![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Când Cavalerul Florilor îşi făcu apariţia, mulţimea fu străbătută de un murmur general şi Ned o auzi pe Sansa şoptind cu frenezie:
— Oh, e atât de frumos!
Ser Loras Tyrell era zvelt ca o trestie, îmbrăcat într-o armură din argint lustruit până la un luciu orbitor şi filigranată cu frunze de viţă negre, îngemănate, şi flori albastre de nu-mă-uita. Oamenii de rând realizară în aceeaşi clipă cu Ned că albastrul florilor provenea de la safire; un sunet gâtuit se ridică din mii de gâtlejuri. Pe umerii băiatului atârna o mantie grea. Era ţesută cu flori adevărate de nu-mă-uita, sute de flori proaspete, cusute pe o capă de lână grea.
Iapa lui era la fel de zveltă ca el, o iapă cenuşie şi frumoasă, făcută pentru viteză. Armăsarul uriaş al lui Ser Gregor necheză când îi adulmecă mirosul. Băiatul din Highgarden făcu o mişcare cu picioarele, iar calul se cabra agil ca un dansator.
— Tată, nu-l lăsa pe Ser Gregor să-l rănească, spuse Sansa.
Ned văzu că purta trandafirul roşu pe care i-l dăduse ieri Ser Loras. Jory îi spusese şi de asta.
— Astea sunt lănci de turnir. Sunt făcute să se rupă la impact, aşa nu se răneşte nimeni.
Totuşi, îşi aminti de băiatul mort din căruţă, cu mantia lui cu semiluni, iar cuvintele i se opriră în gât. Ser Gregor avea de furcă încercând să-şi controleze armăsarul. Calul necheza şi lovea pământul cu copitele, scuturând din cap. Muntele îl lovi cu sălbăticie cu cizma. Animalul se ridică pe picioarele din spate şi aproape că-l aruncă jos.
Cavalerul Florilor îl salută pe rege şi călări spre capătul celălalt al arenei şi-şi coborî lancea, pregătit. Ser Gregor îşi aduse calul la stand, strângând frâul. Şi imediat începu. Armăsarul Muntelui se aruncă într-un galop năprasnic, gonind sălbatic, în vreme ce iapa şarjă lin ca o fâlfâire de mătase. Ser Gregor îşi ridică scutul pe poziţie, întinse lancea şi se strădui să-şi aducă armăsarul pe o linie dreaptă, însă dintr-odată Loras Tyrell fu peste el, plasându-şi vârful lăncii acolo şi, într-o clipită, Muntele căzu. Era atât de mare, încât îşi doborî şi calul într-o învălmăşeală de oţel şi carne.
Ned auzi aplauze, urale, fluierături şi icnete de surpriză, mormăieli surescitate şi, înălţându-se peste toate, hohotele aspre şi batjocoritoare ale Câinelui. Cavalerul Florilor îşi struni calul la capătul arenei. Lancea sa nu era nici măcar ruptă. Safirele luceau în soare şi el îşi ridică vizorul, zâmbind. Mulţimea era înnebunită după el.
În mijlocul arenei, Ser Gregor Clegane se eliberă singur şi se ridică în picioare fierbând. Îşi smulse coiful şi dădu cu el de pământ. Faţa-i era neagră de furie, iar părul îi căzuse peste ochi.
— Dă-mi sabia, strigă spre scutierul său, iar băiatul alergă să i-o aducă.
Armăsarul se ridicase şi el.
Gregor Clegane îl omorî cu o singură lovitură de sabie, dată cu o asemenea ferocitate, încât tăie gâtul animalului. Uralele se transformară într-o clipită în ţipete. Armăsarul căzu în genunchi, nechezând în clipa morţii. Ser Gregor se îndreptă spre standuri, spre Ser Loras Tyrell, strângând în pumn mânerul sabiei însângerate.
— Opriţi-l! strigă Ned, însă cuvintele sale se pierdură în vuietul general.
Toţi strigau în acelaşi timp, iar Sansa plângea.
Totul se petrecu fulgerător. Cavalerul Florilor striga să i se aducă sabia, când Ser Gregor îi azvârli scutierul într-o parte şi înşfacă dârlogii calului. Iapa mirosi sângele şi se trase înapoi. Loras Tyrell abia dacă putu să rămână în şa. Ser Gregor îşi răsuci sabia, dând o lovitură sălbatică, cu ambele mâini, care-l izbi pe celălalt în piept si-l zbură din şa. Calul o luă la goană înspăimântat, iar Ser Loras rămase ameţit în noroi. Însă când Gregor ridică sabia pentru lovitura ucigătoare, un glas aspru îl avertiză:
— Lasă-l în pace!
