Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Ser Rodrik strigă:
— Winterfell!
Şi se avântă să-i iasă în cale, cu Bronn şi Chiggen alături, urlând un strigăt de luptă, fără cuvinte. Urmă Ser Willis, rotind în jurul capului un buzdugan ghintuit.
— Harrenhal! Harrenhal!
Tyrion simţi nevoia bruscă de a ţâşni în sus, agitându-şi securea, şi de a tuna: Casterly Rock! Însă momentul de nebunie trecu repede şi se ghemui şi mai mult la pământ.
Auzi nechezatul cailor speriaţi şi zăngănitul metalului izbindu-se de metal. Sabia lui Chiggen sfârtecă faţa dezgolită a unuia dintre călăreţii în cămaşă de zale, iar Bronn intră printre oamenii din clan ca un vârtej, secerând duşmanii în dreapta şi-n stânga. Ser Rodrik îl lovi pe uriaşul cu mantia din blană, caii lor dansând unul în jurul celuilalt, pe când ei schimbau lovitură după lovitură. Jyck sări pe un cal şi galopă cu spatele descoperit în vârtejul luptei, Tyrion văzu o pană de săgeată ieşind din gâtul bărbatului cu mantie de blană. Când deschise gura să strige, afară ţâşni doar sângele. Când căzu, Ser Rodrik se lupta deja cu altcineva.
Deodată, Marillion ţipă, acoperindu-şi capul cu harfa lui de lemn când un cal sări peste stânca lor. Tyrion se repezi în picioare când călăreţul se întoarse să vină la ei, agitând un ciomag cu ţepi. Tyrion răsuci securea cu ambele mâini. Lama nimeri în gâtul calului, scoţând un sunet înfundat, iar Tyrion aproape că scăpă mânerul securii când animalul necheză şi căzu. Reuşi să-şi smulgă arma şi să se ferească, neîndemânatic. Marillion fu mai puţin norocos. Cal şi călăreţ se prăbuşiră înlănţuiţi peste menestrel. Tyrion sări înapoi în vreme ce piciorul brigandului rămase prins sub armăsarul căzut, şi înfipse securea în gâtul omului, puţin mai sus de omoplaţi.
Pe când se opintea să smulgă lama, îl auzi pe Marillion gemând sub cadavre.
— Să mă ajute cineva, icni menestrelul. Zeii aibă milă, sângerez.
— Cred că-i sângele calului, spuse Tyrion.
Mâna menestrelului se târî afară de sub animalul mort, tăvălindu-se în noroi ca un păianjen cu cinci picioare. Tyrion îşi lăsă călcâiul peste degetele tremurânde şi simţi un trosnet reconfortant.
— Închide ochii şi prefă-te mort, îl sfătui pe menestrel, după care-şi ridică securea şi plecă.
Apoi totul se dezlănţui. Zorii erau plini de strigăte şi urlete şi încărcaţi de mirosul greu de sânge, iar lumea devenise un haos. Săgeţi îi trecură şuierând pe la urechi şi se sparseră de stânci. Îl văzu pe Bronn, în picioare, luptând cu câte o sabie în fiecare mână. Tyrion se ţinu departe de luptă, strecurându-se din stâncă în stâncă şi ţâşnind din umbră pentru a lovi picioarele cailor care treceau. Dădu peste un brigand rănit şi-l omorî, servindu-se cu coiful omului. Nu i se potrivea prea bine, însă Tyrion era încântat de orice protecţie. Jyck fu lovit pe la spate în timp ce-l tăia pe cel din faţa lui, iar ceva mai târziu Tyrion se împiedică de cadavrul lui Kurleket. Chipul porcin fusese zdrobit cu o măciucă, însă Tyrion recunoscu pumnalul, când îl trase dintre degetele mortului. Tocmai şi-l strecura la cingătoare când auzi un ţipăt de femeie.
Catelyn Stark era ca într-o capcană, cu spatele la peretele de stâncă de pe versantul muntelui, înconjurată de trei bărbaţi, unul încă pe cal, iar ceilalţi doi pe jos. Strângea cu stângăcie un pumnal cu mâinile ei rănite, însă era cu spatele la stâncă şi o încolţiseră din trei părţi. Lasă-i s-o aibă pe căţeaua asta, se gândi Tyrion, aşa-i trebuie. Totuşi, se puse în mişcare. Pe primul bărbat îl lovi în spatele genunchiului, înainte ca acesta să-şi fi dat seama că era acolo, iar securea grea sfârtecă osul şi carnea ca pe lemnul putred. Lemne care sângerează, se gândi Tyrion prosteşte, când al doilea bărbat se repezi după el. Tyrion se ghemui. Lovit de secure, omul se rostogoli pe spate… iar Catelyn Stark se duse după el şi-i deschise gâtul. Călăreţul îşi aminti de alte obligaţii urgente şi o luă brusc la galop.
