Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Unul însetat, răspunse Varys. Beţi, lordul meu. Mâinile lui Ned bâjbâiră pe burduf.

— Este aceeaşi otravă pe care i-au dat-o şi lui Robert?

— Drept cine mă luaţi? spuse Varys întristat. E adevărat, nimeni nu-i iubeşte pe eunuci. Daţi-mi burduful. Bău, iar un firişor de vin roşu se prelinse dintr-un colţ al gurii lui cărnoase. Nu egalează buchetul vinului pe care mi l-aţi oferit în noaptea turnirului, dar nu-i nici mai otrăvitor ca altele, constată el, ştergându-şi buzele. Iată.

Ned încercă să înghită.

— Drojdie.

— Toţi bărbaţii trebuie sa guste vinul acru şi pe cel dulce, înalţii lorzi, la fel şi eunucii. V-a sosit ora, lordul meu.

— Fiicele mele…

— Fata cea mică i-a scăpat lui Ser Meryn şi a fugit, îi spuse Varys. Nu am fost în stare s-o găsesc. Dar nici Lannisterii. Un lucru bun, totuşi. Noului nostru rege nu-i prea place de ea. Fata mai mare este încă logodită cu Joffrey. Cersei o ţine pe aproape. A venit la curte, cu câteva zile în urmă, implorând ca viaţa voastră să fie cruţată. Ce păcat că nu aţi putut fi acolo, aţi fi fost foarte mişcat. Se aplecă mult înainte. Bănuiesc că vă daţi seama că sunteţi un om mort, Lord Eddard?

— Regina nu mă va ucide, făcu Ned. Ameţise; vinul era tare, iar el nu mai mâncase de multă vreme. Cat… Cat îl are pe fratele ei…

— Nu pe cel care trebuie, oftă Varys. Şi oricum, l-a şi pierdut. L-a lăsat pe Pezevenghi să-i scape printre degete. Cred că acum zace mort în zăpadă, pe undeva prin Munţii Lunii.

— Dacă-i aşa, taie-mi gâtul şi să terminăm.

Era ameţit de vin, obosit şi plin de dor.

— Sângele vostru este ultimul lucru pe care mi-l doresc.

Ned se încruntă.

— Când mi-au măcelărit oamenii, ai stat lângă regină şi ai privit, fără să spui un cuvânt.

— Şi as face la fel oricând. Eram neînarmat şi fără armură, înconjurat de oamenii lui Lannister. Eunucul îl privi curios, clătinând din cap. Când eram un băietan, înainte de a fi scopit, am călătorit cu o trupă de mimi prin Oraşele Libere. Ei m-au învăţat că fiecare om are un rol de jucat în viaţă, la fel ca în mimă. Tot aşa este şi la curte. Dreptatea Regelui trebuie să fie de temut, meşterul de monede trebuie să fie iscusit, Lordul Comandant al Gărzii Regelui trebuie să fie viteaz… iar maestrul şoptitorilor trebuie să fie viclean, slugarnic şi lipsit de scrupule. Un informator curajos ar fi nefolositor, la fel ca un cavaler laş. Luă burduful cu vin şi bău.

Ned cercetă chipul eunucului, încercând să descopere adevărul sub barba falsă. Mai gustă din vin. De data asta se scurse mai uşor pe gâtlej.

— Poţi să mă scoţi din temniţa asta?

— Aş putea… dar aş vrea? Nu. S-ar pune întrebări, iar răspunsurile ar duce la mine.

Ned nici nu se aşteptase la altceva.

— Eşti direct.

— Un eunuc nu are onoare, iar păianjenul nu se bucură de luxul de a avea scrupule, lordul meu.

— Ai fi cel puţin de acord să duci un mesaj pentru mine?

— Ar depinde de mesaj. V-aş da bucuros hârtie şi cerneală, dacă vreţi. Iar după ce veţi fi scris ce doriţi, voi lua scrisoarea şi o voi citi, predând-o sau nu, depinde de cât de bine mi-ar servi interesele.

— Interesele tale. Care sunt acelea, Lord Varys?

— Pace, răspunse Varys fără nici o ezitare. Dacă a fost cineva la Debarcaderul Regelui care a vrut cu adevărat şi cu disperare să-l ţină pe Robert Baratheon în viaţă, acela am fost eu. Suspină. Timp de cincisprezece ani l-am protejat de duşmanii săi, dar nu l-am putut apăra de prieteni. Ce răbufnire ciudată de nebunie v-a făcut să-i spuneţi reginei că aţi aflat adevărul despre naşterea lui Joffrey?

