Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Şi tu? Regele se încruntă. Eşti un om acru, Stark. Ai stat prea mult în nord, toate zemurile au îngheţat în tine. Ei bine, ale mele încă mai clocotesc.

Se bătu în piept ca să dovedească asta.

— Tu eşti regele, îi aminti Ned.

— Şed pe blestematul ală de jilţ din fier atunci când trebuie. Asta nu înseamnă însă că nu am şi eu aceleaşi pofte ca alţi bărbaţi! Un pic de vin din când în când, o fată care să geamă în pat sau un cal între picioare! Pe cele şapte iaduri, Ned, vreau să lovesc pe cineva.

Ser Barristan Selmy interveni:

— Maiestatea Voastră, zise el, nu pare potrivit ca un rege să se bage într-o încăierare. Nu ar fi o competiţie cinstită. Cine ar îndrăzni să vă lovească?

Robert păru cu adevărat surprins.

— Păi, toţi ceilalţi, fir-ar să fie! Dacă pot! Iar ultimul rămas în picioare…

— …vei fi tu, încheie Ned.

Văzu imediat că Selmy atinsese coarda sensibilă. Pericolele unei lupte corp la corp erau o dulceaţă pentru Robert, însă remarca lovise în mândria lui.

— Ser Barristan are dreptate. Nu-i nici un om în toate cele Şapte Regate care să rişte să-şi atragă mânia ta lovindu-te.

Regele se ridică în picioare, cu faţa roşie.

— Vreţi să spuneţi că toţi aceşti laşi care fac pe grozavii m-ar lăsa să înving?

— Cu siguranţă, spuse Ned, iar Ser Barristan Selmy îşi înclină capul, consimţind pe tăcute.

Pentru o clipă, Robert se înfurie atât de tare încât nici nu mai putu vorbi. Păşi în sus şi-n jos prin cort, răvăşit, apoi se întoarse cu faţa întunecată de mânie. Înşfacă pieptarul căzut la pământ şi-l aruncă spre Ser Barristan Selmy într-un acces de furie mută. Selmy se feri.

— Ieşi afară, spuse regele cu răceală. Ieşi, înainte să te omor.

Ser Barristan plecă în grabă. Ned era pe cale să-l urmeze, când regele strigă după el.

— Tu nu, Ned.

El se întoarse. Robert îşi luă din nou cornul, îl umplu cu bere din butoiul din colţ şi-l împinse spre Ned.

— Bea, îi spuse brusc.

— Nu sunt însetat…

— Bea! Ţi-o porunceşte regele tău.

Ned luă cornul şi bău. Berea era neagră şi groasă, atât de tare, încât îl usturau ochii. Robert se aşeză din nou.

— Luate-ar naiba, Ned Stark. Pe tine şi pe Jon Arryn. V-am iubit pe amândoi. Ce mi-ai făcut? Tu eşti cel care ar fi trebuit să fie rege, tu sau Jon.

— Aţi avut mai mult temei, Maiestate.

— Ţi-am spus să bei, nu să te cerţi cu mine. Tu m-ai făcut rege, şi cel puţin ai putea avea bunul-simţ să mă asculţi când vorbesc, naiba să te ia! Uită-te la mine, Ned. Priveşte ce a făcut din mine domnia. Zei, sunt prea gras pentru armură, cum de s-a întâmplat aşa ceva?

— Robert…

— Bea şi nu spune nimic când vorbeşte regele tău. Îţi jur, nu m-ara simţit niciodată mai bine ca atunci când mi-am câştigat tronul, dar nici atât de nenorocit după aceea. Iar Cersei… trebuie să-i mulţumesc lui Jon Arryn pentru ea. Nu am avut nici o intenţie de a mă căsători după ce Lyanna mi-a fost luată, însă Jon spunea că regatul are nevoie de moştenitori. Cersei Lannister ar fi potrivită, mi-a spus, mi l-ar aduce de partea mea pe Lordul Tywin dacă Viserys Targaryen ar încerca să recâştige tronul tatălui său. Regele scutură din cap. L-am iubit pe bătrânul ăsta, jur, însă acum mă gândesc că am fost un prost chiar mai mare şi decât Băiatul din Lună. Oh, Cersei este încântătoare la privit, cu adevărat, dar este rece… felul în care-şi păzeşte pântecul… ai crede că are între picioare tot aurul de la Casterly Rock. Bine, dă-mi mie berea dacă tot nu vrei s-o bei.

Îi luă cornul, îl dădu peste cap, râgâi şi-şi şterse gura.

— Îmi pare rău de fiica ta, Ned. Cu adevărat. Şi de lup, vorbesc serios. Fiul meu minţea, pun rămăşag pe sufletul meu. Fiul meu… Îţi iubeşti copiii, nu-i aşa?

— Din toată inima.

— Dă-mi voie să-ţi spun un secret, Ned. Nu de puţine ori mi-am dorit să renunţ la coroană. Să iau o corabie către Oraşele Libere, cu calul meu şi cu ghioaga, să-mi petrec timpul războindu-mă, curvind — pentru asta sunt eu făcut. Regele-mercenar, ce m-ar mai pomeni toţi menestrelii! Ştii ce mă opreşte? Numai gândul la Joffrey pe tron, cu Cersei stând în spatele lui, şoptindu-i vorbe la ureche. Fiul meu. Cum de am un astfel de fiu, Ned?

— Acum e doar un flăcău, spuse Ned cu prudenţă. Nu avea prea mare simpatie pentru Prinţul Joffrey, însă putea auzi durerea din glasul lui Robert. Ai uitat cât de nărăvaş erai când aveai anii lui?

— Nu m-ar deranja dacă băiatul ar fi nărăvaş, Ned. Nu-l cunoşti cum îl cunosc eu. Oftă şi clătină din cap. Ah, poate că ai dreptate. Jon şi-a pierdut speranţa în mine de nenumărate ori, şi totuşi am devenit un rege bun. Acum s-ar cuveni să deschizi gura şi să fii de acord cu mine, nu? întrebă apoi, după o pauză.