Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Pe când lorzii din nord studiau castelul, se deschise o poartă de acces, un pod de lemn coborî peste şanţul de apărare şi câteva zeci de cavaleri se avântară înainte pentru a se confrunta cu ei, conduşi de patru dintre numeroşii fii ai Lordului Walder. Flamurile lor purtau imaginea celor două turnuri gemene, de un albastru-închis pe fond argintiu-cenuşiu. Ser Stevron Frey, moştenitorul Lordului Walder, vorbea în numele lor. Freyii arătau toţi ca nişte nevăstuici; Ser Stevron, trecut de şaizeci de ani, cu nepoţi deja, arăta ca o nevăstuică bătrână şi obosită; totuşi vorbi destul de politicos.

— Tatăl meu, lordul, m-a trimis să vă salut şi să vă întreb cine conduce această oaste mândră.

— Eu. Robb îşi îmboldi calul înainte. Era în armură, cu scutul cu blazonul lupului străvechi al Casei Winterfell prins de şa, iar Vântul Cenuşiu gonea alături de el.

Bătrânul cavaler privi spre fiul ei cu o sclipire de amuzament în ochii apoşi, deşi armăsarul său necheză speriat şi se trase la o parte din calea lupului.

— Tatăl meu, lordul, ar fi mai mult decât onorat dacă aţi accepta să împărţiţi carnea şi miedul cu el, în castel, şi să-i explicaţi scopul venirii aici.

Cuvintele lui căzură printre lorzii-stegari precum pietroaiele azvârlite dintr-o catapultă. Nimeni nu le aprobă. Blestemară şi începură să strige.

— Să nu faceţi una ca asta, lordul meu, îl rugă Galbart Glover pe Robb. Nu se poate avea încredere în Lordul Walder.

Roose Bolton dădu din cap.

— Mergeţi acolo singur şi al lui sunteţi. Vă poate vinde Lannisterilor, vă poate arunca în temniţă sau vă poate tăia beregata, după cum i-o plăcea.

— Dacă vrea să discute cu noi, să ne deschidă porţile şi vom împărţi cu el toată carnea şi tot miedul, declară ser Wendel Manderly.

— Sau lăsaţi-l să iasă din castel şi să trateze cu Robb aici, în văzul oamenilor săi şi ai noştri, sugeră fratele lui, Ser Wylis.

Catelyn Stark le împărtăşea îndoielile, însă trebui doar să privească o dată spre Ser Stevron pentru a vedea că nu era deloc încântat de ceea ce auzea. Încă vreo câteva vorbe şi ar fi pierdut orice şansă. Trebuia să acţioneze, şi încă repede.

— Mă voi duce eu, spuse ea tare.

— Dumneavoastră, doamna mea? Marele Jon îşi încreţi fruntea.

— Mamă, eşti sigură?

În mod evident, Robb nu era.

— Şi încă cum, minţi Catelyn la repezeală. Lordul Walder este stegarul tatălui meu. Îl cunosc de când eram o fetişcană. Nu-mi va face nici un rău. Doar dacă vede vreun avantaj în asta, adăugă ea pentru sine, fiindcă unele adevăruri nu puteau fi rostite cu voce tare, iar unele minciuni erau necesare.

— Sunt sigur că tatăl meu va fi încântat să vorbească cu Lady Catelyn, spuse Ser Stevron. Drept chezăşie pentru bunele noastre intenţii, fratele meu, Ser Perwyn, va rămâne aici până la întoarcerea dumneavoastră în siguranţă.

— Va fi oaspetele nostru respectat, zise Robb. Ser Perwyn, cel mai tânăr dintre cei patru Frey din grup, descăleca şi dădu frâiele unuia dintre fraţii săi.

— Vreau ca mama mea să fie înapoi până la căderea serii, Ser Stevron, continuă Robb. Nu intenţionez să zăbovesc pe aici prea mult.

Ser Stevron dădu politicos din cap.

— După cum spuneţi, lordul meu.

Catelyn îşi îmboldi calul şi nu se mai uită în urmă. Fiii Lordului Walder şi escorta lor se adunară în jurul ei.

Tatăl său spusese odată despre Walder Frey că era singurul lord din cele Şapte Regate care putea scoate o întreagă armată din nădragi. Abia când Lordul de Crossing o primi pe Catelyn în marea sală a castelului, înconjurat de douăzeci dintre fiii săi (minus Ser Perwyn, care ar fi fost al douăzeci şi unulea, de treizeci şi şase de nepoţi, nouăsprezece strănepoţi şi numeroase fiice, nepoate şi bastarzi, înţelese ce voise el să spună.

Lordul Walder avea nouăzeci de ani, era o nevăstuică rozalie, ofilită, cu o scăfârlie cheală şi pătată, prea bolnav de gută ca să stea în picioare nesprijinit. Actuala sa soţie, o fată palidă şi bălaie de şaisprezece ani, mergea lângă litiera lui când îl aduseseră înăuntru. Era cea de-a opta Lady Frey.

— Este o mare plăcere să vă văd din nou, după atâţia ani, lordul meu, spuse Catelyn.

Bătrânul îi aruncă o ocheadă bănuitoare.

— Chiar aşa? Mă îndoiesc. Scuteşte-mă de vorbele tale dulci, Lady Catelyn, sunt prea bătrân. De ce eşti aici? Băiatul tău este prea mândru ca să se înfăţişeze chiar el? Ce să fac cu tine?

Catelyn era doar o fetişcană când vizitase ultima dată Gemenii, dar şi atunci Lordul Walder fusese tot irascibil, cu limba şfichiuitoare şi cu purtări grosolane. Se părea că vârsta îl făcuse chiar mai rău. Va trebui să-şi aleagă cuvintele cu grijă şi să facă tot ce putea să nu se lase jignită.

— Tată, spuse Ser Stevron cu reproş, ai uitat? Lady Stark este aici la invitaţia ta.