Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Ar fi mai bine să nu părem un cavaler şi doamna sa până ce nu trecem de Gât, îi spuse ea. Drumeţii obişnuiţi nu atrag atâta atenţie. Să ne dăm drept un tată cu fiica lui, plecaţi la drum pentru treburi de familie.

— Cum spuneţi, doamna mea, fu de acord Ser Rodrik. Abia când ea pufni în râs îşi dădu el seama ce făcuse. Vechile politeţuri mor greu, fata… fata mea.

Încercă să se tragă de favoriţii lipsă şi oftă cu exasperare. Catelyn îl luă de braţ.

— Vino, tată, zise ea. Vei vedea că Masha Heddle ştie să aştearnă o masă bună, dar încearcă să nu o lauzi. Nu vei vrea să o vezi zâmbind.

Sala de mese era lungă şi rece, cu un şir de butoaie uriaşe la un capăt şi un cămin la celălalt. Un băiat de casă se tot plimba de colo-colo cu frigări cu carne, în vreme ce Masha scotea bere din butoaie, molfăindu-şi frunzele ei.

Băncile erau pline, orăşeni şi ţărani amestecându-se fără sfială împreună cu drumeţi de tot felul. Răscrucile adunau laolaltă tovărăşii ciudate: vopsitori cu mâinile negre şi purpurii împărţeau aceeaşi masă cu pescari duhnind a peşte, un fierar plin de muşchi se înghesuia lângă un bătrân septon zbârcit, mercenari hârşâiţi şi negustori rotofei schimbau veşti de parcă ar fi fost tovarăşi de când lumea.

Adunarea conţinea mai multe săbii decât i-ar fi plăcut lui Catelyn. Trei bărbaţi, aşezaţi lângă foc, purtau insigna cu armăsarul roşu al Brackenilor, însă erau în număr mare şi cămăşile de zale albastre şi mantiile cenuşii-argintii. Pe umărul lor se vedea un blazon familiar, turnurile gemene ale Casei Frey. Le studie chipurile, însă erau cu toţii prea tineri ca s-o recunoască. Cel mai vârstnic dintre ei n-ar fi putut fi mai mare decât era Bran când plecase ea în nord.

Ser Rodrik găsi un loc gol pe o bancă lângă bucătărie. Vizavi, la masă, un tânăr chipeş îşi plimba degetele peste corzile unei harfe.

— Şapte binecuvântări, oameni buni, zise el când se aşezară.

O cupă goală de vin se afla pe masă în faţa lui.

— Şi pentru tine, cântăreţule, îi întoarse Catelyn urarea. Ser Rodrik ceru pâine, carne şi bere pe un ton care sugera să-i fie aduse acum. Menestrelul, un tinerel de vreo optsprezece ani, îi studie fără jenă şi îi întrebă unde mergeau, de unde veniseră şi ce veşti aveau, trimiţând întrebările în zbor la fel de repede ca săgeţile, fără să se mai obosească să aştepte răspunsul.

— Am plecat de la Debarcaderul Regelui acum două săptămâni, rosti Catelyn, răspunzând la cea mai nevinovată dintre întrebări.

— Într-acolo merg eu, spuse tinerelul.

Aşa cum bănuise ea, era mult mai interesat în a-şi depăna povestea lui decât s-o afle pe a lor. Menestrelilor nu le plăcea nimic mai mult decât să-şi audă sunetul propriei lor voci.

— Turnirul Mâinii înseamnă lorzi bogaţi, cu pungi pline, continuă el. Ultima dată m-am ales cu mai mulţi arginţi decât puteam căra… ori aş fi putut, dacă nu i-aş fi pierdut pe toţi punând rămăşag că Regicidul va termina învingător.

— Zeilor nu le plac împătimiţii de jocuri, spuse sec Ser Rodrik.

Era din nord şi împărtăşea vederile lui Stark asupra turnirurilor.

— În mod sigur nu le-a plăcut de mine, zise cântăreţul. Zeii voştri cruzi şi Cavalerul Florilor mi-au făcut-o împreună.

— Fără îndoială, a fost o lecţie pentru tine, făcu Ser Rodrik.

— A fost. De data asta, banul meu îl va susţine pe Ser Loras.

Ser Rodrik încercă să se tragă de favoriţi, însă nu-i găsi, şi înainte să poată lansa o dojana, băiatul de casă veni în grabă. Le puse pe dinainte felii de pâine şi le servi de pe frigare bucăţi de carne mustind de sos fierbinte. Pe o altă frigare erau înfipte cepe, ardei iuţi şi ciuperci dolofane. Ser Rodrik se aruncă pofticios asupra lor, în timp ce băiatul se duse să le mai aducă bere.

— Mă numesc Marillion, zise menestrelul, ciupind o coardă a harfei sale. Fără îndoială, m-aţi mai auzit cântând pe undeva, nu?

Purtarea lui o făcu pe Catelyn să zâmbească. Puţini dintre menestrelii rătăcitori se aventuraseră atât de departe în nord, până la Winterfell, dar îi ştia pe cei asemenea lui din copilăria sa la Riverrun.

— Mă tem că nu, îi spuse.

El scoase din harfă un sunet plângăreţ.

— Aţi avut de pierdut. Cine a fost cel mai bun cântăreţ pe care l-aţi auzit vreodată?

— Alia din Braavos, răspunse pe nerăsuflate Ser Rodrik.