Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

Mergînd cu viteza mică, coborîrăm fluviul. La ieșirea din estuar, lansai prin radio o chemare. Echipajul avionului răspunse scurt. În același moment, Temerarul se clătină; pătrunseseră în ocean.

La o milă de țărm dădui ordin să ne îndreptăm în direcția sud. Coasta era netedă, ierboasă. De aci începe, după spusele celor cîțiva Swiss-i care se putuseră înapoia de pe teritoriul inamic, o cîmpie vastă, care se întinde în interior pînă departe, spre un lanț de munți înalți, care nu se puteau vedea de pe mare.

Stăteam eu Michel pe pasarelă. Vaporul mergea cu douăsprezece noduri, motoarele funcționau normal, marea era liniștită. Neavînd ce să fac, luai puțină apă din mare și o analizai în micul laborator de pe bord. Era foarte bogată în cloruri. Încetinind un moment, agățarăm un fel de plasă grosolană în urma vaporului. Ea ne scoase din apă o faună întreagă, dintre care unele elemente aminteau de peștii tereștri, dar altele erau complet diferite.

Soarele apuse în seara aceea cu o mare desfășurare de purpură. Ca urmare a densității mai mari a atmosferei pe Tellus, apusurile de soare sînt aci mai roșii decît pe Pămînt, deși Helios este mai albastru decît bătrânul nostru Soare. La căderea nopții micșorarăm viteza la 6 noduri, cu toate că era un strălucitor clar de lună. Mă temeam ca Temerarul să nu se izbească de vreo epavă necunoscută. Cînd se iviră zorile, străbătusem 450 de kilometri de la plecare. Coasta de răsărit continua să fie netedă. Către prînz dădurăm de un adevărat labirint încîlcit de insulițe și bancuri de nisip, dintre care nu am fi putut ieși; decît să aduc vasul în trecători nesigure, preferai să dau ordin să navigam în larg, pierzîrid din vedere țărmul. Stabilirăm orele și seriile de cart: eu preluai primul tur, Michel pe al doilea, iar cel de al treilea reveni șefului nostru de echipaj, originar de la munte, dar care făcuse serviciu cincisprezece ani la flotă.

După patru zile, fără să fi schimbat direcția sud, văzurăm din nou părnînt, ceea ce însemna că el se arcuia deci spre sud-vest, dacă nu cumva, ceea ce vedeam era o insulă. Ne aflam la cel de al 32-lea grad de latitudine nordică. Temperatura era ridicată, dar suportabilă. În seara aceleiași zile văzurăm în depărtare ceva enorm și negru care se scălda în mare. Pentru orice eventualitate încărcarăm armele, și servanții stăteau gata să tragă. Vietatea aceea enormă se îndepărtă fără să ne producă vreo neplăcere. Făcînd legătura prin radio cu Cobalt-City, aflai că, ei nu reușiseră încă, cu toate sforțările făcute, să obțină legătura cu New-Washington. Din nou pierdurăm din vedere Pămîntul. Într-o dimineață, tocmai cînd aveam de gînd să dau ordinul să fie îndreptat vasul «spre est», matelotul care făcea de sentinelă la proră ne semnală o coastă în față. Hotărîi să facem o recunoaștere. Avansînd cu ajutorul sondei, ajunserăm la două sute de metri de o plajă pustie. Poziția dată de Michel fu l9 grade, 5 minute, 44 secunde latitudine nordică și l8°22' longitudine vestică față de Cobalt-City. După toate aparențele, era capul unei insule. Părăsind proiectul de a debarca, pe care îl concepusem la un moment dat, plecarăm din nou spre sud-est. Un mesaj lansat avionului rămase întîi fără răspuns. După două ore, ne chemară ei și spuseră că abia terminaseră de respins un atac dat asupra lor de hydre și acestea nu erau verzi, ci brune și de o mărime uriașă: aveau doisprezece pînă la cincisprezece metri lungime.