— Nebunia milosteniei, admise Ned.

— Ah, spuse Varys. Cu siguranţă. Sunteţi un bărbat cinstit şi onorabil, Lord Eddard. De multe ori uit asta. Am întâlnit atât de puţini oameni de felul acesta în viaţa mea! Aruncă o privire prin celulă. Când văd ce v-au adus cinstea şi onoarea, înţeleg de ce.

Ned Stark îşi lăsă capul pe spate, sprijinit de zidul din piatră jilavă, şi închise ochii. Piciorul îi pulsa de durere.

— Vinul regelui… l-aţi cercetat pe Lancel?

— Oh, desigur. Cersei i-a dat burdufurile cu vin, spunându-i că este soiul preferat de Robert. Eunucul dădu din umeri. Un vânător duce o viaţă foarte periculoasă. Dacă vierul nu l-ar fi răpus, atunci Robert ar fi căzut de pe cal sau ar fi fost muşcat de vreo viperă de pădure, ar fi fost lovit de o săgeată rătăcită… Pădurea este un abator al zeilor. Nu vinul a fost cel care l-a ucis pe rege. A fost milostenia voastră.

Ned se temuse tocmai de asta.

— Zeii să mă ierte.

— Dacă există zei, făcu Varys, sper să vă ierte. Regina nu ar mai fi aşteptat prea mult, în nici un caz. Robert devenise incontrolabil, iar ea trebuia să scape de el, să aibă mâna liberă pentru a se ocupa de fraţii lui. Ce mai pereche, Stannis şi Renly. Mănuşa de fier şi mănuşa de mătase. Îşi şterse gura cu dosul palmei. Aţi fost smintit, lordul meu. Ar fi trebuit să-l ascultaţi pe Degeţel când v-a cerut să susţineţi succesiunea lui Joffrey.

— Cum… cum ştii de asta? Varys zâmbi.

— Ştiu, asta-i tot ce trebuie să vă intereseze. De asemenea, mai ştiu că mâine regina vă va face o vizită.

Ned deschise ochii cu încetineală.

— De ce?

— Cersei se teme de dumneavoastră, lordul meu… Însă are alţi duşmani de care se teme şi mai mult. Dragul ei de Jaime se luptă chiar acum cu lorzii riverani. Lysa Arryn şade la Eyrie, înconjurată de piatră şi oţel, iar între ea şi regină nu-i nici urmă de dragoste. În Dorne, Martellii încă urzesc să le omoare pe Prinţesa Elia şi pe fetele ei. Iar acum fiul vostru a plecat în marş în jos, spre Gât, cu o armată din nord în spatele lui.

— Robb este doar un copil, spuse Ned uluit.

— Un copil cu o armată, răspunse Varys. Totuşi, doar un copil, aşa cum spuneţi. Fraţii regelui sunt cei care-i fac lui Cersei nopţi de nesomn… În special Lordul Stannis. Cererea lui este una adevărată, iar el este cunoscut pentru vitejia sa, dar e complet lipsit de milă. Nu există nici o altă creatură pe pământ mai înspăimântătoare decât un bărbat cu adevărat cinstit. Nimeni nu ştie ce a făcut Stannis la Piatra Dragonului, dar aş pune rămăşag cu dumneavoastră că a adunat mai mulţi soldaţi decât firele de nisip. Aşa că acesta este coşmarul lui Cersei: în vreme ce tatăl ei şi fratele îşi risipesc forţele luptând cu alde Stark şi Tully, Lordul Stannis va ajunge aici şi se va autoproclama rege, scurtându-l de cap pe fiul ei… ba şi pe ea, deşi cred că-i pasă cu adevărat mai mult de băiat.

— Stannis Baratbeon este succesorul adevărat al lui Robert, zise Ned. Tronul este al lui, după toate rânduielile. Aş fi salutat urcarea lui pe tron.

Varys ţâţâi.

— Cersei nu va voi să audă asta, vă promit. Stannis s-ar putea să câştige tronul, dar nu-i va rămâne decât să admire capul vostru putrezit, dacă nu vă păziţi limba. Sansa s-a rugat atât de frumos, ar fi păcat dacă aţi da cu piciorul la tot. Vi se oferă din nou viaţa, dacă o vreţi. Cersei nu-i o smintită. Ştie foarte bine că un lup îmblânzit este mult mai de folos decât unul mort.

— Vrei s-o slujesc pe femeia care mi-a ucis regele, mi-a măcelărit oamenii şi mi-a ologit fiul?

