Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Vocea lui Ned era plină de uimire.

— Vreau să slujiţi regatul, spuse Varys. Spuneţi reginei că veţi mărturisi trădarea voastră netrebnică, îi veţi porunci fiului vostru să lase sabia jos şi-l veţi proclama pe Joffrey drept adevăratul rege. Oferiţi-vă să-i denunţaţi pe Stannis şi Renly ca uzurpatori nemernici. Leoaica noastră cu ochii verzi ştie că sunteţi un bărbat de onoare. Dacă-i veţi oferi liniştea de care are nevoie, răgazul de a se ocupa de Stannis şi promisiunea că veţi duce secretul în mormânt, cred că vă va permite să vă înveşmântaţi în negru şi să vă duceţi restul zilelor pe Zid, împreună cu fratele şi fiul vostru născut din flori.

Gândul la Jon îl umplu pe Ned de un simţământ de ruşine şi tristeţe, mult prea adânc ca să poată fi mărturisit. Dacă l-ar mai vedea vreodată pe băiat, să stea cu el şi să discute… Durerea îi săgeta din nou piciorul zdrobit, pe sub ghipsul murdar. Tresări, iar degetele i se strânseră şi se deschiseră, neajutorate.

— Ăsta-i planul tău, şopti el spre Varys, ori eşti în cârdăşie cu Degeţel?

Asta păru să-l amuze pe eunuc.

— Mai degrabă m-aş însura cu Capra Neagră din Qohor. Degeţel este al doilea la prefăcătorii din cele Şapte Regate. Oh, îi mai strecor şoapte pe alese, suficient cât să creadă că-s de-al lui… cam cât îi permit lui Cersei să creadă că sunt al ei.

— Şi cam tot cât m-ai lăsat pe mine să cred că erai al meu. Spune-mi, Lord Varys, pe cine slujeşti tu cu adevărat?

Varys zâmbi subţire.

— Păi, regatul, bunul meu lord, dar cum v-aţi putut îndoi de aşa ceva? Jur pe bărbăţia mea pierdută. Slujesc regatul, iar regatul are nevoie de pace. Termină ultima gură de vin şi azvârli burduful deoparte. Aşadar, acesta-i răspunsul vostru, Lord Eddard? Daţi-vă cuvântul că-i veţi spune reginei ce vrea ea să audă, când va veni aici.

— Dacă aş face-o, cuvântul meu ar fi la fel de gol ca o armură nefolosită. Viaţa mea nu mi se pare atât de preţioasă încât să fac asta.

— Păcat. Eunucul se ridică. Iar viaţa fiicei voastre, lordul meu? Cât vă este de preţioasă?

Pe Ned îl străpunseră fiorii.

— Fiica mea…

— Desigur că nu v-aţi gândit cumva că am uitat de dulcea nevinovată, lordul meu? Regina nu a uitat, în mod sigur.

— Nut se rugă Ned, cu glasul stins. Varys, zeii să aibă milă, fă ce vrei cu mine, dar lasă-mi fiica în afara uneltirilor tale. Sansa nu-i decât o copilă.

— Rhaenys era tot o copilă. Fiica Prinţului Rhaegar. O mică fiinţă nepreţuită, mai tânără decât fiicele voastre. Avea un pisoiaş negru, căruia îi zicea Balerion, ştiaţi asta? M-am tot întrebat ce s-a întâmplat cu el. Lui Rhaenys îi plăcea să creadă că era adevăratul Balerion, Spaima Neagră din vechime, dar îmi imaginez că Lannisterii au învăţat-o destul de repede care era diferenţa dintre un pisoi şi un dragon, chiar în ziua în care au năvălit pe uşa ei. Varys scoase un oftat lung şi obosit, oftatul unui om care purta întreaga tristeţe a lumii într-un sac aşezat pe umărul său. Marele Septon mi-a spus, odată, că de vreme ce păcătuim, suferim. Dacă-i adevărat, Lord Eddard, spuneţi-mi… de ce întotdeauna nevinovaţii suferă cel mai mult, atunci când voi, înalţii lorzi, vă jucaţi de-a tronurile? Gândiţi-vă, dacă puteţi, în vreme ce o aşteptaţi pe regină. Şi mai gândiţi-vă şi la asta: următorul vostru vizitator v-ar putea aduce pâine, brânză şi lapte de mac pentru dureri… sau v-ar putea aduce capul Sansei. Alegerea, scumpul meu lord, este în întregime a voastră.