Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

— Tare doresc să fac o baie, zise Martine.

— Nu, hotării eu. Cine știe ce alt soi de monștri locuiesc pe aceste țărmuri. Ar fi prea riscant.

Totuși, în dosul unei ridicaturi de gnais, Schoeffer descoperi o baltă mare, lungă de vreo sută de pași și adîncă numai de vreo 2 metri. Apa transparentă acoperea fundul ei pietros. Numai cîteva scoici foarte mici și cîteva alge trăiau în ea. Ne scăldarăm zbenguindu-ne ca niște copii, în timp ce Vandal stătea de gardă lîngă mitralieră, eu organizai o întrecere de înot. Michel, înotător neîntrecut, ajunse primul, urmat de Martine, Schoeffer și Breffort. Eu fui penultimul, bătînd pe Beltaire doar cu puțin. Descoperind un pietroi sferic ce cîntărea cam vreo 5 kilograme, îmi luai foarte ușor revanșa la aruncarea greutății.

Vzlik ne privise. Întră apoi și el în apă. Abia dacă se folosea de mîini și de picioare, înotînd prin ondularea corpului său, cît era de lung. După aprecierea mea, el ar fi luat-o înaintea lui Michel cu zece metri dacă ar fi luat parte la întrecere. Înlocuii pe Vandal la pază și el plecă imediat să culeagă o bogată provizie de forme animale și vegetale diverse. Apoi ne continuarăm drumul spre nord. Merserăm de-a lungul coastei, cam la o sută de metri depărtare în interiorul ținutului. Solul era destul de accidentat: o serie de vechi anticlinale roase ce se terminau cu vîrfuri ascuțite în mare.

După trei ore și jumătate de la plecarea noastră, întîlnirăm mlaștini ce găzduiau bineînțeles și hydre. Erau brune, dar o specie foarte mică, nedepășind 50 de centimetri. Ele nu ne atacară. Înconjurarăm mlaștina pe la răsărit. Pe la asfințit, dădurăm de capătul ei și cotirăm din nou spre apus. Coasta era acum nisipoasă și joasă. Contrar obiceiului nostru, merserăm sub clarul celor două lune pe un teren extrem de neted, cu cincizeci pe oră. Cu puțin înainte de a se ivi zorile roșii, coasta deveni haotică și furăm nevoiți să pătrundem din nou în interiorul ținutului. Astfel descoperirăm lacul. Ajunserăm la țărmul lui prin partea mai joasă dinspre sud-vest. La răsărit un lanț de coline îl adăpostea. O vegetație abundentă îl înconjura cu un cerc întunecos, la suprafața lui alergau mici valuri fosforescente, sub lumina lunară. Priveliștea era blîndă și odihnitoare, aproape ireală. Temîndu-ne totuși ca în apele lui să nu se adăpostească cumva hydre, n-am aflat decît mult mai tîrziu că aceste jivine au nevoie pentru dezvoltarea lor de mlaștini sălcii, nu ne apropiarăm de lac. Ne oprirăm pe o înălțime cam la un kilometru.

Trecui paza lui Michel și mă dusei la culcare. Eram obosit și mi se părea că nu m-am odihnit decît cîteva secunde. Totuși, cînd deschisei ochii, zorile albastre intrau pe fereastră. Michel era aplecat asupra mea, ținînd un deget pe buze. Tot fără zgomot, el își deșteptă și sora.