Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

— De ce ați întîrziat atîta pînă să porniți în explorare?

— Aveam treburi mai urgente de făcut! Să ne îngropăm morții, să curățim dărîmăturile, să construim. Nu aveam decît puțină benzină pe care am folosit-o pentru a pune la punct unul din cele șaptesprezece avioane nu prea distruse — pe acesta — care a căzut aci.

— N-ați primit nici unul din mesajele noastre?

— Nu, niciodată, și totuși am stat la radio un an întreg, tot ascultînd, și n-am primit nici o chemare de nicăieri.

— E foarte curios. Cum ați trăit?

— Am avut foarte multe conserve. Grîul a crescut. Am pescuit pești. Cîteva forme terestre din cele venite cu noi au supraviețuit și s-au înmulțit aci considerabil. Dar din lipsă de lapte ne-au murit mulți copii, adăugă el, întristat.

Îl pusei și eu la curent cu tot ce făcusem noi. Către orele trei după-amiază ajunserăm la vasul nostru, Temerarul, Lăsai acolo pe cei salvați și plecai imediat înapoi, cu toate protestele lui Michel. Aveam să asist la un spectacol care mă îngheță de groază.

Pe cînd soseam pe locul de unde se vedea avionul, zării, puțin la dreapta, o masă enormă, gelatinoasă, avînd o frumoasă culoare violet-deschis, care se tîra cu mare viteză — cam treizeci sau patruzeci de kilometri pe oră, poate. De o formă amoeboidă, ea atingea zece metri în diametru și un metru în înălțime. Întrigat, oprii. Animalului nici nu-i păsa de asta și își continua mersul grabnic înspre avion. Ușa acestuia se deschise și canadianul ieși. El văzu camioneta oprită, îmi făcu semn cu mîna și veni înspre mine. În spatele lui apărură de asemenea Etienne, O'Hara și Jeans. Privii din nou spre monstru; bogatul său colorit violet dispăruse, el era acum cenușiu-opac, rotunjit, semănînd cu o stîncă acoperită de licheni. Pary se apropia. Prevăzînd o primejdie, pornii din nou camioneta și claxonai. Mecanicul îmi surise, îmi făcu semn iarăși cu mîna și își iuți mersul, venind spre mine. Cu cea mai mare viteză mă năpustii cu mașina înaintea lui. Sosii prea tîrziu. Monstrul redevenise brusc violet și se aruncase asupra lui. Pary îl văzu, ezită, apoi fugi spre avion. Atunci se petrecu un lucru straniu, groaznic: răsună ca o pocnitură scurtă și un fel de scînteie albăstruie țîșni izbind pe canadian, care se prăbuși. Imediat, acoperit de pseudopodele monstrului, el dispăru.

Cu gura căscată de groază, de oroare, frînai brusc. Animalul se întoarse și veni drept spre mine. Sării de pe scaun, mă urcai în cupola cu aruncătoare de rachete. Febril, așezai tuburile, încărcate de dimineață, țintii. Scînteia albăstruie țîșni din nou din monstru și lovi radiatorul. Simții o zguduitură puternică. Nu o zguduitură electrică, ci un fel de frig glacial, care mă făcu să mă zgîrcesc tot. Și eram cu degetul pe trăgaci. Cele două descărcaturi loviră în plin monstrul ajuns la zece metri. Se auziră două explozii surde, o serie de trosnete violente, însoțite de scîntei. Fîșii de gelatină zburară în toate părțile. Animalul se zgîrci ghem, apoi nu mai mișcă de loc. Pornii din nou motorul, mă apropiai cu prudență. Irizații străbătură încă în toate sensurile gelatina vie care se mai zbătea slab. Din canadian nu se mai vedea nici urmă! Prin portieră aruncai două grenade incendiare. Sub căldura intensă a flăcărilor, masa sfîrîi, se reduse și nu se mai zbătu de loc. Ceilalți veniră iute lingă mine.