Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Soţia lui credea altceva.

Marele Maester dădu din cap.

— Îmi amintesc că văduva este sora nobilei dumneavoastră soţii. Dacă un bătrân poate fi iertat pentru vorba sa directă, lăsaţi-mă să spun că durerea poate tulbura chiar şi cele mai puternice şi disciplinate minţi, iar Lady Lysa nu a fost niciodată una dintre acestea. De la ultimul ei copil născut mort, vedea duşmani în orice umbră, iar moartea soţului ei, lordul, a lăsat-o zdruncinată şi pierdută.

— Deci, sunteţi sigur că Jon Arryn a murit de boală năprasnică?

— Sunt, răspunse Pycelle cu gravitate. Dacă nu a fost boală, bunul meu lord, ce altceva ar fi putut fi?

— Otravă, sugeră Ned calm.

Ochii adormiţi ai lui Pycelle se deschiseră brusc. Bătrânul maester se foi neliniştit în scaun.

— Un gând tulburător. Nu suntem în Oraşele Libere, unde astfel de lucruri se întâmplă adesea. Marele Maester Aethelmure scria că toţi bărbaţii poartă crima în sufletul lor, dar chiar şi aşa, otrăvitorul este dincolo de dispreţ. Căzu un moment pe gânduri, cu ochii pierduţi în visare. Ceea ce sugeraţi este posibil, lordul meu, dar nu cred că aşa a fost. Chiar şi un maestru grădinar cunoaşte otrăvurile comune, iar Lord Arryn nu a dovedit nici un semn de otrăvire. Iar Mâna era iubită de toţi. Ce fel de monstru în piele de om ar fi îndrăznit să ucidă un astfel de nobil lord?

— Am tot auzit că otrava este arma femeii. Pycelle îşi mângâie gânditor barba.

— Aşa se spune. A femeilor, a laşilor… chiar şi a eunucilor, îşi drese glasul şi scuipă grăbit un ghemotoc de flegmă. Deasupra lor, un corb croncăni tare. Lordul Varys s-a născut sclav la Lys, ştiaţi asta? Să nu aveţi încredere în păianjeni, lordul meu.

Asta nu trebuia să i-o spună nimeni lui Ned; era ceva legat de Varys care-i făcea pielea de găină.

— Îmi voi aminti de asta, Maester. Şi vă mulţumesc pentru ajutorul dumneavoastră. V-am răpit destul timp.

Ned se ridică. Marele Maester Pycelle se sculă în cei de pe scaun şi-l conduse pe Ned până la uşă.

— Nădăjduiesc că v-am ajutat cât de puţin să vă uşuraţi sufletul. Dacă mai pot face orice altceva pentru dumneavoastră, nu trebuie decât să-mi spuneţi.

— Încă un lucru, rosti Ned. Aş fi curios să examinez cartea pe care i-aţi împrumutat-o lui Jon cu o zi înainte de a cădea la pat.

— Mă tem că o veţi găsi prea puţin interesantă, zise Pycelle. Era un tom plicticos, scris de Marele Maester Malleon, despre genealogia marilor case.

— Totuşi, aş dori să-l văd.

Bătrânul deschise uşa.

— După cum doriţi. Îl am pe aici, pe undeva. Când îl voi găsi, voi face să vă fie trimis imediat.

— Aţi fost foarte îndatoritor, îi spuse Ned. Apoi, ca şi cum şi-ar fi amintit dintr-odată, adăugă: O ultimă întrebare, dacă aţi fi atât de bun. Mi-aţi spus că regele era la patul Lordului Arryn când acesta a murit. Mă întreb dacă era şi regina cu el.

— Ah, nu, spuse Pycelle. Ea şi copii călătoreau spre J Casterly Rock, în compania tatălui ei. Lordul Tywin venise cu o suită pentru turnirul din oraş, de ziua Prinţului Jeffrey, fără îndoială sperând că-l va vedea pe fiul său, Jaime, luând coroana campionului. Cu asta a fost întristător de dezamăgit. A căzut asupra mea sarcina de a-i trimite reginei vestea morţii subite a Lordului Arryn.

Nu am trimis niciodată vreo pasăre cu inima atât de îndurerată.

— Aripi întunecate, cuvinte întunecate, murmură Ned. Era un proverb pe care Bătrâna Nan i-l spusese pe când era băietan.

— Aşa zic nevestele de pescar, se învoi Marele Maester Pycelle, însă ştim că nu este întotdeauna aşa. Când pasărea Maesterului Luwin a adus vestea despre Bran al dumneavoastră, mesajul a zdruncinat inima fiecăruia din castel, nu?

— Precum spuneţi, Maester.

— Zeii sunt îndurători. Pycelle îşi plecă fruntea. Veniţi la mine de câte ori poftiţi, Lord Eddard. Sunt aici să vă slujesc.

Da, se gândi Ned pe când uşa se închidea în urma lui, dar pe cine?

Pe drumul spre apartamentele sale, se întâlni cu fiica sa pe treptele spiralate ale Turnului Mâinii; Arya flutura din braţe în timp ce se străduia să-şi păstreze echilibrul într-un singur picior. Piatra zgrunţuroasă îi zgâriase tălpile dezgolite. Ned se opri şi o privi.

— Arya, ce faci?

— Syrio spune că dansatorii pe apă pot sta pe vârful degetelor ore întregi. Mâinile ei bătură aerul pentru a-i menţine echilibrul. Ned trebui să zâmbească.

— Pe care deget? o tachina el.

— Pe orice deget, spuse Arya, exasperată de întrebare. Sări de pe piciorul drept pe cel stâng, clătinându-se periculos înainte de a-şi recăpăta echilibrul.