Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— E mândru. S-ar putea să fie prea împovărat de ruşine ca să mai vină după noi.

Jorah izbucni în râs.

— Unde altundeva s-ar putea duce? Dacă nu mai poate găsi khalasar-ul, khalasar-ul îl va găsi pe el, cu siguranţă. Este destul de greu să te îneci în marea Dothraki, copilă.

Dany întrevăzu adevărul acestor spuse. Khalasar-ul era ca un oraş în marş, însă nu mărşăluia orbeşte. Întotdeauna, cercetaşii se avântau departe de coloana principală, atenţi la orice semn al prăzii sau al duşmanilor, în vreme ce călăreţii păzeau flancurile. Nu pierdeau nimic din vedere, nu aici, în aceste ţinuturi, în locul de unde veniseră. Aceste câmpii erau parte din ei… iar acum şi din ea.

— L-am lovit, spuse ea, cu uimire în glas. Acum, că totul se terminase, părea că avusese un vis ciudat. Ser Jorah, crezi că… va fi atât de furios când se va întoarce… O trecură fiorii. Am trezit balaurul, nu-i aşa?

Ser Jorah pufni.

— Poţi trezi morţii, fată? Fratele tău, Rhaegar, a fost ultimul dragon, iar el a murit pe Trident. Viserys e mai nevolnic decât umbra unui şarpe.

Cuvintele lui dure o uimeau. Se părea că toate lucrurile în care crezuse erau puse, dintr-odată, la îndoială.

— Ai jurat pe sabie, în faţa lui.

— Am făcut-o, fată, spuse Ser Jorah. Iar dacă fratele tău este umbra unui şarpe, ce sunt atunci slujitorii lui?

Glasul lui era amar.

— Totuşi, este încă rege, regele adevărat. Este…

Jorah îşi struni calul şi privi spre ea.

— Să înfruntăm adevărul, acum. Ai vrea să-l vezi pe Viserys pe tron?

Dany se gândise la asta.

— Nu ar fi un rege bun, nu-i aşa?

— Au fost şi alţii mai răi… dar nu prea mulţi.

Cavalerul îşi înfipse pintenii în armăsarul său şi o luă din nou la galop. Dany călărea lângă el.

— Totuşi, zise ea, oamenii de rând îi aşteaptă venirea. Magister Illyrio spune că brodează flamuri cu dragoni şi se roagă pentru reîntoarcerea lui Viserys peste marea îngustă, ca să-i elibereze.

— Oamenii de rând se roagă şi pentru ploaie, pentru copii sănătoşi şi o vară fără de sfârşit, îi spuse Ser Jorah. Pentru ei nu contează dacă înalţii lorzi se joacă cu tronurile, atâta vreme cât sunt lăsaţi în pace. Dădu din umeri. Dar nu sunt lăsaţi niciodată.

Un timp, Dany călări fără să mai spună nimic, cercetând cuvintele ca pe o cutie cu cuburi. Se ridicau împotriva a tot ce-i spusese vreodată Viserys despre oamenii cărora le păsa atât de puţin dacă deasupra lor domnea un rege adevărat sau un uzurpator. Cu cât se gândea mai mult la cuvintele lui Jorah, cu atât mai adevărate i se păreau.

— Tu pentru ce te rogi, Ser Jorah? îl întrebă ea.

— Pentru Acasă, răspunse el cu un glas străbătut de dor.

— Şi eu mă rog pentru acasă, îi spuse ea încrezătoare.

Ser Jorah râse.

— Uită-te în jurul tău, khaleesi.

Însă nu erau câmpiile ceea ce văzu Dany. Erau Debarcaderul Regelui şi marea Fortăreaţă Roşie pe care Aegon Cuceritorul o ridicase. Era Piatra Dragonului, unde se născuse ea. În ochii minţii ei ardeau mii de lumini, un foc la fiecare fereastră. În ochii minţii ei, toate porţile erau roşii.

— Fratele meu nu-şi va recăpăta niciodată cele Şapte Regate, spuse Dany.

Ştiuse asta de multă vreme, îşi dădu acum seama. Ştiuse asta dintotdeauna. Doar că nu-şi permisese niciodată să o şi spună, nici măcar în şoaptă; acum o spusese pentru Jorah Mormont şi în auzul întregii lumi. Ser Jorah îi adresă o privire iscoditoare.

— Doar nu crezi asta.

— Nu ar putea conduce o armată nici dacă soţul şi stăpânul meu i-ar da una, glăsui Dany. Nu are avere, iar singurul cavaler care-l urmează îl consideră mai nevrednic decât un şarpe. Dothrakii îşi bat joc de nevolnicia lui. Nu ne va aduce niciodată înapoi acasă.

— Deşteaptă copilă, zâmbi cavalerul.

— Nu sunt copilă, răspunse ea cu asprime.

Călcâiele ei apăsară coastele iepei, îndemnând Argintul la galop. Goni din ce în ce mai tare, lăsându-i pe Jorah şi pe ceilalţi mult în urmă, iar vântul cald îi răscoli părul şi soarele la apus îi înroşi chipul. Când ajunse la khalasar, amurgea.

Sclavii îi ridicaseră cortul pe malul unui iaz cu apă adusă de la un izvor. Putea auzi vocile aspre dinspre palatul din iarbă ţesută de pe deal. Curând, vor izbucni hohote de râs, când bărbaţii din khas-ul ei vor povesti ce se întâmplase astăzi pe câmp. La vremea când Viserys se va înapoia şchiopătând printre ei, fiecare bărbat, femeie şi copil din tabără va şti că fusese lăsat fără cal. În khalasar nu existau secrete.

Dany dădu Argintul sclavilor ei, pentru ţesălat, şi intră în cort. Era răcoare şi semiîntuneric sub mătasea cortului. După ce lăsă acoperitoarea de la intrare să cadă în urma ei, Dany văzu o geană de lumină roşiatică, prăfuită, ridicându-se să atingă ouăle de dragon. Preţ de o clipă. Mii de picături de flăcări stacojii erupseră sub ochii ei. Clipi şi se risipiră.