intre în casă dacă văd un semnal sau aud bombe.
— Mă duc și eu afară, cu ei, spuse Nai.
— Nevastă-mea ce face? întrebă Max.
— Citește cu Benjy, răspunse Nai. Marius doarme.
— Spune-i să vină să stea cu noi câteva minute.
Nicole se întoarse pe cealaltă parte. Se gândi să se ridice, dar se simțea foarte obosită. Începu să viseze cu ochii deschiși, amintindu-și frânturi de copilărie. Ce-ți trebuie să fii prințesă? îl întrebă mica Nicole pe tatăl ei. Fie un tată rege, fie un soț prinț, răspunse el; zâmbi și o sărută. Atunci sunt deja prințesă, îi spuse ea. Căci tu, pentru mine, ești rege…
— Cum se simte Nicole? întrebă Eponine.
— Azi dimineață s-a mișcat din nou. Doctorul Blue spunea în bilet c-o să se poată ridica diseară sau mâine. Și mai spune că atacul nu a fost grav, că inima nu i-a fost afectată iremediabil și că răspunde bine la tratament.
— Pot s-o văd acum? întrebă Benjy.
— Nu, Benjy, răspunse Eponine. Încă se mai odihnește.
— Octopăianjenii au fost cu adevărat grozavi, nu-i așa? spuse Patrick. Chiar și-n toiul războiului și-au făcut timp să ne scrie un mesaj atât de complet…
— Au reușit să mă convertească și pe mine, zise Max. N-aș fi crezut vreodată că așa ceva e cu putință.
Așadar, am avut un atac de inimă, se gândi Nicole. Nu m-am prăbușit doar din cauză că Richard… la început nu putu termina fraza… din cauză că a murit. Plutea într-o zonă crepusculară între vis și trezie; auzi un glas cunoscut strigând-o. Tu ești, Richard? întrebă ea emoționată. Da, Nicole, răspunse el. Unde ești? Vreau să te văd, spuse ea și chipul lui apăru dintr-un nor pe ecranul visului ei. Arăți grozav, spuse ea, te simți bine? Da, răspunse Richard, dar trebuie să vorbesc cu tine. Ce este, iubitule? întrebă Nicole. Trebuie să mergi înainte fără mine, spuse el, trebuie să fii un exemplu pentru ceilalți. Chipul lui începu să se modifice o dată cu formele norilor. Bineînțeles, spuse Nicole, dar unde te duci? Nu-l mai vedea. La revedere, spuse glasul. La revedere, Richard, răspunse Nicole.
Când se trezi iar, avea mintea limpede. Se ridică în capul oaselor și se uită în jur. Era întuneric, dar își dădu seama că se află în camera ei din Orașul de Smarald. Nu auzea nici un zgomot. Presupuse că e noapte. Dădu așternutul la o parte și-și trecu picioarele peste marginea patului. Până acum e bine, se gândi ea. Se ridică foarte încet. Își simțea picioarele fără vlagă.
Pe noptieră era un pahar cu suc. Nicole făcu doi pași, ținându-se cu mâna dreaptă de pat, și luă paharul. Sucul era delicios. Mulțumită de sine, porni spre dulap, să-și ia niște haine. Totuși, după câțiva pași ameți și se îndreptă înapoi spre pat.
— Mamă, tu ești? îl auzi pe Patrick și-i văzu silueta în prag.
— Da, Patrick, răspunse ea.
— Ia să facem puțină lumină aici, spuse Patrick. Ciocăni în perete și un licurici zbură în mijlocul camerei.
— Doamne sfinte, de ce te-ai dat jos din pat?
— Nu pot să zac o veșnicie.
— Dar ar trebui s-o iei mai ușor la început, spuse Patrick, venind lângă ea și ajutând-o să ajungă la pat.
Ea îl apucă de braț.
— Ascultă-mă, fiule. N-am nici cea mai mică intenție să fiu invalidă și nici să fiu tratată ca o invalidă. În câteva zile, cel mult o săptămână, am să fiu iarăși ca înainte.
— Da, mamă, spuse Patrick cu un zâmbet îngrijorat.
Doctorul Blue era încântat de felul cum își revenea Nicole. După patru zile reuși să meargă, chiar dacă încet; cu puțin ajutor din partea lui Benjy izbuti să parcurgă tot drumul până la stația de transport și înapoi.
— Nu te forța prea mult, îi spuse doctorul Blue în timpul unei consultații de seară. Te descurci grozav, dar încă-mi mai fac griji…
După ce octopăianjenul termină, chiar pe când se pregătea să iasă din cameră, Max intră și anunță că la ușa din față așteaptă doi octopăianjeni. Doctorul Blue ieși în grabă și se întoarse după câteva minute cu Optimizatorul Șef și un membru al echipei sale.
Optimizatorul Șef își ceru mai întâi scuze pentru faptul că venise pe neașteptate și nu așteptase ca Nicole să-și revină complet.
— Însă acum ne găsim într-o situație de urgență și am considerat că trebuie să luăm imediat legătura cu tine, spuse octopăianjenul lider.
Nicole simți că i se accelerează pulsul și încercă să se calmeze.
— Ce s-a întâmplat? întrebă ea.