Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
— Nu cred, zise Tyrion. Dacă m-aţi fi vrut mort, nu ar fi trebuit decât să spuneţi un cuvânt, iar unul dintre aceşti prieteni credincioşi ai dumneavoastră mi-ar fi dat cu multă bucurie zâmbetul cel roşu. Se uită spre Kurleket, însă bărbatul era mult prea întunecat la minte ca priceapă ironia.
— Cei din neamul Stark nu ucid oameni în patul lor.
— Nici eu, rosti el. Vă mai spun încă o dată, nu an» avut nimic de-a face cu încercarea de ucidere a fiului dumneavoastră.
— Asasinul era înarmat cu pumnalul tău. Tyrion simţi cum îl trec căldurile.
— Nu era pumnalul meu, insistă el. De câte ori trebuie să vă jur asta? Lady Stark, indiferent ce credeţi despre mine, nu sunt prost. Numai un idiot l-ar înarma pe un mardeiaş de rând cu propria sa lamă.
I se păru o clipă că vede un licăr de îndoială în ochii ei, dar ceea ce spuse ea era altceva:
— De ce m-ar minţi Petyr?
— De ce se uşurează urşii prin pădure? întrebă el. Pentru că asta este natura lor. Minciuna este la fel de firească precum respiraţia pentru oameni ca Degeţel. Ar trebui ca dumneavoastră să ştiţi asta, mai bine decât oricine.
Ea făcu un pas spre el, cu figura încrâncenată.
— Şi ce înseamnă asta, Lannister? Tyrion îşi înălţă capul.
— Toţi bărbaţii de la curte l-au auzit cum povestea că v-a luat fecioria, doamna mea.
— Asta-i o minciună! zise Catelyn Stark.
— Oh, pitic pervers şi împieliţat, făcu Marillion şocat, Kurleket îşi scoase pumnalul, o bucată ameninţătoare de fier negru.
— Doar un cuvânt, doamna mea, şi-i voi azvârli limba aia mincinoasă la picioarele dumneavoastră. Ochii lui porcini erau umeziţi de bucuria unei astfel de perspective.
Catelyn Stark îl scruta pe Tyrion cu o asemenea răceală întipărită pe faţă, cum el nu mai văzuse până atunci.
— Petyr Baelish m-a iubit, cândva. Era doar un băiat. Pasiunea sa a fost o tragedie pentru noi toţi, însă era adevărată şi pură, nu ceva de care să râzi. Îmi voia mâna. Acesta este adevărul. Eşti cu adevărat un nemernic, Lannister.
— Iar tu eşti o proastă, Lady Stark. Degeţel nu a iubit niciodată pe nimeni, ci doar pe el însuşi, iar eu îţi promit că nu mâna ta îl extazia, ci aceşti sâni plini ai tăi, gura asta dulce şi căldura dintre picioarele tale.
Kurleket îl apucă de un smoc de păr şi-i trase capul înapoi cu o smucitură bruscă, dezgolindu-i gâtul. Tyrion simţi sub bărbie sărutul rece al oţelului.
— Să-i dau cep, doamna mea?
— Ucide-mă şi adevărul va muri cu mine, icni Tyrion.
— Lasă-l să vorbească, porunci Catelyn Stark. Kurleket îşi desprinse mâna, în silă, din părul lui Tyrion.
Acesta inspiră adânc.
— Cum ţi-a povestit Degeţel că am ajuns la pumnalul ăsta al lui? Răspunde-mi.
— L-ai câştigat la un rămăşag, în timpul turnirului de ziua numelui Prinţului Joffrey.
— Când fratele meu, Jaime, a fost doborât de pe cal de Cavalerul Florilor, nu asta-i povestea?
— Aşa este, admise ea. O cută îi străbătu fruntea.
— Călăreţi!
Ţipătul ţâşnise de pe culmea rotunjită de vânt de deasupra lor. Ser Rodrik îl trimisese pe Lharys să se caţăre pe stâncă şi să supravegheze drumul în timp ce ei se odihneau. Preţ de o clipă, nu mişcă nimeni. Catelyn Stark re» acţiona prima.
— Ser Rodrik, Ser Willis, pe cai, strigă ea. Puneţi ceilalţi cai în spatele nostru. Mohor, păzeşti prizonierii.
— Daţi-ne arme! Tyrion ţâşni în picioare şi o apucă de braţ. Vei avea nevoie de fiecare sabie.
Ea îşi dădu seama că avea dreptate, Tyrion văzu asta. Clanurilor de la munte nu le păsa deloc de duşmănia marilor Case; ar măcelări orice Stark sau Lannister cu aceeaşi fervoare, aşa cum se măcelăreau şi între ei. S-ar fi putut s-o cruţe pe Catelyn; era încă destul de tânără ca să aducă pe lume copii. Cu toate astea, ea ezită.
