Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

Virarăm spre nord, apoi spre apus. La șaizeci de kilornetri de acolo, descoperii un zăcămînt de bauxită.

— Hotărît lucru, regiunea aceasta este paradisul prospectorilor, zise Martine.

— Am avut noroc. Să sperăm că el va dura, răspunsei eu, gîndindu-mă stăruitor la altceva.

Încă de dimineață, mă întrebam dacă nu ne-ar fi posibil să facem o alianță cu Swiss-ii sau măcar cu unii dintre Swiss-ii.

Era foarte probabil că existau mai multe triburi, care se luptau între ele. Noi am fi putut profita de aceste rivalități. Primul lucru ce aveam de făcut era să luăm legătura cu ei, în alt chip decît cu împușcături.

— Dacă vom mai avea de luptat cu Swiss-ii, zisei eu cu glas tare, ne-ar trebui cel puțin un prizonier.

— Pentru ce? întrebă Paul.

— Ca să învățăm limba lor, sau pentru a-i învăța pe ei limba noastră. Asta ne-ar putea fi de mare folos!

— Credeți oare că pentru asta merită să ne riscăm viața? întrebă Vandal, care, evident, abia aștepta să-i studieze pe Swiss-i.

Le expusei planul meu. Întîmplarea avea să mă ajute să-mi realizez proiectele. A doua zi, furăm opriți la puțin timp după plecarea noastră de o pană de automobil. În timp ce Paul o repara, asistarăm la o scurtă bătălie între trei Swiss-ii roșii-brun, din specia pe care o cunoșteam, și vreo alți zece, mai mici, cu pielea neagră lucitoare. Cu toata eroica apărare, care costă viața a cinci atacanți, cei roșii fură învinși de ceilalți, mai numeroși, învingătorii începură atunci să-i ciopîrțească bucăți, bucăți, neștiind că noi îi vedem.

Trăsei o rafală cu mitraliera și ei fugiră, lăsînd trei morți dintre ai lor. Trecui de cealaltă parte a boschetului de vegetație, care ne ascunsese de ochii lor. Unul dintre Swiss-ii roșii, care nu murise, încercă să fugă, de cum ne văzu. Dar căzu jos repede: avea cinci săgeți în picioare.

— Scumpul meu Vandal, încearcă să-l salvezi !

— Voi face tot posibilul, deși nu le cunosc anatomia decît în chip foarte rudimentar. Cu toate acestea, zise el după ce-l examina, rănile îmi par a fi ușoare.

Swiss-ul nu mai mișca, cei trei ochi ai săi erau închiși. Dar dilatarea ritmică a pieptului său ne dovedea că trăiește. Vandal se puse pe lucru ca să-i scoată săgețile, cu ajutorul lui Breffort, care fusese student în medicină, înainte de a se specializa în antropologie.

— Nu îndrăznesc să-l anesteziez. Nu știu dacă i-ar rezista inima!

În tot timpul operației Simss-ul nu mișcă de loc. El tresărea doar. Breffort îi făcu pansamentele care se pătară cu galben. Îl transportarăm în camion. Nu era prea greu — 70 de kilograme poate — evalua Michel. Ii făcurăm un fel de divan din ierburi și cuverturi, în tot timpul transportării lui, el ținu ochii închiși. De îndată ce pana fu reparată, plecarăm din nou. La zgomotul motorului Swiss-ul se agită, speriat, și pentru întîia oară, vorbi. Silabele pe care le pronunța erau ca un clămpănit, bogate în consoane șuierate, curios ritmate. El vru să se ridice, și trebuirăm să ne unim trei ca să-l putem ține, atît de mare forță avea. Corpul lui dădea impresia în același timp de duritate și suplețe, încetul cu încetul se liniști. Plecarăm de lîngă el și, așezîndu-mă la masă, scrisei cîteva note pentru jurnalul meu personal. Fiindu-mi sete, îmi turnai un pahar cu apă. Auzii o exclamație înăbușită scoasă de Vandal, și mă întorsei. Pe jumătate ridicat în sus, Swiss-ul întindea mîna.