Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Unde-ţi sunt manierele, Jyck? Buna noastră gazdă a zis fără săbii. Fă cum vrea ea. Afişase un zâmbet care trebuie să fi părut la fel de greţos precum îl simţise el. Faceţi o mare greşeală, Lady Stark. Nu am nici o legătură cu atacul asupra fiului dumneavoastră. Pe onoarea mea…

— Onoarea unui Lannister! exclamase ea laconică. Îşi ridicase apoi mâinile, ca toată lumea să vadă. Pumnalul lui mi-a lăsat cicatricile astea. Lama a fost aţintită direct spre gâtul fiului meu.

Tyrion simţise ura crescând în jurul său, groasă şi ceţoasă, alimentată de tăieturile de pe mâinile femeii Stark.

— Ucideţi-l, şuierase din spatele lui una dintre femeile bete şi şleampete, iar alte glasuri se alăturaseră îndemnului, mai repede decât ar fi putut crede.

Străini cu toţii, destul de prietenoşi cu o clipă înainte, acum îi cereau sângele precum câinii adulmecând o urmă. Tyrion vorbise tare, încercând să-şi stăpânească tremurul vocii:

— Dacă Lady Stark crede că trebuie să răspund pentru vreo crimă, am să merg cu ea pentru a face asta.

Fusese singura acţiune posibilă. Orice încercare de a ieşi din încercuire ar fi fost o invitaţie sigură la o moarte timpurie. Câteva zeci de săbii fuseseră trase, răspunzând cererii femeii Stark: Harrenhal, cei trei Brackeni, o pereche de lefegii nespălaţi care păreau gata să-l ucidă dacă ar fi scuipat măcar, şi nişte ţărănoi proşti care, fără îndoială, nu aveau nici o idee în ce se băgau. În faţa lor, ce-i mai rămăsese lui Tyrion? Un pumnal la cingătoare şi doi oameni. Jyck avea o mână destul de bună pentru sabie, însă Morrec nici nu conta; era în parte grăjdar, în parte bucătar, servitor, dar nu şi soldat. Cât despre Yoren, indiferent ce crezuse despre el, fraţii în negru juraseră să nu se amestece în ciondănelile de pe domeniu. Yoren n-ar fi făcut nimic.

Şi într-adevăr, fratele în negru se retrăsese în tăcere când bătrânul cavaler de lângă Lady Stark spusese:

— Luaţi-le armele!

Iar mercenarul Bronn făcuse un pas înainte pentru a lua sabia din mâna lui Jyck a-l lăsa pe el fără pumnal. Şi astfel, tensiunea din încăpere se diminuase vizibil.

Tyrion recunoscuse glasul bătrân: maestrul de arme de la Winterfell, rămas fără favoriţi.

Din gura hangiţei se împrăştiaseră picături de salivă purpurie când se rugase de Catelyn Stark:

— Nu-l omorâţi aici!

— Nu-l omorâţi niciunde, ceruse Tyrion.

— Duceţi-l în altă parte, nu vreau sânge aici, doamna mea, nu vreau certuri între lorzi în casa mea.

— Îl ducem înapoi la Winterfell, spusese ea.

Tyrion se gândise: Ei bine, poate că… Deja avusese timp să arunce o privire prin încăpere şi să-şi facă o idee mai clară asupra situaţiei. Nu era pe de-a-ntregul dezamăgit de ceea ce văzuse. Oh, femeia Stark fusese isteaţă, fără nici o îndoială. Forţează-i să-şi afirme public jurământul depus în faţa tatălui ei şi îi poţi chema în ajutor, iar ea, sigur, era doar o biată femeie. Totuşi, succesul nu fusese atât de mare cum i-ar fi plăcut ei. În încăpere se aflaseră aproape cincizeci de oameni, după aprecierea sa. Chemările lui Catelyn Stark abia dacă ridicaseră o duzină; ceilalţi păreau confuzi, înspăimântaţi sau plictisiţi Numai doi dintre Frey se ridicaseră, observase Tyrion, şi se aşezaseră la loc foarte repede când căpitanul lor nu se clintise. Tyrion ar fi zâmbit, dacă ar fi îndrăznit.

— Atunci, fie şi Winterfell, preferase el să spună. Era o cale lungă, ştia asta foarte bine, pentru că tocmai străbătuse drumul în sens invers. Şi atât de multe se puteau petrece în acest timp.

— Tatăl meu se va întreba ce s-a ales de mine, adăugase el, prinzând privirea spadasinului care se oferise să împartă camera cu el. Ar plăti o recompensă bună oricui i-ar aduce vestea celor întâmplate astăzi. Desigur, Lordul Tywin n-ar face asta, însă Tyrion da, dacă şi-ar recâştiga libertatea.

Ser Rodrik privise spre doamna lui cu îngrijorare, aşa cum se şi cuvenea.

— Oamenii lui îl însoţesc, anunţase bătrânul cavaler. Iar celorlalţi le vom mulţumi pentru că păstrează tăcerea asupra celor văzute.

Tyrion făcuse tot posibilul să nu izbucnească în râs. Tăcerea? Bietul smintit bătrân! Dacă nu lua tot hanul cu el, vestea se va răspândi în lume imediat după plecarea lor. Călăreţul liber, cu banul de aur în buzunar, va zbura spre Casterly Rock precum o săgeată. Dacă nu el, atunci altcineva. Yoren va spune povestea în sud. Menestrelul prostănac va face o întreagă istorie din ea. Fraţii Frey vor raporta totul lordului lor, iar numai zeii ştiau ce ar fi putut face acesta. Lordul Walder Frey putea fi el jurat Riverrunului, însă era un om prudent, care trăise .uita amar de vreme numai pentru că se asigurase dintotdeauna că era de partea învingătorului. Cel puţin, îşi putea trimite păsările spre sud, la Debarcaderul Regelui, şi poate că va îndrăzni să facă mai mult decât atât.

Catelyn Stark nu mai pierduse vremea.