Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Catelyn se încruntă, tulburată.
— Eu înţelesesem că băiatul Lysei urma să fie crescut la Casterly Rock, de Lordul Tywin.
— Nu, era vorba de Lordul Stannis, zise Walder Frey iritat. Crezi că nu stiu care-i Lordul Stannis şi care-i Lordul Tywin? Amândoi sunt nişte înfumuraţi care cred că sunt prea nobili ca să se uşureze, dar să lăsăm asta, ştiu să-i deosebesc. Sau crezi că sunt prea bătrân ca să-mi mai amintesc? Am nouăzeci de ani şi-mi amintesc foarte bine. Îmi amintesc şi ce să fac cu o femeie. Soaţa asta a mea îmi va dărui un fiu ceva mai înainte de vremea asta anul viitor, pun rămăşag. Ori o fiică, aici n-ai ce face. Băiat sau fată, va fi roşu, zbârcit şi certăreţ şi mai mult ca sigur că-i va spune Walder sau Walda.
Catelyn nu era preocupată de numele pe care-l va da Lady Frey copilului ei.
— Jon Arryn urma să-şi crească fiul la curtea Lordului Stannis, sunteţi sigur de asta?
— Da, da, da, făcu bătrânul. Numai că a murit, ce mai contează acum? Spui că vreţi să treceţi râul?
— Da.
— Ei bine, nu puteţi, o anunţă Lordul Walder scorţos. Numai dacă permit eu asta, şi de ce aş face-o? Tully şi Stark nu mi-au fost niciodată prieteni.
Se întinse în scaun şi-şi încrucişa braţele zâmbind afectat, aşteptând răspunsul ei. Ceea ce urmă fu o tocmeală.
Un soare roşu şi umflat atârna deasupra dealurilor dinspre apus când se deschiseră porţile castelului. Podul mobil coborî pocnind, grilajele se ridicară, iar Lady Catelyn călări pentru a se întoarce la fiul ei şi la lorzii-stegari. În urma ei veneau Ser Jared Frey, ser Hosteen Frey, ser Danwell Frey şi fiul bastard al Lordului Walder, Ronel Rivers, în fruntea unei coloane lungi de suliţaşi, rând după rând de bărbaţi cu cămăşi de zale albastre şi mantii cenuşii-argintii.
Robb galopă înainte ca să-i iasă în întâmpinare, cu Vântul Cenuşiu gonind lângă armăsarul său.
— S-a rezolvat, îi spuse ea. Lordul Walder îţi va permite traversarea. De asemenea, oamenii lui sunt toţi ai tăi, mai puţin cei patru sute pe care-i ţine aici ca să păzească Gemenii. Îţi sugerez să laşi şi tu patru sute dintre ai tăi, arcaşi şi spadasini. Nu poate obiecta în faţa unei oferte de mărire a garnizoanei… Însă asigură-te că încredinţezi comanda lor unui om pe care să te poţi baza. S-ar putea ca Lordul Walder să aibă nevoie de ajutor în a-ţi păstra încrederea.
— Cum spui tu, mamă, răspunse Robb, privind şirurile de suliţaşi. Poate că… Ser Helman Tallhart, ce crezi?
— O alegere bună.
— Ce… ce a vrut de la noi?
— Dacă poţi să te lipseşti de câţiva dintre oamenii tăi, aş avea nevoie de o escortă pentru doi dintre nepoţii Lordului Frey care pleacă în nord, la Winterfell, îi spuse ea. Am căzut de acord să-i luăm ca pupili. Sunt copii de şapte şi opt ani. Se pare că pe amândoi îi cheamă Walder. Fratele tău, Bran, se va bucura de tovărăşia unor băieţi de vârste apropiate, cred.
— Asta-i tot? Două adopţii? Este un preţ destul de mic pentru…
— Fiul Lordului Frey, Olyvar, va veni cu noi, continuă ea. El va fi scutierul tău personal. Tatăl lui ar vrea să-l vadă cavaler, la vremea potrivită.
— Un scutier. Dădu din umeri. Bine, e bine şi aşa, dacă-i…
— De asemenea, dacă sora ta, Arya, se va întoarce la noi în siguranţă, am convenit ca ea să se mărite cu cel mai mic dintre fiii Lordului Walder, Elmar, când amândoi vor ajunge la vârsta potrivită.
Robb părea surprins.
— Aryei n-o să-i placă asta deloc.
— Iar tu te vei căsători cu una dintre fiicele lui, imediat ce se vor sfârşi luptele, încheie ea. Înălţimea sa a consimţit cu graţie să-ţi permită s-o alegi pe cea pe care o preferi. Are câteva despre care crede că ar fi potrivite pentru tine.
Spre meritul lui, Robb nu se strâmbă.
— Înţeleg.
— Eşti de acord?
— Pot să refuz?
— Nu, dacă vrei să traversezi.
— Consimt, zise Robb solemn.
Nu i se păruse niciodată atât de bărbat ca în acest moment. Poate că băieţii se jucau cu săbiile, dar numai un lord putea face un pact de căsătorie, ştiind ce însemna asta.
Traversară la căderea serii, pe când cornul lunii se oglindea în apa râului. Dubla coloană de oşteni trecu de poarta geamănului dinspre răsărit ca un şarpe uriaş de oţel, pătrunzând în curte, în fortăreaţă, pentru a continua în cel de-al doilea castel, de pe malul dinspre apus.
Catelyn călărea înaintea şarpelui, împreună cu fiul şi unchiul său, Ser Brynden, şi cu Ser Stevron Frey. În urma lor se aflau nouă zecimi din cai — cavaleri, lăncieri, călăreţi liberi şi arcaşi călare. Le trebuiră câteva ore ca să facă traversarea.
Mai târziu, Catelyn îşi va aminti bocănitul nenumăratelor potcoave pe podul de lemn, imaginea Lordului Walder în litiera sa privindu-i cum trec, licărirea ochilor care îi urmăreau din lăcaşele de tragere de pe ziduri, pe când străbăteau Turnul de Apă.
Cea mai mare parte a armatei din nord, suliţaşii, arcaşii şi masele de pedestraşi înarmaţi până în dinţi, îşi continuă marşul spre sud, pentru a înfrunta armata lui Lannister, care venea spre nord sub comanda Lordului Tywin.
La bine sau la rău, fiul său aruncase zarurile.
JON
— Te simţi bine, Snow? întrebă Lordul Mormont, încruntându-se.
— Bine, croncăni corbul său, bine.
— Da, lordul meu, minţi Jon… de parcă ar fi fost adevărat. Şi dumneavoastră?
Mormont se încruntă.
— Un mort a încercat să mă ucidă. Cât de bine ar trebui să mă simt? Se scărpina sub bărbie. Barba sa colilie, dezordonată, i se pârlise la foc şi o dăduse jos. Perii deschişi ai noilor săi favoriţi îl făceau să pară mai bătrân, bănuitor şi morocănos. Tu nu arăţi prea bine. Ce-ţi face mâna?
— Se vindecă. Jon îşi flexă degetele bandajate, ca să-i arate. Se arsese mai rău decât crezuse aruncând draperiile în flăcări, iar mâna sa dreaptă era învelită în mătase până la cot. În momentul acela nu simţise nimic, însă durerile veniseră după aceea. Pielea îngălbenită şi crăpată supura, iar între degete îi apăruseră băşici îngrozitoare, mari cât nişte gândaci.