Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

Michel fu primit de președintele New-Washington-ului, Lincoln Donaldson, apoi pe bordul vasului Surcouf, ai cărui ofițeri și echipajul fură încîntați să afle că vor regăsi o bucată de pămînt din Franța.

Locuitorii New-Washington-ului începură o muncă tenace, zi și noapte, demontînd și îngrămădind pe vapoare tot ce putea fi salvat.

Apoi Porfirio Diaz se întoarse și cargobotul norvegian împreună cu Surcouf și cele două torpiloare plecară încărcate pînă la refuz de materiale și de oameni.

Michel mă înștiința prin radio de plecarea lor.

Iar eu îl informai că obținusem de la Vzlik, mare șef al Swiss-ilor de la moartea socrului său, ca să cedeze americanilor un teritoriu, care în realitate aparținea Sswis-ilor negri, dar asupra căruia tribul lui avea drepturi, și o parte de teritoriu care îi aparținea lui cu adevărat, și care se întindea de la Drone pînă la Munții Necunoscuți. Mai obținusem și pentru noi un coridor de-a lungul Dordognei pînă la gurile ei, lingă care noi voiam să construim un port: portul dinspre Apus.

Nici noi nu stătusem degeaba în acest timp. Construisem case pentru americani în apropierea munților, pe porțiunea cu adevărat Swis-ă a teritoriului lor, exact de cealaltă parte a Dronului, în fața micului nostru post Cromul.

Și în sfîrșit sosi primul transport. Într-o dimineață, sentinela plasată la gurile Dronului îl zări. Surcouf și cargobotul, fiind prea mari, nu putură să meargă mai departe și ancorară. Torpiloarele urcară în sus pe Isle. Apoi, cu un șir de mici vase remorcate, emigranții ajunseră pe noul lor domeniu. Fu hotărât că americanii se vor mulțumi, pentru moment, numai cu teritoriul cu adevărat Swiss lăsînd pe mai tîrziu cucerirea, căci avea sa fie nevoie de o cucerire, a părții Slwip.

Michel se întoarse cu avionul cu puțin înainte de cel de al șaptelea și ultimul convoi. Însula fusese aproape în întregime acoperită de ocean, dar New-America avea deja un oraș și șapte sate și primele recolte aveau să fie adunate.

Orașul New-New-Washington, cum îi ziceau glumind americanii, avea 5.000 de locuitori. Propria noastră populație crescuse și ea, căci i se adăugaseră cei 600 de oameni de pe Surcouf, și cei 60 de argentinieni care preferaseră să trăiască în «țara latină», și cei 50 de canadieni francezi cărora le displăcuse la început colectivismul nostru, limitat totuși numai la instalațiile industriale, dar își dăduseră seama în curînd că nimeni nu-i împiedica de a se duce la liturghie dacă aveau poftă. Norvegienii, în număr de 250 — căci în momentul cataclismului mai salvaseră și pe supraviețuitorii unui pachebot al națiunii lor — se stabiliră, la cererea lor, într-o porțiune de pămînt situată pe teritoriul nostru, aproape de gurile Dordognei. Ei creară acolo un port de pescuit, în realitate, separația națiunilor nu fu absolută și se realizară căsătorii internaționale. Din fericire, femeile erau mult mai numeroase la americani și mulți dintre marinarii de pe Surcouf se și căsătoriseră la Old-New-Washington. La un an de la acest exod, pe cînd tocmai mi se născuse primul meu fiu, Bernard, Michel se căsători cu o frumoasă norvegiană de optsprezece ani, Înge Unset, fiică de comandant de cargobot.

Ii ajutarăm pe americani să-și clădească uzina de avioane. Drept mulțumire, ei ne cedară mașini-unelte și patru avioane. Impreună cu doi colegi americani descoperii, pe teritoriul lor, dar pe pămîntul Slwip (Sswis-ii negri), importante zăcăminte de petrol,

Cinci ani mai tîrziu avu loc întemeierea Statelor Unite de pe Tellus. Dar înainte de aceasta a avut loc cucerirea teritoriului Slwip, și am fost la doi pași de un război cu americanii!

Slwipsii fură aceia care declanșară bătălia. Într-o seară, vreo sută dintre ei surprinseră un mic post de pază american și masacrară zece oameni din doisprezece cît avea această garnizoană. Ultimii doi reușiră să fugă cu un automobil. De îndată ce vestea fu cunoscută, două avioane își luară zborul în căutarea ucigașilor. Le fu imposibil să-i găsească, căci pădurile acopereau întinderi imense, și cîmpiile erau pustii. O coloană ușoară, plecată cu misiunea de a aplica represalii, suferi pierderi destul de grave, fără vreun rezultat pozitiv. Atunci americanii făcură apel la noi — care aveam mai multă experiență decît ei — și la aliații noștri Swiss-ii.

Acesta a fost desigur cel mai straniu război din cîte se pot închipui! Americanii, împreună cu noi, plecați în camioane și avînd și cîte patru-cinci avioane ce zburau deasupra capetelor noastre, un elicopter ca cercetaș și înconjurați de ființe ce păreau că vin de pe altă lume, înarmați cu arcuri și săgeți!

Campania a fost grea și avurăm destule înfrîngeri. înțelegînd repede că în lupta deschisă ei vor fi învinși, Slwipsii începură să ne hărțuiască pe neașteptate la frontiere, ne otrăviră puțurile, izvoarele, pătrunseră în New-America, sau în teritoriile Sswis-ilor, și chiar peste munți în Noua-Franță. În zadar torpiloarele noastre descoperiră și bombardară două sate de ale lor de lîngă coastă. În zadar avioanele le distrugeau alte sate. Dar cînd am pătruns pe teritoriul inamic, mergînd chiar mai departe de locurile stabilite drept frontieră a New-Americii, Slwips-i crezură că pot da asaltul decisiv. În zori o hoardă de mai mult de 50.000 dintre ei se repezi în mare galop asupra taberei noastre, atacîndu-ne din toate părțile deodată. Imediat Jeans, care comanda expediția ca șef suprem, lansă un apel avioanelor care decolară de la New-Washington și de la Cobalt-City. Cu l000 de kilometri pe oră ele aveau să fie aici în scurt timp, dar vom putea rezista oare pînă la sosirea lor?