Razboi pe Rama
- Автор: Ли Джентри, Кларк Артур Чарльз
- Год: 2001
- Язык: Română
- Год: Editura Lucman
- Переводчик: Lidia Gr
- Жанр: Научная фантастика
Электронная книга - «Razboi pe Rama». Краткое содержание книги:
Doctorul Blue o duse pe Nicole în rândul din față, unde o balustradă înaltă de un metru împiedica publicul să cadă pe podeaua aflată la patru metri dedesubt. In spatele lor, cele cinci rânduri înălțate se umplură repede. Peste drum un alt balcon, unde stăteau în jur de șaizeci de octopăianjeni.
Uitându-se în jos, Nicole văzu un bazin cu apă asemănător cu un canal, care se întindea pe toată lungimea podelei și apoi dispărea sub o arcadă, la dreapta. De fiecare parte a bazinului erau pasarele înguste. Însă pe partea opusă, pasarela se extindea într-o platformă lată de trei metri, adică până în peretele de piatră care mărginea în stânga încăperea mare. În acest perete, pictat în diferite culori și forme, se aflau înfipte vreo sută de vergele sau spițe de argint care ieșeau un metru în afară. Nicole remarcă imediat asemănarea dintre perete și coridorul vertical în formă de butoi prin care ea și prietenii ei coborâseră în adăpostul octopăianjenilor de sub New York.
La mai puțin de zece minute după ce balcoanele se umplură, Optimizatorul Șef intră pe o ușă de la nivelul inferior, se duse pe pasarela de lângă bazin și ținu o scurtă cuvântare. Doctorul Blue îi lămuri lui Nicole părțile din discurs pe care ea nu reuși să le interpreteze. Optimizatorul Șef aminti privitorilor că nu se cunoaște ora exactă a depunerii ouălor, dar că e posibil ca regina să fie gata să intre în sală peste câțiva fengi. După ce făcu unele comentarii despre importanța completării în continuitatea coloniei, Optimizatorul Șef ieși.
Începu așteptarea. Nicole își petrecu timpul uitându-se la octopăianjenii din balconul de vizavi de ea și încercând să „tragă cu urechea” la conversația lor. Înțelegea câte ceva din discuțiile lor, dar nu tot. Își spuse că mai are mult până să le cunoască foarte bine limba.
În cele din urmă, ușile mari din capătul din stânga al celei mai îndepărtate pasarele se deschiseră și regină intră greoaie. Era imensă, înaltă de cel puțin șase metri, cu un corp gigantic, umflat, deasupra celor opt tentacule lungi. Se opri pe platformă și spuse ceva publicului. Culori vii se revărsau în jurul întregului ei corp, creând un spectacol fascinant. Nicole nu înțelegea ce spune regina, pentru că nu putea urmări succesiunea exactă a culorilor care țâșneau din fantă.
Regina se întoarse încet către perete, întinzându-și tentaculele și începu procesul laborios de a se cățăra pe spițe. Răbufniri dezordonate de culori îi împodobiră corpul pe tot parcursul cățărării. Nicole presupuse că regina exprima anumite stări sufletești, poate durere și oboseală. Uitându-se iar la celălalt balcon, Nicole observă că orice conversație încetase.
Când, în cele din urmă, ajunse în mijlocul peretelui, regina își înfășură toate cele opt tentacule în jurul spițelor și-și expuse burta de culoare crem. De când lucra în spital. Nicole se obișnuise cu anatomia octopăianjenilor, dar nu-și imaginase niciodată că țesuturile moi de pe abdomenul lor se pot dilata într-o așa măsură. Sun privirile lui Nicole, regina începu să se legene ușor, înainte și înapoi. Manifestarea de emoții colorate continuă. Culorile atinseră intensitatea maximă când din partea inferioară a corpului reginei țâșni un gheizer de lichid negru-verzuliu, urmat imediat de o imensă revărsare de obiecte albe de diverse mărimi conținute într-un lichid vâscos, gros.
Nicole era stupefiată. Sub ea, vreo zece octopăianjeni aflați de o parte și de alta a bazinului măturau în grabă lichidul și câteva ouă de pe pasarele căzură în apă. Alți opt octozi turnau în bazin conținutul necunoscut al unor containere uriașe. Apa era acum amestecată cu sânge de octopăianjen, ouă și lichidul foarte vâscos expulzat o dată cu ouăle. În mai puțin de un minut, tot lichidul din bazin se scurse pe sub arcadă, la dreapta.
