![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Piatră, îşi spuse. Sunt doar pietre, chiar şi Illyrio a spus asta, dragonii sunt morţi cu toţii. Îşi lipi palma de oul negru, iar degetele-i alunecară uşor pe curbura sa. Piatra era caldă. Aproape fierbinte.
— Soarele, şopti Dany. Soarele le-a încălzit în timpul drumului.
Porunci slujnicelor să-i pregătească baia. Doreah făcu un foc lângă cort, în vreme ce Irri şi Jhiqui aduseră vana mare, de aramă, un alt dar de nuntă, şi scoaseră apă din iaz. Când vana se umplu, Irri o ajută să intre şi o urmă şi ea.
— Aţi văzut vreodată un dragon? întrebă ea, pe când Irri o freca pe spate, iar Jhiqui îi scotea nisipul din păr.
Auzise că primii dragoni veniseră dinspre est, de pe Tărâmul Umbrelor, de dincolo de Asshai şi insulele Mării de Jad. Poate că unii mai trăiau încă acolo, în ţinuturi stranii şi sălbatice.
— Dragonii nu mai există, khaleesi, răspunse Irri.
— Sunt morţi, se arătă de acord Jhiqui. De multă, multă vreme.
Viserys îi spusese că ultimul dintre dragonii Targaryeni murise cu nu mai mult de un secol şi jumătate înainte, în vremea domniei lui Aegon al III-lea, care fusese numit Nenorocirea Dragonului, ceea ce nu i se părea lui Dany foarte mult.
— Peste tot? întrebă ea dezamăgită. Chiar şi în est? În vest, orice urmă de vrajă pierise atunci când Apocalipsa se prăvălise peste Valyria şi Tărâmurile Verii Lungi, şi nici un oţel călit cu farmece, nici un aducător de furtuni sau dragoni nu mai putuse rezista, însă Dany auzise mereu că în est era altceva. Se spunea că insulele Mării de Jad erau străbătute de manticori, că vasiliscii infestau junglele din Yi Ti, că făcătorii de farmece, vrăjitorii şi aeromancerii îşi practicau artele pe faţă la Asshai, în vreme ce stăpânii umbrelor şi magii sângelui îşi urzeau teribilele lor vrăji în miez de noapte. De ce n-ar fi şi dragoni?
— Nu şi dragoni, spuse Irri. Bărbaţi curajoşi i-au omorât, pentru că dragonii erau nişte jivine înspăimântătoare. Este ştiut.
— Este ştiut, fu de acord Jhiqui.
— Un neguţător din Qarth mi-a spus odată că dragonii au venit din lună, glăsui blonda Doreah, încălzind un prosop deasupra focului.
Jhiqui şi Irri erau de aceeaşi vârstă ca Dany, fete Dothraki, luate în sclavie când Drogo distrusese khalasar-ul tatălui lor. Doreah era mai în vârstă, având aproape douăzeci de ani. Magister Illyrio o găsise într-o casă a plăcerilor din Lys. Când Dany întoarse curioasă capul, părul argintiu, ud, i se lipi pe ochi.
— Din lună?
— Mi-a spus că luna era un ou, khaleesi, spuse fata lyseniană. Cândva au fost două luni pe cer, însă una s-a aventurat prea aproape de soare şi s-a sfărâmat din cauza căldurii. O mie de mii de dragoni au ţâşnit din ea şi au băut focul din soare. De asta scuipă dragonii flăcări. Într-o bună zi, şi cealaltă lună va săruta soarele şi va crăpa şi atunci dragonii se vor întoarce.
Cele două fete Dothraki chicotiră şi se puseră pe râs.
— Ce sclavă smintită şi cu paie în cap eşti, spuse Irri.
Luna nu este un ou. Luna este o zeiţă, femeia soarelui. Este ştiut asta.
— Este ştiut, fu de acord şi Jhiqui.
Pielea lui Dany era bine frecată şi rozalie când ieşi din vană. Jhiqui o întinse pe jos să-i ungă trupul cu uleiuri şi să-i scoată orice urmă de mizerie din pori. După aceea, Irri o stropi cu esenţă de flori şi scorţişoară. În vreme ce Doreah îi pieptănă părul până ce luci precum firul de argint, ea se gândi la lună, la ouă şi la dragoni.
