Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Chipul crestat al Câinelui era greu de descifrat. Îşi oferi un moment de gândire.

— De ce nu? Nu am pământuri, nici femeie de care să mă îngrijesc, cui i-ar păsa dacă aş intra în Gardă? Partea arsă a gurii sale se strâmbă. Însă vă avertizez, nu voi depune nici un jurământ de cavaler.

— Fraţii Juraţi ai Gărzii Regelui au fost întotdeauna cavaleri, zise Ser Boros apăsat.

— Până acum, răspunse Câinele cu un hârâit adânc, iar Ser Boros rămase tăcut.

Când crainicul regelui o luă înainte, Sansa îşi dădu seama că momentul era aproape, îşi netezi rochia cu un gest nervos. Era îmbrăcată în doliu, în semn de respect pentru regele mort, dar avusese o grijă deosebită să se facă frumoasă. Rochia ei era cea din mătase sidefie, pe care i-o dăruise regina, cea pe care o murdărise Arya, însă pusese să-i fie vopsită în negru şi nu mai puteai vedea petele. Pierduse câteva ore încercând să se hotărască asupra bijuteriilor şi se decisese, în cele din urmă, pentru eleganţa simplă a unui colier din argint. Vocea crainicului bubui în sală:

— Dacă oricine altcineva din această sală mai are şi alte probleme pe care să i le prezinte Maiestăţii Sale, să vorbească acum sau să rămână pe loc şi să păstreze tăcerea.

Sansa se făcu mică. Acum, îşi spuse ea, trebuie s-o fac acum, zeii să-mi dea curaj. Făcu un pas, apoi încă unul. Lorzii şi cavalerii se dădură la o parte pentru a o lăsa să treacă, iar ea simţi asupra sa greutatea privirilor. Trebuie să fiu la fel de puternică precum mama.

— Maiestatea Voastră, rosti ea cu o voce moale şi tremurândă.

Înălţimea Tronului de Fier îi oferea lui Joffrey o privelişte mai bună decât putea avea oricine altcineva din sală. El fu primul care o văzu.

— Înaintează, doamnă, spuse el zâmbind.

Zâmbetul lui o încuraja, o făcu să se simtă frumoasă şi puternică. Mă iubeşte, da, mă iubeşte. Sansa îşi ridică privirile şi porni spre el, nu foarte încet, dar nici prea repede. Nu trebuia să-i lase să vadă cât era de agitată.

— Lady Sansa, din Casa Stark, strigă crainicul.

Se opri la picioarele tronului, pe locul în care mantia albă a lui Ser Barristan era adunată pe podea, lângă coiful şi platoşa sa.

— Ai ceva probleme pe care să le asculte regele sau consiliul, Sansa? întrebă regina de la masa consiliului.

— Da, am. Îngenunche pe mantie, de parcă nu ar fi vrut să-şi murdărească rochia, şi privi în sus la prinţul ei, aşezat pe înspăimântătorul său tron negru. Dacă nu-i este cu supărare Maiestăţii Voastre, cer îndurare pentru tatăl meu, Lordul Eddard Stark, care a fost Mâna Regelui.

Repetase cuvintele de sute de ori. Regina oftă.

— Sansa, mă dezamăgeşti. Ce ţi-am spus eu despre sângele trădătorului?

— Tatăl tău a comis crime grave şi îngrozitoare, doamna mea, intona Marele Maester Pycelle.

— Ah, biata fiinţă, oftă Varys. Nu-i decât o fetişcană, lorzii mei, nu ştie ce cere.

Sansa nu avea ochi decât pentru Joffrey. Trebuie să mă asculte, trebuie, se gândi ea. Regele se foi pe tron.

— Lăsaţi-o să vorbească, porunci el. Vreau să aud ce are de spus.

— Mulţumesc, Maiestatea Voastră, replică Sansa, oferind un zâmbet timid, secret, numai pentru el. O asculta. Ştiuse că o va asculta.

— Trădarea este o iarbă otrăvitoare, declară solemn Pycelle. Trebuie smulsă, rădăcinile, tulpina şi seminţele, să fie cât mai puţine vlăstare de trădători la marginea drumului.

— Negi crima tatălui tău? întrebă Lordul Baelish.

— Nu, lorzii mei. Sansa era foarte atentă. Ştiu că trebuie pedepsit. Tot ceea ce cer este milă. Ştiu că tatăl meu, lordul, regretă acum ceea ce a făcut. Era prietenul Regelui Robert şi l-a iubit, ştiţi cu toţii că l-a iubit. Nici nu a vrut să fie Mână decât după ce regele i-a cerut asta. Probabil că a fost minţit. Lordul Renly sau Lordul Stannis sau… sau altcineva probabil că l-a minţit, altfel…

Regele Joffrey se aplecă înainte, cu mâinile strânse pe braţele tronului. Printre degetele sale se iţeau vârfurile săbiilor rupte.

— A spus că nu eu sunt regele. De ce a spus aşa ceva?

— Avea piciorul rupt, răspunse Sansa nerăbdătoare, îl durea foarte tare, iar Maester Pycelle îi dădea lapte de mac, şi se spune că laptele de mac îţi umple capul cu nori. Altfel nu ar fi spus niciodată asta.

— Convingerea unui copil, zise Varys. Ce dulce inocenţă… Şi totuşi, se spune că înţelepciunea vine din gura copiilor.

— Trădarea este trădare, răspunse imediat Pycelle.

Joffrey se foi nerăbdător pe tron.

— Mamă?

Cersei Lannister se uită gânditoare spre Sansa.

— Dacă Lordul Eddard îşi va mărturisi crimele, spuse ea în cele din urmă, vom şti că îşi regretă sminteala.

Joffrey se ridică în picioare. Te rog, se gândi Sansa, te rog, te rog, fii regele pe care-l ştiu, bun şi simţitor şi nobil, te rog!