Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Şi eu mă îngrijorez pentru fratele tău. Mă întreb când intenţionează să-şi încheie vizita la Piatra Dragonului şi să-şi reia locul în acest consiliu.

— Fără îndoială că îndată ce vom fi aruncat toate târfele în mare, răspunse Degeţel, provocând alte hohote de râs.

— Am auzit destule despre târfe pe ziua de astăzi, spuse Ned ridicându-se. Ne vedem mâine.

Harwin era la uşă când Ned se întoarse la Turnul Mâinii.

— Adu-l pe Jory în apartamentele mele şi spune-i tatălui tău să pună şaua pe calul meu, îi ceru Ned, poate puţin prea brusc.

— Cum spuneţi, lordul meu.

Fortăreaţa Roşie şi „turnirul Mâinii” îl mâncau de viu, se gândi Ned pe când urca. Tânjea după alinarea din braţele lui Catelyn, după zgomotele iscate când Robb şi Jon îşi încrucişau săbiile pe terenul de antrenament» după zilele răcoroase şi nopţile reci din nord. Ajuns în apartamentele lui, îşi scoase mătăsurile de consiliu şi rămase, o clipă, cu o carte în mână, aşteptând să vină Jory.

Genealogiile şi Istoriile Marilor Case din cele Şapte Re* gate, Cu descrieri ale Multor înalţi Lorzi şi Nobile Doamne şi ale Copiilor Lor, de Marele Maester Malleon. Pycelle spusese adevărul, era plicticoasă la citit. Totuşi, Jon Arryn o ceruse, iar Ned era sigur că avusese motive. Era ceva acolo, un adevăr îngropat în aceste pagini îngălbenite şi sfărâmicioase, pe care numai el l-ar fi putut vedea» Dar ce? Tomul era vechi de mai bine de un secol. Abia dacă mai trăia vreun om care să se fi născut când Malleon alcătuise aceste liste prăfuite de nunţi, naşteri şi decese.

Deschise încă o dată la secţiunea Casei Lannister şi răsfoi paginile încet, sperând, împotriva oricărei speranţe, că îi va sări ceva în ochi. Lannisterii erau o familie veche, cu strămoşi care se trăgeau din Lann cel Isteţ, un pungaş din Era Eroilor, care era, fără îndoială, legendar precum Bran Constructorul, deşi mult mai îndrăgit de trubaduri şi de povestitori. În cântece, Lann era cel care scosese familia Casterly afară din Casterly Rock fără să fi folosit nici o armă, doar isteţimea sa, şi furase aur din soare ca să-şi lumineze părul buclat. Ned îşi dorea ca el să fie aici, să scoată adevărul din această carte blestemată.

O bătaie scurtă în uşă îl anunţă pe Jory Cassel. Ned închise tomul lui Malleon şi-l pofti să intre.

— Am promis Gărzii Oraşului douăzeci de oameni din propria mea gardă până la terminarea turnirului, îi spuse el. Mă bazez pe tine ca să alegi oamenii. Încredinţează-i comanda lui Alyn şi asigură-te că oamenii vor pricepe că sunt chemaţi să oprească încăierările, nu să le stârnească. Ridicându-se, Ned deschise cufărul din lemn de cedru şi scoase o tunică uşoară din lână. L-ai găsit pe. băiatul de la grajd?

— Paznicul, lordul meu, spuse Jory. Jură că nu va mai pune mâna pe alt cal niciodată.

— Ce a avut de spus?

— Susţine că îl cunoştea pe Lordul Arryn foarte bine. Erau prieteni de o vreme. Jory pufni. Mâna oferă întotdeauna băieţilor o para de ziua numelui lor, spune el. Are un talent cu caii. Niciodată nu-şi călăreşte armăsarii prea aprig, le cumpără morcovi şi mere, aşa că ei se bucură întotdeauna să-l vadă.

— Morcovi şi mere, repetă Ned. I se părea că acest flăcău îi va fi chiar de mai puţin folos decât ceilalţi. Iar el era ultimul dintre cei patru trimişi de Degeţel. Jory vorbise cu fiecare în parte. Ser Hugh fusese repezit şi necomunicativ, arogant, aşa cum numai un cavaler proaspăt învestit putea fi. Dacă Mâna dorea să vorbească cu el, ar fi bucuros să-l primească, însă nu accepta să fie interogat de un biet căpitan al gărzii… chiar dacă numitul căpitan era cu zece ani mai vârstnic decât el şi un spadasin de o sută de ori mai bun. Cel puţin, slujnica fusese plăcută. Ea spusese că Lordul Jon citise mai mult decât era bine pentru el, că era necăjit şi gânditor din pricina slăbiciunii tânărului său fiu, dar aspru cu doamna sa. Olarul, acum cizmar, nu schimbase nici măcar un cuvânt cu Lordul Jon, însă era plin de ciudăţenii auzite la bârfele din bucătărie: că lordul se certase cu regele, că lordul doar ciugulea din mâncare, că lordul îl trimite pe fiul său să fie crescut la Piatra Dragonului, că lordul vădise un mare interes în creşterea câinilor de vânătoare, că lordul vizitase un maestru armurier pentru a comanda o nouă armură turnată toată în argint alb, cu un şoim de jasp şi o luni din sidef. Fratele regelui plecase cu el să-l ajute să-şi aleagă modelul, spunea olarul. Nu, nu Lord Renly, celălalt, Lord Stannis.

— Îşi mai aminteşte paznicul nostru ceva important?

— Băiatul jură că Lordul Jon era puternic ca un om având pe jumătate anii săi. Adesea, mergea călare împreună cu Lordul Stannis, zice el.