Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Scoase pumnalul şi-l studie. Lama Degeţelului, câştigată de Tyrion Lannister la un rămăşag de turnir, trimisă să-i curme viaţa lui Bran în somn. De ce? De ce ar vrea piticul ca Bran să moară? De ce ar dori cineva ca Bran să moară?

Pumnalul, căderea lui Bran, toate erau legate cumva de moartea lui Jon Arryn, putea simţi asta în toţi rărunchii, însă adevărul despre moartea lui Jon îi rămăsese la fel de ascuns ca la început. Lordul Stannis nu se întorsese la Debarcaderul Regelui pentru turnir. Lysa Arryn păstra tăcerea în spatele zidurilor groase de la Eyrie. Scutierul era mort, iar Jory încă mai căuta prin lupanare. Ce altceva mai avea, în afară de bastardul lui Robert?

Că ucenicul mohorât al armurierului era fiul regelui, Ned nu avea nici o îndoială. Înfăţişarea unui Baratheon era vizibilă la el — aspectul feţei, linia mandibulei, ochii şi părul negru. Renly era prea tânăr ca să fi zămislit un băiat de vârsta lui, Stannis mult prea rece şi prea mândru. Gendry nu putea fi decât al lui Robert.

Dar dacă ştia astea, ce altceva mai aflase? Regele mai avea şi alţi copii nelegitimi, împrăştiaţi prin toate cele Şapte Regate. Îl recunoscuse deschis pe unul dintre bastarzi, un băiat de vârsta lui Bran, a cărui mamă era de viţă nobilă. Băiatul fusese crescut de castelanul lordului Renly, la Capătul Furtunii.

Ned şi-l amintea pe primul copil al lui Robert, o fată născută în Vale, când Robert însuşi abia dacă era ceva mai mult decât un flăcău. O fetiţă drăgălaşă; tânărul lord de la Capătul Furtunii îi asigurase dota. Obişnuia să facă vizite zilnice şi să se joace cu copila, mult timp după ce-şi pierduse orice interes faţă de mama sa. Îl lua adesea şi pe Ned să-i ţină companie, fie că el voia sau nu. Acum, fata trebuie să aibă vreo şaptesprezece, optsprezece ani, îşi dădu el seama; era mai mare decât fusese Robert când o zămislise. Un gând ciudat.

Cersei nu putea fi încântată de aventurile soţului ei, dar în cele din urmă nu mai conta aproape deloc dacă regele avea un bastard sau o sută. Legea şi obiceiurile dădeau copiilor nelegitimi puţine drepturi. Gendry, fata din Vale, băiatul de la Capătul Furtunii, nici unul dintre ei nu i-ar fi putut ameninţa pe copiii legitimi ai lui Robert…

Gândurile sale fură întrerupte de o bătaie în uşă.

— Un bărbat vrea să vă vadă, lordul meu, spuse Harwin. Nu şi-a dat numele.

— Lasă-l să intre.

Vizitatorul său era un bărbat solid, încălţat cu cizme acoperite de noroi uscat, înveşmântat cu o robă grea, maro, din cea mai aspră ţesătură, trăsăturile îi erau ascunse de o glugă, iar mâinile i se pierdeau în mânecile largi.

— Cine eşti? întrebă Ned.

— Un prieten, răspunse bărbatul cu glugă cu un glas ciudat şi şoptit. Trebuie să vorbim între patru ochi, Lord Stark.

Curiozitatea-i era mai puternică decât prudenţa.

— Harwin, lasă-ne singuri, porunci el.

După ce rămaseră numai ei în spatele uşilor închise, vizitatorul îşi dădu gluga jos.

— Lord Varys? făcu Ned uimit.

— Lord Stark, răspunse Varys cu politeţe, aşezându-se. Mă întreb dacă v-aş putea deranja pentru un pahar de băutură.

Ned umplu două cupe cu vin de vară şi-i întinse una lui Varys.

— Aş fi putut trece şi la un pas de tine fără să te fi recunoscut, spuse nevenindu-i să creadă.

Nu-l văzuse niciodată pe eunuc îmbrăcat altfel decât în mătăsuri şi catifea, iar acum acest om duhnea a transpiraţie în loc să miroasă a liliac.

— Asta mi-a fost şi cea mai scumpă nădejde, zise Varys. Nu s-ar mai putea face nimic dacă anumiţi oameni ar afla că ne-am întâlnit în secret. Regina vă supraveghează îndeaproape. Vinul este foarte bun. Mulţumesc.

— Cum ai trecut de gărzile mele? întrebă Ned. Porther şi Cayn fuseseră postaţi la turn, iar Alyn pe scări.

— Fortăreaţa Roşie are multe căi, cunoscute numai fantomelor şi păianjenilor. Varys zâmbi stânjenit. N-am să vă reţin foarte mult, lordul meu. Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le aflaţi. Sunteţi Mâna Regelui, dar regele este un smintit. Dulcegăriile din vorba eunucului dispăruseră: acum glasul lui era ascuţit şi subţire ca un bici. E prietenul dumneavoastră, ştiu, un smintit, fără nici o îndoială… şi sortit pieirii, dacă nu-l salvaţi dumneavoastră. Astăzi era să se întâmple. Speraseră să-l ucidă în timpul luptelor corp la corp. Pentru o clipă Ned rămase fără grai.

— Cine?

Varys sorbi din vin.

— Dacă chiar trebuie să vă spun şi asta, sunteţi mai prost decât Robert, iar eu nu mă adresez cui trebuie.