— Îi aud! anunţă Ser Rodrik.
Tyrion întoarse capul să asculte, şi auzi clar: zgomot de potcoave. O duzină de cai sau chiar mai mulţi, apropiindu-se. Deodată, se puseră în mişcare cu toţii, întinzându-se după arme şi alergând la armăsarii lor. În jurul lor se împrăştiau pietre când Lharys veni sărind şi alunecând în jos, pe pantă. Ajunse cu respiraţia tăiată înaintea lui Catelyn Stark — un bărbat butucănos, cu smocuri de păr ruginiu ieşind de sub coiful conic de oţel.
— Douăzeci de oameni, poate douăzeci şi trei, spuse el trăgându-şi respiraţia. Şerpii Laptelui sau Fraţii Lunii, după părerea mea. Au ochi peste tot, doamna mea… iscoade ascunse… ştiu că suntem aici.
Ser Rodrik Cassel era deja pe cal, cu o sabie în mâini. Mohor se pitise după o stâncă, cu ambele mâini strânse pe suliţa sa cu vârf de oţel şi un pumnal între dinţi.
— Tu, cântăreţule, strigă Ser Willis. Ajută-mă aici cu pieptarul.
Marillion zăcea încremenit, strângându-şi harfa de lemn, cu faţa albă ca laptele, însă omul lui Tyrion, Morrec, se ridică imediat în picioare şi alergă să-l ajute pe cavaler cu armura.
Tyrion continua să o strângă de mână pe Catelyn Stark.
— Nu ai de ales, îi spuse. Suntem trei şi un al patrulea om e pus să ne păzească… patru oameni care ar putea face aici deosebirea dintre viaţă şi moarte.
— Dă-mi cuvântul tău de onoare că lăsaţi săbiile jos imediat ce se termină lupta.
— Cuvântul meu? Tropăitul de copite se auzea mai tare acum. Tyrion rânji parşiv. Oh, îl aveţi, doamna mea… pe onoarea mea de Lannister.
Preţ de o clipă crezu că-l va scuipa, dar în loc de asta ea se răsti:
— Daţi-le arme, şi se retrase cât de repede putu.
Ser Rodrik îi aruncă lui Jyck spada sa şi teaca, şi se puse în mişcare să iasă în întâmpinarea duşmanilor. Morrec se servi cu un arc şi o tolbă cu săgeţi şi se aşeză într-un genunchi într-o parte a drumului. Era mai bun ca arcaş decât ca spadasin. Iar Bronn galopă şi-i oferi lui Tyrion o secure cu două tăişuri.
— N-am luptat niciodată cu securea. Simţea în mână cât de incomodă şi de neobişnuită era arma. Avea un mâner scurt, o lamă grea şi o ţepuşă urâtă la capăt.
— Fă-te că tai lemne, îi spuse Bronn trăgându-şi sabia lungă din teaca de la spate. Scuipă şi galopă pentru a li se alătura lui Chiggen şi Ser Rodrik. Ser Willis se urcă pe cal venind lângă ei, bâjbâind cu mâinile pe coif, o oală de metal cu o deschizătură în dreptul ochilor şi o fâşie lungă de mătase neagră.
— Lemnele nu sângerează, rosti Tyrion, fără a se adresa cuiva anume. Se simţea dezgolit fără armură. Căuta cu privirea o stâncă şi alergă spre locul unde se ascundea Marillion. Mişcă-te!
— Pleacă! îi strigă băiatul. Sunt menestrel, nu vreau să iau parte la lupta asta!
— Ce-i, ţi-ai pierdut gustul pentru aventură? Tyrion îl lovi până când acesta se rostogoli. O clipă mai târziu, călăreţii căzură asupra lor.
Nu erau nici blazoane, nici flamuri, nici trompete sau tobe, doar zbârnâitul corzilor de arc, cu care trăgeau Morrec şi Lharys şi, dintr-odată, oamenii clanurilor năvăliră tunând din lumina zorilor, oameni zvelţi, întunecaţi, în piei tari şi armuri descompletate, cu feţele ascunse sub coifurile fără vizieră. În mâinile lor înmănuşate strângeau tot felul de arme: săbii lungi şi lăncii, seceri ascuţite, ciomege ghintuite, pumnale şi măciuci grele, de fier. În fruntea lor călărea un bărbat uriaş, într-o mantie din blană tărcată de pisică-umbră, înarmat cu o sabie mare, pentru ambele mâini.