Vocea lui Ned era plină de uimire.

— Vreau să slujiţi regatul, spuse Varys. Spuneţi reginei că veţi mărturisi trădarea voastră netrebnică, îi veţi porunci fiului vostru să lase sabia jos şi-l veţi proclama pe Joffrey drept adevăratul rege. Oferiţi-vă să-i denunţaţi pe Stannis şi Renly ca uzurpatori nemernici. Leoaica noastră cu ochii verzi ştie că sunteţi un bărbat de onoare. Dacă-i veţi oferi liniştea de care are nevoie, răgazul de a se ocupa de Stannis şi promisiunea că veţi duce secretul în mormânt, cred că vă va permite să vă înveşmântaţi în negru şi să vă duceţi restul zilelor pe Zid, împreună cu fratele şi fiul vostru născut din flori.

Gândul la Jon îl umplu pe Ned de un simţământ de ruşine şi tristeţe, mult prea adânc ca să poată fi mărturisit. Dacă l-ar mai vedea vreodată pe băiat, să stea cu el şi să discute… Durerea îi săgeta din nou piciorul zdrobit, pe sub ghipsul murdar. Tresări, iar degetele i se strânseră şi se deschiseră, neajutorate.

— Ăsta-i planul tău, şopti el spre Varys, ori eşti în cârdăşie cu Degeţel?

Asta păru să-l amuze pe eunuc.

— Mai degrabă m-aş însura cu Capra Neagră din Qohor. Degeţel este al doilea la prefăcătorii din cele Şapte Regate. Oh, îi mai strecor şoapte pe alese, suficient cât să creadă că-s de-al lui… cam cât îi permit lui Cersei să creadă că sunt al ei.

— Şi cam tot cât m-ai lăsat pe mine să cred că erai al meu. Spune-mi, Lord Varys, pe cine slujeşti tu cu adevărat?

Varys zâmbi subţire.

— Păi, regatul, bunul meu lord, dar cum v-aţi putut îndoi de aşa ceva? Jur pe bărbăţia mea pierdută. Slujesc regatul, iar regatul are nevoie de pace. Termină ultima gură de vin şi azvârli burduful deoparte. Aşadar, acesta-i răspunsul vostru, Lord Eddard? Daţi-vă cuvântul că-i veţi spune reginei ce vrea ea să audă, când va veni aici.

— Dacă aş face-o, cuvântul meu ar fi la fel de gol ca o armură nefolosită. Viaţa mea nu mi se pare atât de preţioasă încât să fac asta.

— Păcat. Eunucul se ridică. Iar viaţa fiicei voastre, lordul meu? Cât vă este de preţioasă?

Pe Ned îl străpunseră fiorii.

— Fiica mea…

— Desigur că nu v-aţi gândit cumva că am uitat de dulcea nevinovată, lordul meu? Regina nu a uitat, în mod sigur.

— Nut se rugă Ned, cu glasul stins. Varys, zeii să aibă milă, fă ce vrei cu mine, dar lasă-mi fiica în afara uneltirilor tale. Sansa nu-i decât o copilă.

— Rhaenys era tot o copilă. Fiica Prinţului Rhaegar. O mică fiinţă nepreţuită, mai tânără decât fiicele voastre. Avea un pisoiaş negru, căruia îi zicea Balerion, ştiaţi asta? M-am tot întrebat ce s-a întâmplat cu el. Lui Rhaenys îi plăcea să creadă că era adevăratul Balerion, Spaima Neagră din vechime, dar îmi imaginez că Lannisterii au învăţat-o destul de repede care era diferenţa dintre un pisoi şi un dragon, chiar în ziua în care au năvălit pe uşa ei. Varys scoase un oftat lung şi obosit, oftatul unui om care purta întreaga tristeţe a lumii într-un sac aşezat pe umărul său. Marele Septon mi-a spus, odată, că de vreme ce păcătuim, suferim. Dacă-i adevărat, Lord Eddard, spuneţi-mi… de ce întotdeauna nevinovaţii suferă cel mai mult, atunci când voi, înalţii lorzi, vă jucaţi de-a tronurile? Gândiţi-vă, dacă puteţi, în vreme ce o aşteptaţi pe regină. Şi mai gândiţi-vă şi la asta: următorul vostru vizitator v-ar putea aduce pâine, brânză şi lapte de mac pentru dureri… sau v-ar putea aduce capul Sansei. Alegerea, scumpul meu lord, este în întregime a voastră.