Tyrion privi în jurul său. Duşmanii erau cu toţii fie răpuşi, fie fugiseră. Cumva, lupta se terminase tocmai atunci când nu se uitase el. Cai în agonie şi oameni răniţi zăceau peste tot, urlând şi gemând. Spre marea sa uimire, el nu se număra printre ei. Îşi desfăcu degetele şi lăsă securea să cadă bufnind la pământ. Avea mâinile năclăite de sânge. Arii putut jura că luptase timp de jumătate de zi, însă soarele abia dacă se urcase pe cer.
— Prima ta bătălie? îl întrebă Bronn mai târziu, aplecându-se asupra cadavrului lui Jyck, scoţându-i cizmele. Erau cizme bune, cum putea avea numai unul dintre oamenii Lordului Tywin; piele groasă, unse şi suple, mult mai fine decât ceea ce purta el. Tyrion dădu din cap.
— Tatăl meu va fi atât de mândru, zise el. Cârceii de la picioare îl dureau atât de tare, încât abia mai putea sta. Ciudat, în timpul luptei nu băgase nici o clipă de seamă durerea.
— Acum îţi trebuie o muiere, spuse Bronn cu o scânteiere în ochii săi negri. Înghesui cizmele în coburii de la şa. Nimic nu-i ca o femeie, după ce un bărbat a trecut prin botezul sângelui, crede-mă.
Chiggen jefuia cadavrele briganzilor de suficient timp încât să ajungă să gâfâie şi să-şi lingă buzele. Tyrion se uită spre locul unde Lady Stark oblojea rănile lui Ser Rodrik.
— Eu sunt dispus, dacă şi ea este, zise el. Călăreţii liberi izbucniră în râs, iar Tyrion rânji la acest gând: Ar fi un început.
După aceea, îngenunche lângă pârâu şi-şi spălă sângele de pe faţă în apa rece ca gheaţa. Pe când şonticăia înapoi spre ceilalţi, se uită din nou spre masacru. Bărbaţii de clan erau sfrijiţi, zdrenţăroşi, caii lor erau costelivi şi piperniciţi, de li se vedeau toate coastele. Armele pe care le lăsaseră Bronn şi Chiggen nu erau prea impresionante. Măciuci, bâte, o seceră… Îşi aminti de bărbatul uriaş, cu mantie de blană, care se bătuse cu Ser Rodrik cu o sabie mare, pentru ambele mâini, dar când îi găsi cadavrul pe solul pietros, bărbatul nu i se mai păru deloc uriaş, mantia dispăruse, iar Tyrion văzu că sabia era ştirbită, oţelul ei ieftin fiind pătat de rugină. Nu era de mirare că oamenii clanului lăsaseră nouă cadavre pe teren.
Ei aveau numai trei morţi; doi dintre maeştrii de arme ai Lordului Bracken, Kurleket şi Mohor, şi propriul său om, Jyck, care se avântase cu spatele descoperit. Un prost în cele din urmă, se gândi Tyrion.
— Lady Stark, vă cer să continuăm drumul, fără zăbavă, spuse Ser Willis Wode, privind îngrijorat prin despicătura coifului spre vârfurile crestelor. I-am respins pentru moment, dar nu au fugit prea departe.
— Trebuie să ne îngropăm morţii, Ser Willis, îi răspunse ea. Au fost oameni curajoşi. Nu-i voi lăsa pradă ciorilor şi pisicilor-umbră.
— Acest pământ este prea pietros ca să poată fi săpat, spuse Ser Willis.
— Atunci vom aduna bolovani pentru movile.
— Adunaţi câte pietre vreţi, îi spuse Bronn, dar faceţi-o fără mine sau Chiggen. Am lucruri mai bune de făcut decât să adun bolovani peste oameni morţi… Să respir, de pildă. Privi spre restul supravieţuitorilor. Acei dintre voi care speraţi să mai fiţi în viaţă până la căderea nopţii, veniţi cu noi.
— Doamna mea, mă tem că are dreptate, spuse vlăguit Ser Rodrik. Bătrânul cavaler fusese rănit în luptă o tăietură adâncă în braţul stâng şi o înţepătură de suliţă care-i zgâriase gâtul — iar vârsta-şi spunea cuvântul. Dacă mai zăbovim aici, vor veni din nou, fără doar şi poate, şi s-ar putea să nu mai supravieţuim unui al doilea atac.