Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Un vrăjitor! făcu Ned fără nici o urmă de zâmbet Avea, cumva, o barbă lungă şi albă şi o pălărie ascuţita» cu stele presărate pe ea?

— Nu! Nu era ca în poveştile Bătrânei Nan. Nu arăta deloc a vrăjitor, însă cel gras da.

— Te previn, Arya, dacă încerci să îmi torni tot felul de născociri…

— Nu. Ţi-am spus că asta a fost în pivniţe, lângă locul cu peretele secret. Vânam pisici şi, ei bine… Făcu o strâmbătură. Dacă recunoştea că-l lovise pe Prinţul Tommen, chiar că se va supăra foarte tare pe ea… Ei bine, am intrat printr-o fereastră. Acolo am găsit monştrii…

— Monştri şi vrăjitori, spuse tatăl ei. Se pare că ai cam trecut prin ceva peripeţii. Aceşti oameni pe care i-ai auzit, spui că vorbeau despre jonglerii şi pantomime?

— Da, admise Arya, numai că…

— Arya, erau mimi, îi spuse tatăl ei. Trebuie să fie acum zeci de trupe prin Debarcaderul Regelui, venite să facă şi ele un ban de pe urma mulţimilor adunate la turnir. Nu sunt sigur ce făceau ăştia doi la castel, dar poate că regele le-a cerut un spectacol.

— Nu. Scutură încăpăţânată din cap. Nu erau…

— În orice caz, nu ar trebui să urmăreşti oamenii şi să-i spionezi. Nici eu nu sunt încântat de ideea că fiica mea se caţără prin ferestre străine în căutarea pisicilor. Uită-te la tine, scumpo. Mâinile tale sunt pline de zgârieturi. Toate astea durează deja de prea mult timp. Spune-i lui Syrio că vreau să vorbesc cu el…

Fu întrerupt de o bătaie în uşă, scurtă şi bruscă.

— Lord Eddard, iertăciune, strigă Desmond, dar a venit un frate în negru şi vă cere o audienţă. Spune că sunt lucruri urgente. Am crezut că vreţi să ştiţi.

— Uşa mea este întotdeauna deschisă pentru Rondul de Noapte, spuse tatăl ei.

Desmond îl lăsă pe om înăuntru. Era gârbovit şi pocit, cu o barbă dezordonată şi haine murdare; cu toate astea, Eddard îl salută cu bucurie şi-l întrebă cum îl cheamă.

— Yoren, după voia dumneavoastră, lordul meu. Iertare pentru oră. Se înclină spre Arya. Iar acesta trebuie să fie fiul dumneavoastră. Vă seamănă.

— Sunt fată! făcu Arya exasperată. Dacă bătrânul coborâse de pe Zid, probabil că trecuse prin Winterfell. Îi cunoşti pe fraţii mei? întrebă ea agitată. Robb şi Bran sunt la Winterfell, iar Jon este pe Zid. Jon Snow este şi el tot în Rondul de Noapte, trebuie să-l cunoşti, are un lup străvechi, unul alb cu ochii roşii. Jon n-a ajuns încă cercetaş? Eu sunt Arya Stark.

Bătrânul în hainele lui negre, puturoase, o privea ciudat, însă Arya părea că nu se mai putea opri din vorbit.

— Când te întorci înapoi la Zid, nu vrei să-i duci lui Jon o scrisoare dacă-i scriu eu una?

Dorea ca Jon să fie bine acum. El ar crede-o dacă i-ar povesti despre pivniţe şi despre bărbatul gras, cu barba despicată, şi vrăjitorul cu coiful de oţel.

— Fiica mea uită, adesea, bunele maniere, spuse Eddard Stark cu un zâmbet uşor, care-i înmuie cuvintele. Îţi cer iertare, Yoren. Te-a trimis fratele meu, Benjen?

— Nu m-a trimis nimeni, lordul meu, în afară de bătrânul Mormont. Mă aflu aici ca să găsesc oameni pentru Zid, iar când Robert va convoca întreaga curte, îmi voi pune genunchiul jos şi voi striga ce trebuinţe avem, să văd dacă Regele şi Mâna mai au pleavă prin temniţele lor, de care s-ar lipsi cu dragă inimă. Aţi putea spune însă că şi despre Benjen Stark ar putea fi vorba aici. Sângele lui s-a făcut negru. Îmi este la fel de frate precum vă este şi dumneavoastră. Am venit pentru el. Călărit-am din greu, aproape că mi-am omorât iapa după cum am muncit-o până aici, însă i-am lăsat pe ceilalţi mult în urmă.

— Ceilalţi? Yoren pufni.

— Mercenari şi călăreţi liberi şi tot astfel de gunoaie. Hanul era plin de ei, iar eu i-am văzut cum adulmecau. Mirosul sângelui şi al aurului sunt la fel, până la urmă. Dar nu toţi au luat-o spre Debarcaderul Regelui. Unii galopau spre Casterly Rock, iar Stânca este şi mai aproape. Lordul Tywin trebuie că a aflat deja vorba, puteţi conta pe asta.

Tatăl se încruntă.

— Ce fel de vorbă? Yoren se uită la Arya.

— Una care este mai bine să fie rostită între patru ochi, lordul meu, vă cer iertăciune.

— După cum doreşti. Desmond, du-o pe fata mea în camerele ei. O sărută pe frunte. Vom termina discuţia mâine.

Arya parcă prinsese rădăcini pe loc.

— Nu s-a întâmplat nimic rău cu Jon, nu? îl întrebă ea pe Yoren. Sau cu unchiul Benjen?

— Păi, cât îl priveşte pe Stark, n-aş putea spune. Băiatul Snow era destul de bine când am plecat eu de la Zid. Dar nu ei mă preocupă pe mine.

Desmond o luă de mână.

— Vino cu mine, domniţă. L-ai auzit pe tatăl tău, lordul. Arya nu avea de ales decât să meargă cu el, dorindu-şi să fi fost Tom Grasul în locul lui. Cu Tom ar mai fi putut zăbovi la uşă cu vreun pretext, ca să asculte ce avea de spus Yoren, însă Desmond era mult prea încăpăţânat pentru un astfel de truc.