![Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/1/5/robinsonii-cosmosului-les-robinsons-du-cosmos-ro-download.jpg)
Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]
- Автор: Карсак Франсис
- Год: 1964
- Язык: Română
- Переводчик: Elvira Bogdan
- Жанр: Космическая фантастика
Электронная книга - «Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]». Краткое содержание книги:
Vreau numai să vă povestesc viața mea. Vouă, tuturor celor care coborîți din mine sau din tovarășii mei și trăiți pe această lume care este a voastră de drept, prin naștere, (căci voi aici v-ați născut), are să vă facă plăcere, poate, să cunoașteți impresiile și luptele unui om născut pe o altă planetă, Pămîntul, un om adus aci de un fenomen fără precedent, nici pînă astăzi îndeajuns explicat, un om care fusese cuprins de desperare aproape înainte de a înțelege ce măreață aventură i se oferea aci.
De ce scriu cartea aceasta? Puțini dintre voi o vor citi, fără îndoială. Voi cunoașteți partea ei esențială. Dar eu scriu mai ales pentru secolele viitoare. Îmi amintesc că pe acel Pămînt, care vouă vă este necunoscut și zace pierdut în vreun colț neștiut al Spațiului, curiozitatea istoricilor punea mare preț pe mărturiile oamenilor din vremile trecute.
După ce se vor fi scurs cinci sute sau șase sute de ani, cartea aceasta va prezenta deosebitul interes de a conține relatările unui martor ocular despre Marele Început.
— What an awful thing! zise Jeans. Și repetă în franceză : Ce oribilă lucru!
— Mă tem că nu mai putem face nimic pentru mecanicul dumneavoastră, spusei eu, zguduit încă. Cel mult îl vom putea înmormînta!
Dar cînd despicarăm, cu lovituri de secure, masa gelatinoasă zbîrcită, devenită tare ca lemnul, tot ce găsirăm fu un inel de aur.
Îndurerați, încărcarăm în camionetă două mitraliere și pe cei doi aviatori. Etienne își reluă locul sus la aruncătoarele de rachete. A doua zi mai fură făcute alte expediții pentru a se aduce și restul de arme, munițiile, motoarele electrice, tot ce mai putea fi salvat. Ultimul transport, condus de Michel, avu de luptat cu o altă «Moarte Violetă». Ei nimiciră patru din aceste dezgustătoare bestii.
De îndată ce reîmbarcarăm camioneta pe vapor, plecarăm, salutînd cu o salvă de rachete o hydră uriașă, prea curioasă, care se prăbuși fîșii, fîșii. Eram acum mai încrezător decît la ducere, căci îmi îndeplinisem misiunea și puteam acum să las conducerea vaporului pe seama unor oameni dintre care doi cel puțin știau cu adevărat ce înseamnă un vapor și erau pricepuți în navigație.
IV
AM DESCOPERIT TINUTURI NECUNOSCUTE
Lăsai comandamentul tehnic lui Jeans și ofițerilor lui, Michel și cu mine rezervîndu-ne doar directivele generale. Trimisesem un mesaj la Cobalt-City. Apoi, urmînd sfatul lui Wilkins, încercai să prind New-Washington. Spre marea mea uimire, reușii, în sfîrșit. Jeans le făcu un raport succint și ne transmise apoi din partea lor mulțumirile guvernului și o invitație.
— Spre marele meu regret, nu pot primi pentru moment această invitație, răspunsei eu. Nu avem destui carburanți pentru a face cei zece mii de kilometri care ne separă de New-Washington. Trebuie să trecem mai întîi pe la Cobalt-City.
— De ce oare dumneavoastră, francezi, ați botezat cu nume american orașul dumneavoastră? se informă O'Hara.
— Pentru că seamănă foarte mult cu unul din orașele Far-Westului dumneavoastră de pe la l880 în orice caz așa cum ni l-am închipuit noi!
Abia ieșiți din apele fluviului, o apucarăm spre nord-vest. Vîntul era destul de puternic și Temerarul tangă foarte tare, spre marea neplăcere a unor stomacuri. Vorbeam pe jumătate în franceză, pe jumătate în engleză. Cînd ne lipsea vreun cuvînt, Biraben făcea pe interpretul. Prima noastră zi pe mare trecu fără vreun incident. Noaptea încetinirăm mersul, cu toate că marea se liniștise. Lăsînd pe Smith pe pasarelă, mă dusei la culcare. Dar o schimbare în legănarea Temerarului mă deșteptă. Ascultam atent, încercînd senzația că ceva nu era în ordine. Apoi înțelesei: motoarele se opriseră. Mă îmbrăcai în grabă și urcai pe punte. Întrebai pe timonier:
— Ce s-a întîmplat?
— Nu știu. M-am pomenit că s-a oprit așa, deodată, domnule comandant.