Regina nu-și schimbase încă poziția. După ce în bazinul de sub ei începu să curgă iar apă curată, toate lentilele se întoarseră spre la regină. Nicole era uluită de cât de mult se împuținase deja octopăianjenul. Estimă că regina trebuie să fi pierdut jumătate din greutatea corporală în fracțiunea de secundă în care masa de ouă și lichidele însoțitoare i se revărsaseră din corp. Regina sângera încă și doi octopăianjeni de mărime normală se cățăraseră pe perete, s-o îngrijească. În acest punct, Doctorul Blue o bătu pe Nicole pe umăr, indicând că e timpul să plece.
Stând singură într-una din camerele mici din spital, Nicole revedea iar și iar în minte scena depunerii ouălor. Nu se așteptase ca evenimentul s-o afecteze atât de mult din punct de vedere emoțional. Când se întoarseră la spital, Doctorul Blue îi explicase că vasele golite în nămolul din bazin erau pline cu animale mititele care aveau să caute și să omoare anumiți embrioni. În felul ăsta, spuse el, octopăianjenii controlau componența exactă a generației următoare, inclusiv numărul de regine, de octopăianjeni care depozitează hrana, de morfi pitici și toate celelalte forme ale speciei.
Mama din Nicole se chinuia să înțeleagă cum era să fii o regină octopăianjen în timpul depunerii ouălelor. Într-un fel nedefinit, Nicole se simțea legată de creatura mamut care se cățărase pe spițe. În clipa de depunere a ouălelor simțise că mușchii genitali i se contractă și-și aminti atât durerea, cât și extazul celor șase nașteri ale ei. Oare ce are procesul nașterii, de unește toate creaturile care l-au trăit? se întrebă ea.
Își aminti o conversație avută demult, pe Rama II, după ce Simone și Katie se născuseră, când ea încercase să-i explice lui Michael O’Toole cum e să dai naștere unui copil. După ore de discuție, Nicole ajunsese la concluzia că asta e o experiență care nu poate fi transferată în mod adecvat de la o persoană la alta. Lumea se împarte în două grupe: cei care au trăit procesul nașterii și cei care nu l-au trăit, spusese ea la vremea aceea. Acum, la o distanță de zeci de ani și miliarde de kilometri, voia să adauge un corolar la observația precedentă. Femeile care sunt mame au în mod fundamental mai multe în comun cu mamele din alte specii decât cu oamenii care n-au născut niciodată.
Continuând să reflecteze la scena la care fusese martoră, Nicole se simți copleșită de dorința de a lua legătura cu regina octopăianjen pentru a afla ce gândise și simțise acea mamă inteligentă înainte și în timpul depunerii ouălelor. Simțise regina, în mijlocul durerii și minunăției momentului, seninătatea revelației, avusese oare o viziune a urmașilor și urmașilor urmașilor ei continuând, în viitorul neprevăzut, miraculosul ciclu al vieții? Simțise oare o pace adâncă și inefabilă în clipele imediat următoare depunerii ouălelor, o pace cum nu mai cunoscuse vreodată?
Nicole știa că dialogul pe care și-a imaginat că l-ar purta cu regina nu poate avea loc. Închise ochii din nou, încercând să reconstituie exact exploziile de culoare pe care le văzuse pe corpul reginei înainte și după eveniment. Oare aceste succesiuni de culori le spuneau celorlalți octopăianjeni ce simte regina? Oare erau capabili octopăianjenii, cu limbajul lor în culori atât de bogat, să transmită sentimente complexe precum extazul mai bine decât oamenii cu limbajul lor vorbit, mai limitat?
Nu-și putea răspunde. Își dădea seama că dincolo de pereții camerei o așteaptă o mulțime de sarcini, dar nu era pregătită să pună capăt momentului de solitudine. Nu voia ca emoțiile puternice pe care le simțea să fie diluate de cerințele vieții de zi cu zi.
Pe măsură ce timpul trecea, Nicole începu să simtă și o mare singurătate. La început nu făcu legătura dintre sentimentul de singurătate și evenimentul la care asistase. Totuși, era foarte conștientă că simte dorința puternică de a vorbi cu un prieten apropiat, de preferință cu Richard. Voia să împartă cu cineva ce văzuse și simțise în Domeniul Reginei. În izolarea ei, își aminti dintr-o dată câteva versuri dintr-o poezie a Benitei Garcia care i se părură relevante. Deschise computerul portabil și, după o scurtă căutare, găsi întreaga poezie.