Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

I

EXODUL

Plecai, citeva zile mai tîrziu, în «tank», în fruntea a 3 camioane încărcate cu material. Cel de al 4-lea ducea carburanții care trebuiau să acționeze motorul forezei. Începurăm imediat lucrul. Așa cum presupusesem, punga de petrol nu era la prea mare adîncime; o găsirăm la 83 m. Nu fără dificultăți, umplurăm un camion-cisternă. O rafinărie rudimentară fusese instalată în sat și ea ne dădu o benzină suficient de bună. Am lipsit 2 luni și jumătate. Vzîik, care venise cu mine, făcea progrese rapide la limba franceză și conversam acum cu el de parcă mi-ar fi fost compatriot. Mi-a fost de mare folos ca cercetaș. Rezistenta lui fizică era extraordinară și, cînd fugea cu toată viteza, depășea 90 pe oră. În fiecare seară luam contact cu Consiliul, prin radio. Planurile vaporului erau gata și executarea pieselor începuse imediat. Viața în sat era un infern. Hydrele făceau incursiuni continue, greu de respins, și pierdurăm l7 oameni și o mare cantitate de vite. Aveam vești și scrisori prin șoferii camioanelor-cisterne, care înjurau de fiecare dată cînd erau nevoiți să plece din nou spre zona terestră.

Apoi, lăsînd exploatarea sub conducerea unui contramaistru, mă întorsei în sat împreună cu Vzlik. Multe lucruri se schimbaseră în lipsa mea. Adăposturi ușoare, dar solide, fuseseră construite peste tot la marginea cîmpiilor, ca să se poată face secerișul fără prea mare primejdie. Uzina fabrica mari cantități de șine de cale ferată. Nu erau laminate — căci nu aveau laminoare pentru șine — ci erau turnate rudimentar, dar satisfăcător. O cale ferată nouă mergea spre coastă. Acolo se afla șantierul naval. Carcasa vaporului era aproape gata. Avea 47 de metri lungime și 8 metri lățime. După aprecierea lui Estranges vaporul va putea înainta cu 7 pînă la 8 noduri. În apropiere se aflau rezervoarele cu carburanți. Pentru moment aveam vreo 40.000 de litri.

Opt luni trecură astfel, pline de febrilitate. Cheresteaua vaporului fu terminată și ea, lansarea la apă avu loc în bune condițiuni. Trebuiră terminate amenajările interioare, construit cheiul de încărcare. La sfîrșitul celui de al doilea an al nostru pe Tellus, vaporul fu pus la probă. Stabilitatea lui era bună, n-avea tangaj prea puternic, dar nu putu depăși viteza de croazieră de 6 noduri.

Michel și Breffort făcură un rapid raid pînă în regiunea Cobalt, ducînd boabe de graminee terestre, astfel ca vitele noastre să găsească — atunci cînd vor sosi acolo — pășunile care le priiau. Ei luară cu ei și pe Vzlik, care fu însărcinat să negocieze cu tribul său. El trebuia să ne aștepte la confluența rîurilor Drone cu Dordogne. Înainte de plecare el ne făcuse o mărturisire interesantă: un rîu adînc, deși destul de îngust, se vărsa în Dron și trecea la numai 30 km de locul ales de noi pentru capitală.

Michel se încredința dacă acest rîu era navigabiclass="underline" da, era navigabil pînă la 50 km de Cobalt.

Construirăm un șlep remorcabil la vapor.

Și, după 29 de luni terestre, de la sosirea noastră aici, primul convoi luă drumul spre sud. Vaporul ducea 75 de oameni, arme, unelte, plăci de duraluminiu și de oțel, șine. Eu îl conduceam, ajutat de Michel și de Martine. Șlepul transporta o locomotivă, o macara demontată, carburanți. Navigarăm cu prudență cu ajutorul sondei cea mai mare parte a timpului. Uneori am fost nevoiți să ne depărtăm de coastă. Marea era liniștită. Stăteam de preferință la proră sau pe pasarelă. Apa era foarte verde. Forme nedeslușite înotau în jurul vaporului. Neștiind ce monștri necunoscuți putea ascunde acest ocean, nu mă simțeam liniștit. Cuceritorul — astfel se numea vaporul nostru — era înarmat cu o mitralieră de 20 mm și cu una de 7 mm. Dar mă simții ușurat cînd intrarăm în estuarul Dordognei.

Urcarăm fluviul cu o viteză foarte mică. Și asta ne-a prins bine. Cu toate că vaporul nu avea nevoie de o adîncime prea mare, ne împotmolirăm de două ori în estuar, din fericire cînd era reflux. În afară de Michel, Martine și de mine, nici unul din membrii echipajului nu avusese de-a face cu alte forme teluriene în afară de hydre. Mirarea lor era deci fără margini. Într-o seară, un tigrosaur reuși să sară de pe mal pe punte și răni 2 oameni înainte de a fi doborît de o rafală de mitralieră, trasă de aproape. Și, cînd ajunserăm la cîțiva kilometri de confluentul Dronului, doi Swiss-i fugiră în goana mare, dispărînd în ierburile uscate de pe țărm. După cîteva minute, 3 coloane de fum se înălțară: semnalul convenit cu Vzlik.

El ne aștepta, singur, în marginea extremă a limbii de pămînt. La l00 metri în urma lui, vreo 50 de Swiss-i din rasa lui stăteau masați într-un grup triunghiular.

— Vă salut, zise el, cu vocea lui șuierătoare.