— Unde este comandantul american?
— La pupă, împreună cu inginerul.
Michel își trecu capul pe un gemuleț al cabinei.
— Ce se întîmplă oare? De ce s-a oprit vaporul?
— Nu știu. Vino încoace.
— Vin imediat.
Abia spusese acestea, că se auzi lîngă pereții vaporului un zgomot de apă mișcată de colo-colo, apoi o smucitură puternică zgudui vaporul. Auzii un sonor damn it!11 Apoi o exclamație de mirare și un strigăt îngrozit:
— Cu toții înăuntru!
Smith se și azvîlise peste mine, proiectîndu-mă pe scară în jos. Wilkins se aruncă pur și simplu înăuntru. Smith scoase capul pe punte, se asigură că era goală, trînti ușa. La lumina lămpii văzui figurile lor livide, descompuse. Auzii capota postului echipajului închizîndu-se cu zgomot. Avurăm o nouă zguduitură și, Temerarul se înclină spre tribord.
Eu mă poticnii și mă lipii de perete.
— Pentru Dumnezeu, ce se întîmplă?
Wilkins răspunse în sfîrșit:
— Caracatițe uriașe!
Mă simții înghețat de groază, încă din anii copilăriei, pe cînd citeam Douăzeci de mii de leghe sub mări, fusesem înspăimîntat de aceste animale. Eu reușii să spun:
— Come with me.12
Cu genunchii muiați, împleticindu-ne, urcarăm scara care conducea la pasarela acoperită. Aruncai o privire prin hubloanele mari: puntea era goală și lucea sub lune. La extremitatea din față, un fel de cablu gros se legăna, în dosul țevilor aruncătoarelor de rachete. La zece metri, la babord, o masă enormă apăru o clipă din marea neagră ca cerneala, apoi văzui în lumina lămpilor învîrtituri de brațe, profilate în lumina lunelor. Observai lungimea acestor brațe, trebuie să fi fost de douăzeci de metri. Michel veni și el lîngă noi, apoi ceilalți americani. Smith ne relată faptele. Cînd cele două elice se opriseră în același timp, el se dusese la proră cu Wilkins și, aplecîndu-se, văzuse strălucind slab niște ochi enormi. Animalul își aruncase un braț, dar nu reușise să-i atingă. Atunci ei țipaseră.
Încercarăm să pornim motoarele din nou. Ele porniră, elicele bătură apa, Temerarul tremură și avansa cîțiva metri, apoi motoarele se opriră din nou, și simțirăm altă serie de smucituri.
— Să așteptăm să se facă ziuă, ne sfătui Wilkins. Trecu tare mult timp pînă la ziuă. În zori puturăm să ne dăm seama de întreaga mărime a pericolului. Cel puțin treizeci de monștri ne încercuiseră. Nu erau caracatițe, deși la prima vedere te puteai înșela. Aveau un corp în formă de fus, ascuțit în spate, fără înotătoare, și erau lungi de zece pînă la doi
sprezece metri și doi sau trei metri în diametru. Din partea dinainte porneau șase brațe enorme, cam de vreo douăzeci de metri lungime fiecare și avînd cincizeci de centimetri în diametru la bază. Monștrii erau înarmați cu gheare lucitoare, ascuțite, care se terminau cu un vîrf în formă de suliță. Ochii, tot în număr de 6, se aflau la baza tentaculelor.
— După înfățișare, sînt veri cu hydrele, zisei eu.
— De înrudirea lor, prietene, puțin îmi pasă în clipa asta, îmi răspunse Michel. Dacă se reped cu toții deodată asupra Temerarului…
— Idiot ce sînt! De ce n-am pregătit aruncătoarele de rachete — gata de atac.
— Prea tîrziu! Dar dacă am trece țeava uneia din mitralierele avionului prin geamul rotund? Va trebui de asemenea să punem elicele în tunel… dacă mai scăpăm cu viață din asta!
Strigai echipajului:
— Aduceți o mitralieră și benzi. Și mai cu seamă nu treceți pe punte!
— Atenție! strigă Michel.
Un monstru se apropia, într-un vîrtej de tentacule. Una din ele se agăță de bordura tribordului și o smulse.
— Dacă putem omorî măcar unul din ei cu mitraliera, poate că ceilalți îl vor mînca!
Prin tubul acustic de la mașină auzirăm:
— Domnule comandant, elicele sînt libere.
— Bun, fiți gata! De îndată ce voi comanda «înainte», dați toată viteza!
Prin spațiul pe unde urcau oamenii, trei marinari urcară o mitralieră. Eu deschisei un geam, care alunecă în rama lui, și trecui prin spațiul gol țeava armei. În momentul cînd voiam să trag, Michel mă bătu pe umăr.