Cina ei era o masă frugală, alcătuită din fructe şi brânză şi pâine prăjită, cu o ulcică de vin cu miere, ca să-i alunece bine pe gât…
— Doreah, rămâi să mănânci cu mine, porunci Dany când le trimise pe celelalte slujnice de acolo. Fata lyseniană avea părul de culoarea mierii şi ochii precum o zi de vară. Îşi plecă privirea când rămaseră singure.
— Mă onoraţi, khaleesi, spuse ea, însă nu era vorba de onoare, ci doar de servire. Mult după ce răsărise luna, ele încă mai discutau.
În noaptea aceea, când Khal Drogo veni, Dany îl aştepta. El se opri la intrarea cortului ei şi o privi cu surprindere. Ea se ridică încet şi-şi deschise mătăsurile de noapte şi le lăsă să cadă la pământ.
— Noaptea asta trebuie să ieşim, domnul meu, îi spuse ea, pentru că Dothrakii credeau că toate lucrurile importante într-o viaţă de om trebuiau săvârşite sub cerul liber.
Khal Drogo o urmă sub lumina lunii, iar clopoţeii din părul său zornăiau încet. La câţiva paşi de cortul ei se afla un pat din iarbă moale, iar acolo îl trase Dany jos. Când el încercă să o întoarcă, îi puse o mână pe piept.
— Nu, spuse ea. În noaptea asta îţi voi privi chipul.
În inima khalasar-ului nu exista intimitate. Dany simţea ochi asupra ei când îl dezbrăcă, auzi voci şoptite şi făcu lucrurile pe care i le spusese Doreah să le facă. Pentru ea nu însemna nimic. Nu era ea o khaleesi? Ochii lui erau singurii care contau, şi când se urcă pe el văzu în ei ceva ce nu mai văzuse niciodată înainte. Îl munci la fel de aprig pe cât îşi muncise Argintul, iar când sosi momentul plăcerii, Khal Drogo o strigă pe nume.
Se aflau în partea cealaltă a mări Dothraki atunci când Jhiqui atinse cu degetele curbura uşoară a pântecului ei şi spuse:
— Khaleesi, aveţi un copil.
— Ştiu, îi spuse Dany.
De onomastica ei împlinise paisprezece ani.
BRAN
În curtea de jos, Rickon alerga împreună cu lupii. Bran îl privea din scaunul de la fereastră. Oriunde fugea băiatul, Vântul Cenuşiu era acolo primul, sărind înaintea lui ca să-l depăşească, până ce Rickon îl vedea, ţipa de încântare, şi o lua la goană în cealaltă direcţie. Câinele Lăţos alerga în urma sa, răsucindu-se şi muşcând dacă ceilalţi lupi se apropiau prea mult. Blana lui se întunecase, devenind neagră, iar ochii-i erau ca o văpaie verde. Vara lui Bran ajunse ultimul. Era argintiu-fumuriu, cu ochii precum aurul galben, care văzuseră tot ce era de văzut. Mai mic decât Vântul Cenuşiu, şi mult mai precaut. Bran era convins că era şi cel mai deştept. Putea auzi râsul neobosit al fratelui său, când Rickon o rupse la fugă pe pământul bătătorit, alergând pe picioruşele lui de copil.
Îl usturau ochii. Ar fi vrut să fie acolo jos, râzând şi alergând. Necăjit de acest gând, Bran îşi şterse lacrimile înainte să înceapă să-i curgă. Cea de-a opta sa zi de nume trecuse. Acum era aproape un bărbat în toată firea, prea mare ca să plângă.
— A fost o minciună, rosti el cu amărăciune, amintindu-şi de cioara din visul său. Nu pot să zbor. Nu pot nici măcar să alerg.
— Ciorile sunt mincinoase, încuviinţă Bătrâna Nan din scaunul în care şedea, cosând. Ştiu o poveste despre o cioară.
— Nu vreau nici un fel de poveşti, se răsti Bran irascibil.
Îi plăcuseră cândva poveştile Bătrânei Nan. Înainte. Acum, totul era altfel. O lăsau cu el toată ziua, să-l supravegheze şi să-l spele şi să-i ţină de urât, însă ea înrăutăţea şi mai mult lucrurile.
— Urăsc poveştile tale idioate.
Bătrâna îi zâmbi cu gura ei fără dinţi.