Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

— Cum naiba le-ati doborît? întrebai eu pe mecanic, care din întîmplare era tocmai Biron.

— O idee a mea. Le-am opărit. De altminteri, iată altele care revin. O să vedeți îndată. Nu trageți, strigă el către servanții mitralierei așezată în primul vagon.

— Nu trageți, repetai și eu pentru cei din camion.

Hydrele se apropiau, în număr de vreo 30.

— De îndată ce-ți voi spune eu, pune pompa în mișcare, zise Biron fochistului său.

El luă un fel de furtun, al cărui capăt de aramă, cu mîner de lemn, fu introdus de dînsul într-un crenel.

— Dați mai înapoi camionul dumneavoastră!

Monștrii erau la 30 de metri, apropiindu-se cu toată viteza. Fură primiți cu un val de apă clocotită și aburi fierbinți, care dădu peste cap vreo l2 dintre ei. Celelalte hydre bătură în retragere. Atunci mitraliera trenului trase, și eu îmi unii focul cu al ei.

— Și iată, asta-i tot, zise Biron. Aș fi omorît eu cu mult mai multe, dacă aș fi avut curajul, prima dată, să aștept ca ele să vină aproape de tot. Dar n-am îndrăznit, și acum ele se am feresc.

— Cine a avut ideea aceasta?

— Eu, așa cum v-am mai spus-o. Dar Cyprien, fochistul meu, m-a ajutat din toată inima s-o realizez.

— Minunată invenție, care ne va economisi gloanțele. Va trebui s-o mai îmbunătățești încă. Și voi vorbi Consiliului despre asta! Cred că prin fapta de azi vei obține reintegrarea în drepturile politice. Noi ne ducem acum în sat. În ce casă se gaseste Louis Mauriere ?

— La poștă, cred.

— Vom începe deci cu ea. Sînteți fiecare la postul său? Înainte, încetișor. Țintiți bine și trageți puțin!

Ajunserăm, fără să fim atacați, pînă în Piața Fîntînii: acoperișul poștei era verde de hydre. Fiecare glonț mergea drept la țintă, dar ades trebuiau mai multe gloanțe pentru a omorî fiecare jivină. Nu cutezam să folosim nici rachetele, nici mitraliera, de teamă să nu-i rănim pe prietenii noștri. Monștrii stăteau nemișcați pe acoperiș, prostește, și își vîrau tentaculele pe sub țigle. Nemișcarea lor ne surprinse puțin, deoarece altă dată hydrele dăduseră dovadă de inteligență. Puturăm să calculăm precis tirul nostru și să le ochim drept în cap. După cîtva timp poșta era curățată de învelișul ei viu.

Cînd ici, cînd colo, în sat pocnea cîte o împușcătură. De 2 — 3 ori auzii fluieratul locomotivei care saluta o nouă victorie a apei clocotite. Prin ușa eliberată de baricade, sărind din camion, ieși Louis.

— Ei?

— Merge mult mai bine de cînd sînteți aci. Dar scîrnavele de bestii au pătruns în 3 case. Avem vreo l2 morți.

— Pe cine?

— Alfred Charnier cu nevasta și cu una din fiice. Alți 5 săteni, al căror nume nu-l știu. Madeline Ducher, actrița, și 3 muncitori. Firul de telefon este rupt pe undeva între poștă și uzină. Încercați să-l reparați. Nu știu cum merg lucrurile acolo sus. Mă întorc la poștă.

Mergînd de-a lungul firului, găsirăm punctul unde era rupt. Trei hydre stăteau tupilate pe un acoperiș, la cincizeci de metri depărtare. Luînd cu mine un fir de cupru, sării jos și reparai firul rupt. Abia terminasem, că mitraliera și trase. Hydrele se repeziră. Întrebuințînd tactica mea obișnuită, mă trîntii la pămînt, apoi, de îndată ce ele trecură de mine, sării în camion. De două ori reîncepui acest mic joc straniu în care îmi riscam viața.

Apoi începurăm curățirea acoperișurilor, în chip metodic, începurăm cu Piața Fîntînii; după o oră, treaba era terminată. Atunci atacarăm strada principală. Abia porniseră primele gloanțe, că toate hydrele, ca la un semnal, își luară zborul.

Imediat năvăliră afară din case bărbați și femei, toți înarmați cu aruncătoare de rachete. Cel puțin o sută cincizeci din aceste rachete se ridicară în cele două minute care urmară. Cerul era punctat de pete verzi — hydrele, și negre — exploziile rachetelor. Strînse din nou sub formă de nor, foarte sus, hydrele fugiră.

— Trebuie să-ți semnalez un fapt curios, zise Ludovic. De cum au sosit hydrele, am auzit foarte prost mesajul tău. Erau formidabil de mulți paraziți!

— E bizar, și eu am observat ceva analog pe cînd eram înconjurați de hydrele cele mici, brune, îi spusei. Animalele acestea să emită oare unde herțiene? Asta ar explica extraordinara coordonare a mișcărilor lor. Va trebui să vorbesc despre asta cu Vandal.

Consiliul se întruni chiar în aceeași seară. Nu mai eram decît șapte, deoarece bătrînul preot și Charnier muriseră.

Dădui raportul despre misiunea ce mi se încredințase și prezentai pe Vzlik, în prezența celorlalți , membri ai expediției, care se aflau și ei de față, cu titlu consultativ. Louis ne puse atunci la curent cu problemele care se iviseră în lipsa noastră și dintre care cea mai gravă era noua tactică adoptată de hydre.

Ele soseau noaptea, se tupilau în tufișuri, de unde se repezeau asupra trecătorilor. Nu se mai putea ieși de loc din casă, decît în grupuri înarmate.

— Tu ne-ai propus prin radio, adăugă el, să emigram înspre regiunea Muntelui Semnal. Sînt de acord, dar cum? Dacă va trebui să facem drumul în camion, rezerva noastră de benzină nu ne va ajunge, și să mergem pe jos, printre hydre și Swiss-i… și apoi cum să abandonăm materialul nostru de aci! Chiar și cu camioane de am pleca, nu văd cum am putea transporta locomotivele, mașinile-unelte etc.