![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Uşa se deschise cu o pocnitură, iar inima lui Bran tresări, în gură adunându-i-se gustul fricii subite, dar nu era decât Maester Luwin, cu Hodor iţindu-se în capul scărilor, în spatele lui.
— Hodor! anunţă băiatul de la grajduri, aşa cum îi era obiceiul, zâmbindu-le generos tuturor.
Însă Maester Luwin nu zâmbea.
— Avem oaspeţi, anunţă el, iar prezenţa ta este necesară, Bran.
— Ascultam o poveste acum, se plânse el.
— Poveştile mai pot aştepta, micul meu domn, iar când vei voi să te întorci la ele, tot acolo le vei găsi, spuse Bătrâna Nan. Oaspeţii nu sunt atât de răbdători, şi adesea aduc cu ei propriile lor poveşti.
— Cine-i? îl întrebă Bran pe Maester Luwin.
— Tyrion Lannister şi câţiva dintre oamenii din Rondul de Noapte, cu un mesaj de la fratele tău, Jon. Robb tocmai se întâlneşte cu ei. Hodor, vrei să-l ajuţi pe Bran pana in sala?
— Hodor! răspunse acesta bucuros şi îşi plecă pe sub canatul uşii capul său mare şi lăţos.
Hodor avea aproape doi metri înălţime. Era greu de crezut că era sânge din sânge cu Bătrâna Nan. Bran se întrebă dacă se va micşora la fel ca străbunica sa atunci când va fi bătrân. Părea puţin probabil, chiar dacă va ajunge să trăiască o mie de ani. Hodor îl ridică la fel de uşor ca pe un braţ de fân şi-l strânse la pieptul său masiv. Mirosea întotdeauna, vag, a cai, însă nu era un miros neplăcut. Braţele lui erau îngroşate de muşchi şi acoperite cu păr castaniu.
— Hodor, spuse el din nou.
Theon Greyjoy comentase, odată, că Hodor nu ştia multe, însă nimeni nu putea avea nici o îndoială că-şi cunoştea numele. Bătrâna Nan cotcodăcise ca o găină când auzise asta şi mărturisise că numele real al lui Hodor era Walder. Nimeni nu ştia de unde provenea „Hodor”, însă când el începuse să-l rostească, aşa îi rămăsese numele. ' Era singurul cuvânt pe care-l spunea.
O lăsară pe Bătrâna Nan în încăperea din turn, cu andrelele ei şi cu amintirile. Hodor fredona ceva fără nici o noimă cărându-l pe Bran în jos pe scări şi prin coridor, urmat de Maester Luwin, acesta grăbindu-se să ţină ritmul cu paşii mari ai băiatului de la grajduri.
Robb era aşezat pe jilţul înalt al tatălui, purtând cămaşă de zale şi piele tare şi faţa impasibilă a lui Robb Stăpânul. Theon Greyjoy şi Hallis Mollen stăteau lângă el Doisprezece soldaţi de gardă erau aliniaţi lângă pereţii din piatră cenuşie, sub ferestrele înalte şi înguste. În mijlocul încăperii se aflau piticul cu slujitorii săi şi patru necunoscuţi în negru, din Rondul de Noapte. Bran simţi tensiunea din sală în momentul când Hodor trecu pragul uşii.
— Orice om din Rondul de Noapte este binevenit aici, la Winterfell, cât va pofti el să stea, spunea Robb cu un glas care îi aparţinea lui Robb Stăpânul.
Îşi ţinea sabia peste genunchi, cu lama afară, sub ochii tuturor. Chiar şi Bran ştia ce însemna să-ţi întâmpini un oaspete cu sabia scoasă din teacă.
— Orice om din Rondul de Noapte, repetă piticul, în afară de mine, dacă înţeleg eu bine, băiete?
Robb se ridică şi-şi aţinti vârful sabiei spre el.
— Eu sunt stăpânul aici, atât timp cât mama şi tatăl meu sunt plecaţi, Lannister, aşa că nu eşti „băiete” cu mine.
— Dacă eşti lordul aici, ar trebui să înveţi cuvântul „politeţe”, răspunse omuleţul, nebăgând în seamă vârful sabiei, aţintit spre faţa sa. Din câte se pare, bastardul de frate-tău are toate calităţile tatălui tău.
— Jon, icni Bran în braţele lui Hodor.
Piticul se întoarse să-l privească.
— Deci este adevărat, băiatul trăieşte. Nici nu-mi vine să cred. Voi, cei din neamul Stark, sunteţi greu de omorât.
