Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
— Ăsta e răspunsul tău! strigă ea. Meseria, ca de obicei. Un nebun anunță un plan care e extrem de probabil să ducă la moartea noastră, a tuturor, iar tu ai treabă, ca de obicei… Cine ești tu, Robert? Nu-ți pasă de nimic?
Robert veni mânios spre ea.
— Să nu începi iar cu falsa ta moralitate! N-ai întotdeauna dreptate, Ellie, și nu știi sigur că vom fi omorâți. S-ar putea ca planul lui Nakamura să reușească…
— Te amăgești singur, Robert. Te faci că nu bagi de seamă ce se petrece și-ți spui că atâta timp cât mica ta lume nu e afectată, totul o să fie în regulă. Te înșeli, Robert. Te înșeli teribil. Iar dacă tu nu vrei să faci nimic în privința asta, voi face eu.
— Și ce vei face? întrebă Robert cu glasul ridicat. Vei spune lumii că scârboșii ăia de octopăianjeni sunt pașnici? Nimeni nu te crede, Ellie… Și să-ți mai spun ceva: în clipa în care ai să deschizi gura, ai să fii arestată și judecată pentru trădare. Te vor omorî, Ellie, exact cum au să-l omoare pe tatăl tău… Asta vrei? Să nu-ți mai vezi niciodată fiica?
Ellie recunoscu amestecul de furie și durere din ochii lui Robert. Nu-l cunosc, îi trecu ei prin minte. Cum poate fi cel din fața mea același om care și-a petrecut mii de ore îngrijind pacienți incurabili? Treaba asta nu are logică.
Ellie preferă să nu mai spună nimic.
— Acum am să plec, spuse în cele din urmă Robert. Mă întorc pe la miezul nopții.
Ea se duse în partea din spate a casei și deschise ușa camerei lui Nikki. Din fericire, fetița dormea adânc. Ellie se întoarse în camera de zi, profund deprimată. Își dorea mai mult ca niciodată să fi rămas în Orașul de Smarald. Dar nu rămăsese, așa că ce putea să facă acum? Ar fi fost atât de ușor dacă n-ar fi trebuit să mă gândesc la Nikki, își spuse Ellie.
Clătină încetișor din cap, apoi dădu frâu liber lacrimilor pe care și le stăpânise.
— Spune-mi, cum arăt? întrebă Katie făcând o piruetă în fața lui Franz.
— Frumoasă, seducătoare, răspunse el. Nu te-am văzut niciodată arătând mai bine ca acum.
Purta o rochie neagră, simplă, mulată pe trupul ei subțire, cu câte o fâșie albă în lateral pentru a-i accentua conturul corpului. Avea un decolteu amplu care punea în valoare colierul de aur și diamante, dar nu atât de amplu încât să fie indecent.
Katie se uită la ceas.
— Bun, spuse ea. Pentru prima dată, n-o să întârzii.
Se duse la masă și aprinse o țigară. Franz, cu uniforma proaspăt călcată și pantofii perfect lustruiți, o urmă pe Nikki la canapea și spuse:
— Atunci cred că avem timp pentru surpriza mea.
Îi întinse o cutiuță de catifea.
— Ce-i asta?
— Deschide-o.
Înăuntru era un inel cu diamante, un solitaire.
— Katie, spuse stângaci Franz, vrei să te măriți cu mine? Katie se uită la el, apoi își feri privirea. Trase încet din țigară și suflă fumul în sus.
— Sunt măgulită, Franz, spuse ea, ridicându-se și sărutându-l pe obraz, zău că sunt… dar n-o să meargă.
Închise cutiuța și i-o înapoie.
— De ce? întrebă Franz. Nu mă iubești?
— Ba da, te iubesc… cred… dacă sunt capabilă de un atare sentiment… Dar, Franz, am mai vorbit despre asta. Nu sunt genul de femeie cu care să te însori.
— De ce nu mă lași pe mine să hotărăsc asta, Katie? De unde știi tu ce „gen de femeie” îmi trebuie?
— Uite ce e, Franz, spuse Katie, oarecum agitată, aș prefera să nu discutăm acum… Cum spuneam, mă simt foarte măgulită… dar sunt deja nervoasă, am emoții pentru audierea tatălui meu și știi bine că nu mă descurc prea grozav cu mai multe lucruri importante în același timp.
