Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Îşi croi drum spre locul unde era aşezată fiica sa şi o găsi tocmai când răsunară goarnele, anunţând prima înfruntare a zilei. Sansa era atât de absorbită, încât abia dacă-i observă sosirea.

Sandor Clegane era primul călăreţ care apăru. Peste armura sa de un cenuşiu murdar purta o mantie de un verde-oliv. Aceasta şi coiful său turnat în forma unui cap de câine erau singurele concesii făcute ornamentaţiei.

— O sută de dragoni din aur pe Regicid, anunţă Degeţel tare, pe când Jaime Lannister îşi făcu intrarea călărind un cal de luptă pursânge. Calul era acoperit cu cămaşă de zale, iar Jaime strălucea din cap până-n picioare. Chiar şi lancea sa era confecţionată din lemn aurit, din Insulele Verii.

— S-a făcut, îi răspunse Lord Renly. Câinele pare hămesit în dimineaţa asta.

— Chiar şi câinii flămânzi ştiu că-i mai bine să nu muşte mâna care-i hrăneşte, observă sec Degeţel.

Sandor Clegane îşi coborî viziera cu un zăngănit sonor şi-şi ocupă poziţia. Ser Jaime trimise o bezea spre o femeie din rândul gloatei, coborându-şi încet viziera, şi călări până la capătul arenei. Amândoi îşi întinseră lăncile.

Lui Ned Stark nu i-ar fi plăcut nimic mai mult decât să-i vadă pe amândoi pierzând, dar Sansa privea nerăbdătoare, cu ochii umeziţi. Galeria ridicată în grabă se cutremură când caii trecură în galop. Câinele se aplecă înainte şarjând, cu lancea bine cumpănită, dar Jaime îşi schimbă poziţia cu o clipă înainte de impact. Vârful lăncii lui Clegane lovi fără nici un efect scutul auriu. Lemnul se spulberă, iar Câinele se clătină sub impact, străduindu-se să rămână în şa. Sansa icni. Dinspre mulţime se ridicară urale anemice. •

— Deja mă întreb cum să-mi cheltui banii, comentă Degeţel pentru urechile Lordului Renly.

Câinele reuşise să se menţină în şa. Îşi întoarse brusc calul şi se duse la capătul arenei pentru cea de-a doua rundă. Jaime Lannister îşi azvârli lancea ruptă şi apucă una nouă, glumind cu scutierul său. Câinele ţâşni înainte, lansându-se într-un galop crâncen. Lannister goni în întâmpinarea sa. De această dată, când Jaime îşi schimbă poziţia, Sandor Clegane făcu la fel. Ambele lănci se spulberară, iar când aşchiile coborâră pe pământ, un cal de luptă fără călăreţ alerga la trap, în timp ce Ser Jaime Lannister se rostogolea în noroi, auriu şi lovit.

Sansa spuse:

— Ştiam că va învinge Câinele. Degeţel o auzi.

— Dacă ştii cine va câştiga a doua confruntare, vorbeşte înainte ca Lordul Renly să mă jumulească de bani, îi spuse el.

Ned zâmbi.

— Ce păcat că Pezevenghiul nu-i aici cu noi, glăsui Lordul Renly. Aş fi câştigat de două ori pe atât.

Jaime Lannister se ridicase în picioare, însă coiful lui ornat cu cap de leu se răsucise şi se deformase în cădere şi nu mai putea să şi-l scoată. Mulţimea huiduia şi gesticula, iar lorzii şi doamnele încercau să-şi stăpânească chicotelile şi dezamăgirea, iar pe deasupra tuturor, Ned îl auzi pe Regele Robert râzând, mai tare decât oricine. În cele din urmă, fu nevoie ca Lannister să fie condus la un fierar, orbecăind împleticit.

Însă Ser Gregor Clegane se poziţionase deja la capătul arenei. Era uriaş, cel mai mare bărbat pe care Eddard Stark îl văzuse vreodată. Robert Baratheon şi fraţii săi erau cu toţii bărbaţi înalţi, la fel şi Câinele, iar la Winterfell muncea la grajduri un băiat simplu, pe nume Hodor, care-i depăşea pe toţi, însă cavalerul căruia i se zicea Muntele Călare l-ar fi dominat chiar şi pe Hodor. Era trecut bine de doi metri înălţime, aproape de doi metri şi jumătate, cu umeri masivi şi braţe la fel de groase precum trunchiurile unor copaci tineri. Armăsarul său părea un ponei între picioarele înzăuate, iar lancea aducea cu o coadă de mătură.

Spre deosebire de fratele său, Ser Gregor nu trăia la curte. Era un om singuratic, care-şi părăsea foarte rar domeniul, numai pentru războaie şi turniruri. Fusese alături de Lordul Tywin când căzuse Debarcaderul Regelui, proaspăt învestit cavaler la şaptesprezece ani, şi de pe atunci se remarcase prin mărimea şi ferocitatea sa implacabilă. Unii spuneau că Gregor fusese cel care zdrobise de un zid capul micului prinţ Aegon Targaryen şi se şoptea că după aceea o siluise pe mamă, prinţesa Elia, înainte de a o străpunge cu sabia. Aceste lucruri nu erau însă spuse de faţă cu el.

Ned Stark nu-şi amintea să-i fi vorbit vreodată, deşi Gregor călărise împreună cu el în timpul rebeliunii lui Balon Greyjoy, ca unul dintre miile de cavaleri. Îl privi cu nelinişte. Ned acorda arareori atenţie şuşotelilor, însă cele spuse despre Ser Gregor erau lucruri mai mult decât îngrijorătoare. Curând se va căsători pentru a treia oară şi se răspândiseră vorbe sinistre despre moartea primelor sale soţii. Se spunea că fortăreaţa sa era un loc sumbru, unde slujitorii dispăreau fără urmă, că până şi câinilor le era frică să intre în sală. Şi mai era şi o soră care murise de tânără, în circumstanţe nelămurite, apoi focul care-l desfigurase pe fratele său şi accidentul de vânătoare care-i răpusese tatăl. Gregor moştenise domeniul, aurul şi acareturile familiei. Fratele său mai mic, Sandor, plecase în aceeaşi zi ca să servească drept lefegiu al Lannisterilor şi se spunea că nu se mai întorsese niciodată, nici măcar în vizită.