— Iar voi, Lannisterii, aţi face bine să ţineţi minte asta, zise Robb coborându-şi sabia. Hodor, adu-l pe fratele meu aici.
— Hodor, spuse Hodor, şi alergă înainte cu paşi mici, zâmbind tot timpul, şi-l aşeză pe Bran în tronul înalt al Casei Stark, unde şezuseră lorzii de Winterfell încă de pe vremurile când îşi spuneau Regi ai Nordului.
Tronul era din piatră rece, lustruit perfect de nenumăratele dosuri; la capetele braţelor masive erau sculptate ţeste de lupi străvechi. Bran se prinse de ele când se aşeză, picioarele sale atârnând inutile. Tronul îl făcea să se simtă aproape ca un bebeluş. Robb îşi puse o mână pe umărul său.
— Ziceai că ai o treabă cu Bran. Ei bine, uite-l, Lannister.
Bran era cât se putea de incomodat de ochii lui Tyrion Lannister. Unul era negru, iar celălalt verde, şi amândoi priveau spre el, studiindu-l, cântărindu-l.
— Mi s-a spus că-ţi plăcea să te caţeri, Bran, zise în cele din urmă omuleţul. Povesteşte-mi cum s-a întâmplat să cazi în ziua aceea.
— Dar nici nu am căzut, insistă Bran.
Nu căzuse, niciodată, niciodată, niciodată.
— Copilul nu-şi mai aminteşte nimic despre cădere, sau despre urcuşul de dinaintea ei, rosti cu blândeţe Maester Luwin.
— Ciudat, făcu Tyrion Lannister.
— Fratele meu nu este aici ca să răspundă la interogatorii, zise Robb tăios. Spune ce ai de spus şi apoi vezi-ţi de drum.
— Am un dar pentru tine, îi zise piticul lui Bran. Îţi place să călăreşti, băiete?
Maester Luwin păşi înainte.
— Domnul meu, copilul nu-şi mai poate folosi picioarele. Nu poate sta pe un cal.
— Prostii, zise Lannister. Cu un cal pe măsură şi cu o şa potrivită, chiar şi un olog poate călări.
Cuvântul se împlântă ca un cuţit în inima lui Bran. Simţi cum lacrimile i se adună nestăvilite în ochi.
— Nu sunt olog!
— Atunci, nici eu nu sunt pitic, spuse piticul cu o strâmbătură a buzelor. Tatăl meu ar fi încântat să audă asta.
Greyjoy râse.
— La ce fel de cal şi şa v-aţi gândit? întrebă Maester Luwin.
— Un cal isteţ, răspunse Lannister. Băiatul nu-şi poate folosi picioarele ca să strunească un animal, aşa că trebuie să adaptezi calul la călăreţ, să-l înveţi să răspundă la comenzile sale, la vocea sa. Aş începe cu un căluţ de un an, neatins de om, fără nici un antrenament de care să fie dezvăţat. Scoase o bucată de hârtie de la centură. Dă-i-o şelarului vostru. El va face restul.
Maester Luwin luă bucata de hârtie din mâna piticului, curios ca o veveriţă mică şi cenuşie. O despături şi o studie.
— Înţeleg. Desenaţi frumos, domnul meu. Da, ar trebui să funcţioneze. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta şi eu.
— Mie mi-a venit mult mai uşor ideea, Maester. Nu este grozav de departe de propriile mele şei.
— Chiar aş putea să călăresc? întrebă Bran.
Voia să-i creadă, însă îi era teamă. Poate că era doar o minciună. Şi cioara îi promisese că va zbura.
— Vei putea, îi spuse piticul. Şi-ţi jur, băiete, că pe spinarea unui cal vei la fel de înalt ca oricare dintre ei.
Robb Stark părea uluit.
— E vreo capcană, Lannister? Ce înseamnă Bran pentru tine? De ce ai vrea să-l ajuţi?
— Fratele tău, Jon, m-a rugat. Iar eu am un punct sensibil în sufletul meu pentru ologi şi bastarzi şi oameni bolnavi.
Tyrion Lannister îşi puse o mână pe inimă şi rânji.
Uşa care dădea în curte se deschise dintr-odată. Lumina soarelui năvăli în sală când Rickon dădu buzna înăuntru, cu respiraţia tăiată. Lupii străvechi erau lângă el. Băiatul se opri lângă uşă, cu ochii holbaţi, însă lupii înaintară. Ochii lor îl descoperită pe Lannister, sau poate că doar îi adulmecaseră mirosul. Primul care începu să mârâie fu Vara. Apoi Vântul Cenuşiu i se alătură. Se furişară către omuleţ, unul din dreapta, celălalt din stânga.