— Întotdeauna găsești un motiv ca să nu discutăm despre asta, spuse Franz supărat. Dacă mă iubești, cred că merit o explicație. Acum.
Ochii lui Katie îl fulgerară.
— Vrei acum o explicație, căpitane Bauer… Foarte bine, ți-o voi oferi… Urmează-mă, te rog.
Katie îl conduse în camera de toaletă.
— Stai acolo, Franz, și uită-te foarte atent.
Katie băgă mâna în scrin. Scoase o seringă și un tub de cauciuc negru. Puse piciorul drept pe taburetul de la masa de toaletă și-și ridică rochia mai sus de vânătăile de pe coapsă. Franz întoarse instinctiv capul.
— Nu, spuse Katie, întinzând mâna și întorcându-i capul din nou spre ea. Nu-ți feri privirea, Franz… Trebuie să mă vezi așa cum sunt.
Își lăsă în jos jartiera și legă tubul în locul ei. Ridică privirea ca să se asigure că Franz privește. În ochii ei se citea durere.
— Nu înțelegi, Franz? Nu mă pot mărita cu tine, pentru că sunt deja măritată cu acest drog magic care nu mă dezamăgește niciodată… Nu pricepi?… N-ai cum să concurezi cu kokomo.
Katie înfipse acul seringii într-o venă și așteptă câteva secunde extazul.
— S-ar putea să fie bine câteva săptămâni sau chiar luni, spuse Katie, vorbind mai repede, dar mai devreme sau mai târziu nu-mi vei mai fi de ajuns… Iar vechiul meu prieten de nădejde te va înlocui în inima mea.
Șterse cu un șervețel cele două picături de sânge și puse seringa în chiuvetă.
— Fruntea sus, spuse Katie, bătându-l ușurel pe obraz. Nu ți-ai pierdut partenera de pat… Voi fi tot aici pentru lucrurile perverse la care am putea visa împreună…
Franz se întoarse și băgă în buzunar cutiuța neagră. Katie se duse la masă și trase ultimul fum din țigara care ardea în scrumieră.
— Și acum, căpitane Bauer, trebuie să asistăm la o audiere.
Audierea se ținea în sala de bal de la etajul întâi al palatului lui Nakamura. De-a lungul pereților fuseseră puse în jur de șaizeci de scaune, pe patru rânduri, pentru „invitații speciali”. Nakamura, îmbrăcat cu același costum japonez cu care apăruse cu două zile în urmă la televizor, stătea într-un jilț mare, cu broderii, deasupra unei platforme înălțate la un capăt al sălii. Lângă el stăteau în picioare două gărzi de corp, tot în ținută de samurai. Sala de bal era în întregime decorată în stilul japonez din secolul al șaisprezecelea, întărind imaginea pe care se străduia Nakamura să și-o creeze, aceea de atotputernic shogun al Noului Eden.
Richard și Archie, cărora li se spusese doar cu patru ore înainte de a părăsi subsolul că audierea va avea loc în ziua aceea, fură introduși în sală de trei polițiști și li se ordonă să se așeze pe niște perne mici pe podea, la douăzeci de metri în fața lui Nakamura. Katie observă că tatăl ei arată obosit și foarte bătrân. Rezistă impulsului de a alerga să vorbească cu el.
Un funcționar anunță începerea audierii și le aduse aminte tuturor spectatorilor că nu au voie să vorbească și nici să intervină în vreun fel pe parcursul procedurii. Imediat după anunț, Nakamura se ridică și coborî greoi cele două trepte late care legau scaunul său de platforma înălțată.
Cu glas aspru, plimbându-se în sus și-n jos pe platformă, spuse:
— Guvernul Noului Eden a convocat această audiere pentru a stabili dacă reprezentantul inamicului extraterestru este pregătit, în numele speciei lui, să accepte capitularea necondiționată pe care noi o pretindem ca o condiție necesară a încetării ostilităților dintre noi. Dacă fostul cetățean Wakefield, care poate să comunice cu extraterestrul, este în stare să-l convingă că dă dovadă de înțelepciune dacă acceptă cererea noastră, suntem pregătiți să fim indulgenți. Ca răsplată pentru contribuția sa la încheierea acestui conflict teribil, vom comuta sentința de condamnare la moarte a domnului Wakefield în închisoare pe viață. Trebuie să precizez că cererile noastre includ preluarea întregului arsenal de război al extratereștrilor, precum și ocuparea și administrarea tuturor ținuturilor lor…