Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Eşti binevenit în odaia mea, stăpâne.

— Iată un om isteţ, zise Lannister trimiţând banul învârtindu-se prin încăpere. Călăreţul îl prinse din zbor. Şi totodată ager. Piticul se întoarse spre Masha Heddle şi întrebă apoi: Crezi că poţi face rost de ceva de mâncare?

— Orice vă este pe plac, stăpâne, orice, promise hangiţa. Sta-i-ar în gât, se gândi Catelyn, însă imediat îl văzu pe Bran sufocându-se, înecându-se cu propriul său sânge. Lannister se uită spre cea mai apropiată masă.

— Oamenii mei primesc tot ce le dai şi celorlalţi. Porţii duble, căci am călătorit mult şi din greu. Iar pentru mine, friptură de pasăre, pui, raţă, porumbel, nu contează. Şi trimite o butelcă din cel mai bun vin al tău. Yoren, stai cu mine?

— Da, stăpâne, răspunse fratele în negru.

Piticul nu se uitase spre capătul sălii, iar Catelyn tocmai se gândea cât de recunoscătoare era mulţimii care ocupase băncile dintre ei, când, dintr-odată, Marillion se ridică în picioare.

— Lord Lannister! strigă el. Voi fi bucuros să vă înveselesc în timp ce mâncaţi. Daţi-mi voie să vă cânt balada marii victorii a tatălui dumneavoastră la Debarcaderul Regelui!

— Nimic nu mi-ar strica mai repede pofta de mâncare, făcu piticul pe un ton sec.

Ochii săi bicolori îl cercetară la repezeală şi rătăciră apoi de la el, găsind-o pe… Catelyn. O clipă rămase uluit, uitându-se în direcţia ei. Ea îşi întoarse faţa în altă parte. Însă era deja prea târziu. Piticul zâmbea.

— Lady Stark, ce plăcere neaşteptată, spuse el. Chiar vă duceam dorul la Winterfell.

Marillion se holbă la ea, uimirea făcând loc supărării când Catelyn se ridică în picioare. Îl auzi pe Ser Rodrik înjurând. Dacă omul ar fi rămas la Zid, se gândi ea, dacă…

— Lady… Stark? făcu Masha Heddle prosteşte.

— Încă mai eram Catelyn Tully ultima dată când am tras aici, îi spuse ea hangiţei.

Putea auzi şuşotelile, simţea privirile tuturor asupra ei. Se uită în jur, la feţele cavalerilor şi lefegiilor, şi inspiră adânc, spre a-şi potoli bătăile năvalnice ale inimii. Nu îndrăznise ea să-şi asume riscurile? Nu mai era vreme să se gândească la asta, iar după o clipă îşi auzi propria voce.

— Tu, de colo, din colţ, îi spuse ea unui bărbat mai vârstnic, pe care nu-l observase până atunci. Liliacul acela negru pe care-l văd brodat pe tunica dumitale nu este de la Harrenhal?

Bărbatul se ridică în picioare.

— Este, doamna mea.

— Iar Lady Whent nu este o prietenă sinceră şi adevăr rată a tatălui meu, Lordul Tully de Riverrun?

— Este, răspunse bărbatul cu îndrăzneală.

Ser Rodrik se ridică în tăcere şi-şi eliberă sabia din teacă. Piticul privea spre ei, cu o figură inexpresivă, cu uimire în ochii săi bicolori.

— Armăsarul roşu a fost întotdeauna binevenit la Riverrun, le spuse ea celor trei de lângă foc. Tatăl meu îl consideră pe Jonos Bracken printre stegarii săi cei mai vechi şi mai devotaţi.

Cavalerii înzăuaţi schimbară între ei priviri nesigure.

— Stăpânul nostru este onorat de această încredere, spuse, ezitând, unul dintre ei.

— Îl invidiez pe tatăl dumneavoastră pentru toţi aceşti prieteni de nădejde, ciripi Lannister, însă nu desluşesc prea bine rostul acestor vorbe, Lady Stark.

Ea nu-l băgă în seamă, întorcându-se spre grupul numeros de mantii albastre şi cenuşii. Erau miezul întregii chestiuni — mai mult de douăzeci de oameni.

— Cunosc şi blazonul vostru: cele două turnuri gemene ale casei Frey. Ce mai face bunul nostru lord, domnilor?

Căpitanul lor se ridică.

— Lordul Walder este bine, doamna mea. Are de gând să-şi ia o soaţă nouă în cea de-a nouăsprezecea zi de nume şi l-a rugat pe tatăl dumneavoastră, lordul, să-i onoreze nunta cu prezenţa sa.

Tyrion Lannister chicoti. Atunci Catelyn ştiu că era al ei.

— Acest om a venit ca oaspete în casa mea şi a uneltit pentru uciderea fiului meu, un băiat de şapte ani, anunţă ea, arătând spre el. Ser Rodrik veni alături, cu sabia în mână. În numele Regelui Robert şi al bunilor lorzi pe care-i slujiţi, vă cer să-l arestaţi şi să mă ajutaţi să-l duc înapoi la Winterfell pentru a aştepta acolo judecata regelui.

Nu ştia ce-i aducea o satisfacţie mai mare, sunetul zecilor de săbii trase deodată, sau expresia lui Tyrion Lannister.