Şi o mână înzăuată îl smulse de lângă băiat.
Muntele se răsuci cuprins de o furie oarbă, legănându-şi sabia lungă într-un cerc ucigător, punând întreaga sa forţă la bătaie, însă Câinele pară lovitura şi i-o întoarse; preţ de ceea ce păru o veşnicie, cei doi fraţi se loviră unul pe celălalt în vreme ce Loras Tyrell, ameţit, fu dus la adăpost. Ned îl văzu de trei ori la rând pe Ser Gregor dând lovituri sălbatice în coiful cu cap de câine, însă nici măcar o singură dată Sandor nu atinse faţa neprotejată a fratelui său.
Vocea regelui puse capăt confruntării… vocea regelui şi douăzeci de săbii. Jon Arryn le spusese că un comandant are nevoie de un glas pe potrivă pentru lupte, iar Robert dovedise cât de adevărat era acest lucru chiar pe Trident.
— ÎNCETAŢI ACEASTĂ NEBUNIE! bubui el. ÎN NUMELE REGELUI VOSTRU!
Câinele căzu într-un genunchi. Lovitura lui Ser Gregor tăie aerul, dar în cele din urmă el îşi veni în fire. Aruncă sabia şi se uită spre Robert, înconjurat de Garda Regală şi de zeci de cavaleri şi de soldaţi. Fără nici un cuvânt, se întoarse şi plecă, trecând pe lângă Barristan Selmy.
— Lăsaţi-l să plece, spuse Robert, şi atunci se termină totul.
— Acum campion e Câinele? îl întrebă Sansa pe Ned.
— Nu, îi spuse el. Va mai fi o şarjă finală, între Câine şi Cavalerul Florilor.
Dar Sansa avusese dreptate. Peste câteva clipe, Ser Loras Tyrell se întoarse în arenă, înveşmântat cu un simplu pieptar de lână, şi-i spuse lui Sandor Clegane:
— Îţi datorez viaţa. Ziua este a ta, ser.
— Nu sunt nici un ser, răspunse Câinele, însă acceptă victoria şi punga campionului şi, poate că pentru prima oară în viaţa lui, dragostea mulţimii.
Oamenii îl ovaţionau când plecă din arenă, spre pavilioane. Când Ned şi Sansa se duseră spre terenul de tragere cu arcul, Degeţel şi Lordul Renly, precum şi alţii, se luară după ei.
— Tyrell ştia că iapa lui este în călduri, spunea Degeţel. Jur că băiatul a pus totul la cale. Lui Gregor i-au plăcut întotdeauna armăsarii uriaşi, nărăvaşi, cu mai mult spirit decât minte. .
Ideea părea că-l amuză. Nu şi pe Ser Barristan Selmy.
— Vicleşugurile nu au nici o onoare, spuse sec bătrânul.
— Nici o onoare şi douăzeci de mii de galbeni, zâmbi Lordul Renly.
În acea după-amiază, un băiat pe nume Anguy, un om de rând, fără blazon, din Mlaştinile Dornish, câştigă concursul de tragere cu arcul, întrecându-i pe Ser Balon Swann şi Jalabhar Xho cu peste o sută de paşi, după ce toţi arcaşii fuseseră eliminaţi la distanţe mult mai mici. Ned îl trimise pe Alyn să vorbească cu el şi să-i ofere un loc în garda Mâinii, însă băiatul era îmbătat de vin şi de victorie şi de o bogăţie la care nici nu visase, şi refuză oferta.
Lupta corp la corp dură trei ore. Aproape patruzeci de bărbaţi luară parte la ea, călăreţi liberi şi cavaleri rătăcitori, cavaleri recent învestiţi, în căutare de faimă. Se luptară cu arme tocite într-o învălmăşeală de noroi şi sânge, grupuri mici luptându-se unele cu altele, alianţele înjghebându-se şi spulberându-se, până ce în picioare mai rămase un singur om. Învingătorul era preotul roşu, Thoros din Myr, un smintit care se răsese în cap şi lupta cu o sabie în flăcări. Mai câştigase alte trei lupte înainte; sabia de foc înfricoşase caii adversarilor, însă nimic nu-l înfricoşa pe Thoros. Finalul însemna trei membre rupte, o claviculă spulberată, zeci de degete strivite, doi cai care trebuiseră sacrificaţi şi mai multe răni, luxaţii şi contuzii decât ar fi putut număra cineva. Ned era încântat la nebunie că Robert nu participase.